Parchetul General neagă existența unui dosar penal privind un atentat împotriva lui Dragnea
Oficiali din Parchetul General neagă faptul că ar exista un dosar penal privind un posibil atentat împotriva lui Liviu Dragnea, conform Ziare.com.
Oficiali din Parchetul General neagă faptul că ar exista un dosar penal privind un posibil atentat împotriva lui Liviu Dragnea, conform Ziare.com.
Vara continuă să ne aducă surprize muzicale și cele mai hot piese, iar de data aceasta este vorba despre o colaborare pe cât de surprinzătoare, pe atât de dorită. Lora & Shift și-au unit forțele pentru prima dată, s-au jucat cu notele muzicale și s-au aliniat trendurilor în materie de hituri cu piesă “Până în Rai”.
Sore lansează piesa, "O să uit", cea mai profundă declarație de dragoste făcută iubitului ei, Mircea.
În România sunt tot mai mulţi muncitori străini. 17 mii în acest moment. Peste 4 mii au intrat în ţară în acest an. Au venit din Sri Lanka, Nepal, China, Turcia sau Vietnam. Patronii spun că sunt muncitori buni, de încredere.
Opt dintre primele 10 sportive sunt jucătoare de tenis, iar pe primul loc în topul celor mai bine plătite sportive din lume, realizat de Forbes, se află câștigătoarea a 23 de turnee de Grand Slam, Serena Williams.
Guvernul României a trimis, seara trecută, președintelui României solicitarea de convocare în regim de urgență a ședinței Consiliului Suprem de Apărare a Țării în vederea analizării și avizării propunerilor de rectificare a bugetelor instituțiilor cu atribuții în domeniul securității naționale, cuprinse în proiectul primei rectificări a bugetului de stat pe anul 2018, conform unui comunicat de presă transmis de Executiv.
Facebook și Twitter suspendă peste 600 de conturi și pagini false, menite să influențeze politica gobală. Cele mai multe conturi suspendate au originea în Iran, iar posesorii lor promovau propaganda iraniană. Purtau discuţii pe teme "anti-saudite, anti-israeliene şi pro-palestiniene".
7 goluri s-au marcat aseară în prima serie de jocuri din play-off în UEFA Champions League. În direct la Digi Sport, PSV s-a impus în deplasarea cu Bate Borisov. Au marcat Tuominen şi Hleb pentru gazde, respectiv Pereiro, Lozano şi Malen pentru echipa olandeză.