Acum la Digi FM Audiență Națională LIVE - ON AIR
Vrei să asculți mai ușor? Descarcă aplicația Digi FM

„Vara” mai stă cu noi câteva zile. De când se răcește cu adevărat vremea

Vreme frumoasă, de la fereastră
Foto: Pexels

Săptămâna începe cu temperaturi ridicate pentru această dată. Vor fi cu 8 grade mai mult decât ar fi normal. Valorile vor coborî în a doua jumătate a săptămânii, când temperaturile vor fi apropiate sau chiar sub cele normale pentru această dată, informează ANM.

În mod normal, acum ar trebui să avem cam 22 de grade, așadar, avem cu 5 până la 7-8 grade mai mult decât în mod normal, spune meteorologul de serviciu.

Începând cu cea de-a doua jumătate a săptămânii, temperaturile vor avea tendința să scadă, mai spune meteorologul. Scăderile de temperatură se vor înregistra pentru început în vest, nord, centru, după care și în restul țării.

Luni, vor fi de la 21 de grade în estul Transilvaniei, până la 32 de grade în Lunca Dunării.

Ploi vor fi mai ales după-amiaza și seara, local în vest, nord și centru, în rest, vreme bună. Vânt vom avea la munte, în special pe creste mai intens, dar pe suprafețe mici și în restul teritoriului, adică în zonele mai joase, cu precădere în Crișana, Maramureș, în general în interiorul Arcului Carpatic. Pe creste, vântul poate depăși 70-90 km/h.

Marți, vremea se va menține frumoasă, însă vor scădea puțin temperaturile. Atunci se vor înregistra între 18-19 grade în estul Transilvaniei și prin Maramureș, și 30 de grade în Lunca Dunării. De asemenea, ploile vor ocoli întreaga țară pe tot parcursul zilei de marți.

Miercuri, temperaturile se vor afla din nou într-o ușoară creștere comparativ cu ziua de marți. Cele mai puține grade în termometre se vor înregistra pe litoral, între 20 și 22 de grade Celsius. În restul țării vor fi peste 22 de grade, chiar până la 32 în Lunca Dunării.

În București nu se vor înregistra ploi în următoarele trei zile, cerul va fi mai mult senin, cu mențiunea că poate, din când în când se vor acumula nori.

Luni, în Capitală, se vor înregistra între 30-31 de grade, urmând ca marți acestea să scadă puțin și să nu depășească 28 de grade Celsius. Miercuri însă, gradele vor urca din nou în termometrele din Capitală și se vor înregistra 29-30 de grade.

Subiectele tale preferate sunt și la Știrile Digi FM. Ca să știi!

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Vrei să asculți mai ușor?
Descarcă aplicația Digi FM
Recomandări DigiFM
NN_ed2_thumbnail_3_AVEM_tot_ce_ne_trebuie
Colectiv, 11 ani mai târziu: am învățat ceva? Plus Maradona, Becali...
oana zamfir vlad craioveanu antonia alex velea
Antonia și Alex Velea dau cărțile pe față: Avem acces necondiționat...
oana zamfir grasu xxl nicole cherry
Nicole Cherry și Grasu XXL aduc moștenirea Mariei Tănase la Digi FM...
Karl Bushby speaking at a civic welcome in Queen Victoria Square as he arrives back home in Hull following his 28 year walk from Chile. Bushby, now 57, set off from the southern end of Chile in 1998, when he was 28, vowing to walk all the way home without
A călătorit 28 de ani pe jos în jurul lumii, iar acum s-a întors...
Pe aceeași temă
zapada, padure, ger, iarna
Zăpadă de Crăciun și în orașe, nu doar la munte? Ce spun meteorologii despre iarna care vine
vremea ploioasa, ploaie, oameni cu umbrele
Cum va fi vremea în București în primele zile din noiembrie 2026
Vreme, ploi/ Profimedia
Ploi și vânt în Oltenia, Muntenia și Dobrogea, până miercuri seară. Ninsoare viscolită la munte
ploaie, umbrela, meteo, vremea (2)
Meteorologii anunță ploi până luni. La munte ninge și se depune strat de zăpadă de până la 30...
Te-ar putea interesa și
calorifer, incalzire, caldura
Cum să-ți încălzești casa fără să crească factura la gaze. Trucul simplu cu apă care te scapă...
ploaie, umbrela, meteo, vremea (3)
Ploi moderate cantitativ și vânt în întreaga țară, în weekend. La munte se depune strat de...
vreme de toamna
Cum va fi vremea în noiembrie 2026. Ultima lună de toamnă începe cu temperaturi mai scăzute...
vreme de toamna, vant
Vreme rece, vânt și ploi în București, în următoarele trei zile
Partenerii noștri
Digi24 Un pianist care a căzut de pe un vas de croazieră a fost salvat de doi pescari după nouă ore în ocean, la zeci de kilometri de ţărm
Un pianist care a căzut de pe un vas de croazieră a fost salvat de doi...
DigiSport Noul titular din poarta României a încasat patru goluri și a "comis-o". Ce i-a transmis antrenorul după acest "coșmar"
Noul titular din poarta României a încasat patru goluri și a "comis-o". Ce...
PeRoz Află când ți se schimbă norocul. Cea mai bună zi din această săptămână pentru fiecare zodie
Află când ți se schimbă norocul. Cea mai bună zi din această săptămână...
Film Now Michael Douglas, alături de „comorile” lui la gala „Art of Freedom”. Carys și Dylan, cum nu se poate mai mândri de tatăl lor
Michael Douglas, alături de „comorile” lui la gala „Art of Freedom”. Carys...
Digi World De ce sacrificau incașii copii pe vârfurile munților și ce pățeau aceștia înainte de moarte. Descoperire tulburătoare din cercetări pe mumii
De ce sacrificau incașii copii pe vârfurile munților și ce pățeau aceștia...
Stirile Kanal D O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o șoferiță care consumase alcool
O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o...
ProFM "Știe cum să aibă grijă de o femeie". Cine este bodyguard-ul lui Jennifer Lopez, bărbatul care a cucerit internetul
"Știe cum să aibă grijă de o femeie". Cine este bodyguard-ul lui Jennifer...
Digi Life Ce rol are consumul de fructe asupra adolescenților. O porție suplimentară poate face diferența
Ce rol are consumul de fructe asupra adolescenților. O porție suplimentară...
Ultimele știri din matinal
oana zamfir doina lemny vlad craioveanu
Doina Lemny demitizează legendele despre Brâncuși: „Maria Tănase nu a fost iubita lui”
oana zamfir emilian oprea adela popescu vlad craioveanu
Adela Popescu, despre ce contează cel mai mult într-o căsnicie: „Să mă înțeleagă cum îl...
oana zamfir mircea bravo vlad craioveanu
Mircea Bravo a stat de vorbă cu câștigători reali la Loto: „Sunt oameni care în 6 luni și-au...
oana zamfir vlad craioveanu mikey hash
De la milionar pe YouTube, la navigator pe ocean. Mikey Hash, dezvăluiri la Digi FM despre...
Ultimele știri
Târgul de Crăciun Craiova (2)
Începe Târgul de Crăciun de la Craiova. Programul din 2026 și principalele atracții din...
Meghan Markle, alături de mama ei, Doria, și de prințul Harry / Foto: Profimedia
Mama lui Meghan Markle a ajutat FBI-ul în ancheta care îl vizează pe fostul ei soț. Thomas...
President Donald Trump Meets With German Chancellor Friedrich Merz At The White House
Donald Trump, după ce republicanii au fost învinși în midterms: "America a făcut un pas uriaş...
targul de craciun din sibiu (2)
Când începe Târgul de Crăciun din Sibiu. Principalele atracții și data până la care poate fi...