Asociația Internațională a Transportului Aerian nu acceptă soluția locului liber între pasageri
Asociația Internațională a Transportului Aerian (IATA) susține purtarea măștilor de către pasageri și echipaje la bordul aeronavelor, dar nu acceptă impunerea măsurilor de distanțare socială care ar lăsa scaunele din mijloc neocupate. Asociația susține că un loc distanță între doi pasageri nu va oferi o separare de 1 - 2m, așa cum recomandă autoritățile. Asta pentru că, lățimea medie a scaunului este mai mică de 50 cm. De asemenea, prețul biletelor ar putea exploda. „Epoca călătoriilor accesibile va lua sfârșit”, se arată într-un comunicat de presă.