26.03.1989 – Alegeri pentru Congresul Sovietelor din URSS
Comunismul românesc datorează totul Uniunii Sovietice. Partidul cu mai puțin de 1.000 de membri în România, la finalul celui de-al doilea război mondial, a fost împins la putere de Moscova, fără ca părerea românilor de rând să conteze câtuși de puțin. Dar de la ”Stalin și poporul rus libertate ne-au adus”, o scandare șlagăr în România anilor '50, s-a ajuns rapid la o distanțare de politica Kremlinului, momentul de cotitură fiind invazia Cehoslovaciei din 1968, pe care Ceaușescu a criticat-o în mod public.
De altfel, dictatorul de la București a preferat să-și facă prieteni în țările comuniste din Asia și în noile republici africane, conduse la fel despotic precum România. Nici măcar Mihail Gorbaciov, secretar general al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice instalat la Kremlin în 1985, nu l-a făcut pe Ceaușescu să-și schimbe părerile. Cu atât mai mult cu cât liderul sovietic a promis, încă de venirea la putere, ”deschidere” (glasnost) și ”restructurare” (perestroika).
Restructurarea, văzută cu rezerve și de vechi și grei comuniști din URSS, s-a simțit cel mai bine pe 26 martie 1989, la alegerile pentru noul Congres al Sovietelor. Pentru prima oară în istorie, pentru legislativul sovietic au candidat oameni fără carnet roșu de partid. Chiar dacă partidul conducător și sateliții săi au câștigat 85% din mandate, mulți lideri comuniști regionali cu vechime mare au rămas pe dinafară.
Aceștia au fost înlocuiți de oameni precum Andrei Saharov, fizician, Valentin Dikul, fost artist de circ, Anatoli Firsov, fost jucător de hochei sau Boris Elțîn, fost prim-secretar al Moscovei, care demisionase din Partidul Comunist pentru că restructurarea promisă de Gorbaciov mergea prea greu.
De fapt, prin alegerile din 26 martie 1989 din Uniunea Sovietică Gorbaciov n-a făcut altceva decât să grăbească prăbușirea comunismului în Europa de Est.
