Acum la Digi FM Nono Semen GYM CLASS HEROES FEAT ADAM LEVINE - Stereo hearts
Vrei să asculți mai ușor? Descarcă aplicația Digi FM

Un tânăr a sunat la 112 să spună că e sechestrat într-un bar. Polițiștii au ajuns în local și au dat peste o petrecere

masina-noua-de-politie
Foto: Poliția Română

Un tânăr în vârstă de 17 ani a sunat, duminică, la 112, pentru a spune că este sechestrat într-un bar din Timișoara. Polițiști care au mers la fața locului au constatat că era vorba de fapt de o petrecere privată.

Potrivit Poliției Timiș, tânărul în vârstă de 17 ani a sunat la 112 și a spus că ar fi sechestrat de 3 persoane, într-un bar de pe strada Dacilor, din Timișoara.

În urma sesizării, mai multe echipaje de poliție au mers la locul indicat, unde au fost găsite 12 persoane.

„Din verificările efectuate de către polițiști, s-a stabilit faptul că aceștia au participat la o petrecere privată. Toate persoanele prezente au fost conduse la sediul Secției nr. 1 Poliție Urbană Timișoara. În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lipsire de libertate”, spun reprezentanții Poliției Timiș.

Toate persoanele care au participat la petrecerea privată au fost sancționate, suma totală a amenzilor fiind de 27.500 de lei.

De asemenea, pe numele organizatorului a fost întocmit un dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor.

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Vrei să asculți mai ușor?
Descarcă aplicația Digi FM
Recomandări DigiFM
PETRECEREA LUI DAN T 2025
Petrecerea lui DanT – DJ Mix 2026 – Part 20
valentin chisoceanu serban trimbitasu
Șerban Trîmbițașu, previziuni despre piața imobiliară: „Acum și...
adrian asoltanie web
Cum să supraviețuiești „iernii economice”: Adrian Asoltanie te învață...
marius-popescu-2
Marius Popescu, expert în aviație, avertizează pasagerii: „Vreți să...
Pe aceeași temă
Diana Buzoianu, Dominic Fritz
Dominic Fritz își pierde mandatul de primar al Timișoarei în trei zile. Diana Buzoianu: "Au...
dominic fritz
Dominic Fritz rămâne într-o lună fără mandatul de primar al Timișoarei: "Mă voi bate în...
Dominic Fritz
Ce se va întâmpla la Timișoara după ce lui Dominic Fritz îi încetează mandatul de primar, la...
Tânăr șofer conduce la volan un autoturism cu viteză dând pe accelerația de mașină pe drum rutier
A gonit pe șosele cu peste 170 km/h, dar polițiștii l-au ajutat. Șoferul nu a scăpat, totuși...
Te-ar putea interesa și
Canicula paralizează transportul din Timișoara/ Facebook
Canicula paralizează transportul din Timișoara. Tramvaiele au fost retrase după ce șinele au...
Romanian,Police,(politia,Rutiera),Car,Parked,Along,The,Street,In
O fetiță a murit și alta a fost rănită după ce au fost lovite de o mașină. Şoferul consumase...
Panică în Rio de Janeiro. Zeci de turiști au rămas blocați într-un celebru punct de belvedere din cauza unui schimb de focuri între poliție și traficanți
Panică în Rio de Janeiro. Zeci de turiști au rămas blocați într-un celebru punct de belvedere...
Pistol de polițist, armă de Poliție
Focuri de armă în Sectorul 2 al Capitalei. Polițiștii chemați la un caz au fost atacați cu...
Partenerii noștri
Digi24 Viața dublă a motociclistului din Rusia care a pus la cale atacul cu dronă din aeroportul Leipzig. Misiuni clandestine în inima Europei
Viața dublă a motociclistului din Rusia care a pus la cale atacul cu dronă...
DigiSport Dan Șucu a rupt tăcerea, în Gazzetta dello Sport, după ce dosarul său de la Securitate a fost făcut public
Dan Șucu a rupt tăcerea, în Gazzetta dello Sport, după ce dosarul său de...
PeRoz Trei zodii renasc odată cu Orionidele. Ploaia de stele din octombrie aduce schimbări uriașe
Trei zodii renasc odată cu Orionidele. Ploaia de stele din octombrie aduce...
Film Now Îndrăgostiți ca în prima zi după 29 de ani de căsnicie. Sarah Jessica Parker și Matthew Broderick, gesturi romantice pe covorul roșu
Îndrăgostiți ca în prima zi după 29 de ani de căsnicie. Sarah Jessica...
Digi World Exerciţiile fizice regulate remodelează sistemul imunitar. Ce au găsit cercetătorii în sângele celor care fac sport
Exerciţiile fizice regulate remodelează sistemul imunitar. Ce au găsit...
Stirile Kanal D O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o șoferiță care consumase alcool
O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o...
ProFM Soția lui Justin Timberlake, mai senzuală ca oricând într-o ținută care i-a venit ca turnată. Jessica Biel a sedus publicul în Mexic
Soția lui Justin Timberlake, mai senzuală ca oricând într-o ținută care...
Digi Life Speranţa de viaţă la nivel mondial, aproape de a reveni la nivelul de dinaintea pandemiei de COVID-19. Care este provocarea următoare
Speranţa de viaţă la nivel mondial, aproape de a reveni la nivelul de...
Ultimele știri din matinal
oana zamfir mircea bravo vlad craioveanu
Mircea Bravo a stat de vorbă cu câștigători reali la Loto: „Sunt oameni care în 6 luni și-au...
oana zamfir vlad craioveanu mikey hash
De la milionar pe YouTube, la navigator pe ocean. Mikey Hash, dezvăluiri la Digi FM despre...
oana zamfir vlad craioveanu serban copot
Șerban Copoț, la Digi FM: Reuniunea istorică Animal X la Untold și adevărul despre hitul „Să...
selly
Selly, dezvăluiri la matinalul Digi FM: De ce nu îl aduce pe Eminem la Beach, Please și cât a...
Ultimele știri
rubio (1)
Marco Rubio, despre ambasadoarea Kimberly Guilfoyle: „A promovat cu succes interesele...
FC Internazionale v Hellas Verona FC - Serie A
Mărturisirile emoționante ale lui Cristi Chivu: „Tata mă trimitea acasă cu tramvaiul după...
romanita8
Romanița Iovan a împlinit 62 de ani. Dublă sărbătoare în familie și o formă fizică...
ALIAS
Jennifer Garner, reuniune emoționantă cu fostul ei iubit. Michael Vartan, aproape de...