Acum la Digi FM Nono Semen HUGEL FT SOLTO - Jamaican (Bam Bam) (Beatmix)
Vrei să asculți mai ușor? Descarcă aplicația Digi FM

Victor Ponta: „E foarte rău că Liviu Dragnea tratează resursele naturale ca pe ceva care se negociază pentru interesul său personal”

victor ponta

Comisia comună economică şi pentru energie, din Senat, a adoptat legea offshore, în formă inițială, după ce a respins cererea de reexaminare a preşedintelui Klaus Iohannis. Vorbim despre actul normativ care reglementează măsurile de exploatare a gazelor naturale din Marea Neagră.

Fostul premier Victor Ponta promite că partidul său, Pro România, va face o analiză profesionistă a legii, în condițiile în care ea nici puterea și nici opoziția nu au făcut-o.

„Nu există nici un fel de dezbatere, nici un fel de studiu de impact, nu există o consultare și o prezentare publică a efectelor. Dacă nimeni altcineva, nici de la putere, nici din opoziție nu poate să o facă, o să o facem noi această analiză, o prezentăm și atunci când vine la Cameră din nou la vot, o să prezentăm un punct de vedere profesionist. Faptul că domnul Dragnea în continuare tratează resursele noastre naturale ca pe ceva care se negociază pentru interesul său personal, este un lucru foarte rău.”, a spus Ponta.

Pentru că președintele Camerei Deputaților să poată fi dat jos, primul pas este schimbarea regulamentului Camerei, spune fostul premier, Victor Ponta. Precizarea vine după ce PNL a anunțat că demarează procedura pentru revocarea lui Liviu Dragnea de la șefia Camerei inferioare a Parlamentului.

„Nu putem să mai lăsăm Camera Deputaților să fie locul unde se blochează legi pe criterii personale, se vând funcții, se vând săli - dovada că noi tot nu avem sală. După ce Dragnea pierde această poziție din care manipulează legile, dă funcții, scoate funcții, obține voturi, după aceea poți să mergi pasul următor, spre partea de guvern și după aceea spre partid. Eu le-am și scris pașii și le-am spus: nu încercați la partid pentru că acolo Dragnea, cât timp are Guvernul și Parlamentul, va cumpăra susținere. Cei din CEx care au votat cu Dragnea primesc funcții ori în Guvern, ori în Parlament. Cred că au primit funcții cei care s-au răzgândit. Au primit funcții și avantaje de la Guvern și de la Parlament”, a spus Victor Ponta, în prezent președinte al formațiunii Pro România.

 

 

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Vrei să asculți mai ușor?
Descarcă aplicația Digi FM
Recomandări DigiFM
PETRECEREA LUI DAN T 2025
Petrecerea lui DanT – DJ Mix 2026 – Part 20
valentin chisoceanu serban trimbitasu
Șerban Trîmbițașu, previziuni despre piața imobiliară: „Acum și...
adrian asoltanie web
Cum să supraviețuiești „iernii economice”: Adrian Asoltanie te învață...
marius-popescu-2
Marius Popescu, expert în aviație, avertizează pasagerii: „Vreți să...
Pe aceeași temă
Sorin Grindeanu
Florin Negruțiu: „Anticipatele, cel mai mare coșmar al PSD”
siegfried muresan (6)
Siegfried Mureşan: Intenţia PSD-ului nu a fost niciodată de a vota un Guvern serios pentru...
Sorin Grindeanu, Press Conference on the 2026 Budget, Bucharest, Romania - 16 Mar 2026
Sorin Grindeanu, în plenul reunit al Parlamentului: PSD spune „nu” acestui guvern Bolojan...
Premierul desemnat Siegfried Mureșan discută cu jurnaliștii înaintea începerilor audierilor în comisiile de specialitate a miniștrilor desemnați pentru a face parte din guvernul condus deel, la Palatul Parlamentului din București, 28 septembrie 2026. Inquam Photos / George Călin
Siegfried Mureşan, noi critici la adresa lui Sorin Grindeanu: "PSD nu trebuie să decidă...
Te-ar putea interesa și
muresan, grindeanu
Mureşan l-a contactat pe Grindeanu: „Programul de guvernare cuprinde şi propuneri ale PSD”...
Siegfried Mureșan
Siegfried Mureșan, premierul desemnat, la matinalul Digi FM: „Atacurile PSD sunt copilărești...
a murit mama lui victor ponta
A murit Cornelia Naum, mama lui Victor Ponta, la 84 de ani. Mesajul fostului premier: "O vom...
Sorin Grindeanu
Sorin Grindeanu respinge acuzaţiile privind "o conspiraţie" cu SUA pentru îndepărtarea lui...
Partenerii noștri
Digi24 Viața dublă a motociclistului din Rusia care a pus la cale atacul cu dronă din aeroportul Leipzig. Misiuni clandestine în inima Europei
Viața dublă a motociclistului din Rusia care a pus la cale atacul cu dronă...
DigiSport S-a scumpit lucrarea: Guvernul României trebuie să bage încă 8.500.000 de euro
S-a scumpit lucrarea: Guvernul României trebuie să bage încă 8.500.000 de...
PeRoz Emma Heming Willis, despre viața alături de Bruce Willis după diagnosticul de demență. Decizia pe care a luat-o: „Nu o să fie în zadar”
Emma Heming Willis, despre viața alături de Bruce Willis după diagnosticul...
Film Now Îndrăgostiți ca în prima zi după 29 de ani de căsnicie. Sarah Jessica Parker și Matthew Broderick, gesturi romantice pe covorul roșu
Îndrăgostiți ca în prima zi după 29 de ani de căsnicie. Sarah Jessica...
Digi World Exerciţiile fizice regulate remodelează sistemul imunitar. Ce au găsit cercetătorii în sângele celor care fac sport
Exerciţiile fizice regulate remodelează sistemul imunitar. Ce au găsit...
Stirile Kanal D O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o șoferiță care consumase alcool
O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o...
ProFM Soția lui Justin Timberlake, mai senzuală ca oricând într-o ținută care i-a venit ca turnată. Jessica Biel a sedus publicul în Mexic
Soția lui Justin Timberlake, mai senzuală ca oricând într-o ținută care...
Digi Life Speranţa de viaţă la nivel mondial, aproape de a reveni la nivelul de dinaintea pandemiei de COVID-19. Care este provocarea următoare
Speranţa de viaţă la nivel mondial, aproape de a reveni la nivelul de...
Ultimele știri din matinal
oana zamfir mircea bravo vlad craioveanu
Mircea Bravo a stat de vorbă cu câștigători reali la Loto: „Sunt oameni care în 6 luni și-au...
oana zamfir vlad craioveanu mikey hash
De la milionar pe YouTube, la navigator pe ocean. Mikey Hash, dezvăluiri la Digi FM despre...
oana zamfir vlad craioveanu serban copot
Șerban Copoț, la Digi FM: Reuniunea istorică Animal X la Untold și adevărul despre hitul „Să...
selly
Selly, dezvăluiri la matinalul Digi FM: De ce nu îl aduce pe Eminem la Beach, Please și cât a...
Ultimele știri
Chancellor Merz Travels to Ukraine
Cancelarul Germaniei, în vizită la Kiev: Dacă Rusia nu este oprită, mai devreme sau mai...
rubio (1)
Marco Rubio, despre ambasadoarea Kimberly Guilfoyle: „A promovat cu succes interesele...
FC Internazionale v Hellas Verona FC - Serie A
Mărturisirile emoționante ale lui Cristi Chivu: „Tata mă trimitea acasă cu tramvaiul după...
romanita8
Romanița Iovan a împlinit 62 de ani. Dublă sărbătoare în familie și o formă fizică...