Acum la Digi FM Gabriel Cindea JAX JONES - You Don t Know Me(censored)
Vrei să asculți mai ușor? Descarcă aplicația Digi FM

Un nou protest se anunță la Ministerul Justiției. Oamenii cer desființarea Secției speciale

Ana Birchall

Va fi protest mâine, în fața Ministerului Justiției, de la ora 12:30. Asociația Declic îi cere ministrului Ana Birchall să desființeze Secția specială de anchetare a magistraților.

În acest sens, membrii asociației îi vor înmâna ministrului o petiție semnată de peste 17.000 de persoane.

În text se spune că Secția specială și-a dovedit ineficiența tocmai într-un moment în care era cu adevărat nevoie de investigarea procurorilor și judecătorilor care nu și-au făcut treaba. Este vorba de cazul uciderii Alexandrei.

Secția a fost înființată anul trecut la inițiativa PSD și cu voturile parlamentarilor ALDE și UDMR.

Unitatea de parchet a fost criticată dur de instituții internaționale precum Comisia de la Veneția sau GRECO, care au recomandat desființarea ei, precizând că reprezintă un pericol pentru independența justiției deoarece prin intermediul acesteia se pot efectua presiuni politice asupra procurorilor și judecătorilor.

Subiectele tale preferate sunt și la Știrile Digi FM. Ca să știi!

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Vrei să asculți mai ușor?
Descarcă aplicația Digi FM
Recomandări DigiFM
NN_ed2_thumbnail_3_AVEM_tot_ce_ne_trebuie
Colectiv, 11 ani mai târziu: am învățat ceva? Plus Maradona, Becali...
oana zamfir vlad craioveanu antonia alex velea
Antonia și Alex Velea dau cărțile pe față: Avem acces necondiționat...
oana zamfir grasu xxl nicole cherry
Nicole Cherry și Grasu XXL aduc moștenirea Mariei Tănase la Digi FM...
zapada, padure, ger, iarna
Zăpadă de Crăciun și în orașe, nu doar la munte? Ce spun meteorologii...
Pe aceeași temă
Calm In Bucharest As Thousands Call For Government To Step Down
Protest pentru susţinerea lui Călin Georgescu, sâmbătă, în Capitală. Manifestația nu a primit...
French Authorities Impose Bans And Restrictions Amid Ongoing Unrest Over The Cost Of Living
70.000 de poliţişti şi jandarmi au fost mobilizați în Franța pentru o nouă zi de proteste...
Incendiu puternic la un liceu din Franța, în timpul protestelor elevilor/ Profimedia
Incendiu puternic la un liceu din Franța, în timpul protestelor elevilor. Fațada și acoperișul...
Andrea Chiş
Siegfried Mureşan explică de ce Cătălin Predoiu nu este în Guvernul său şi cum a fost aleasă...
Te-ar putea interesa și
Protest elevi/ Profimedia
Protest fără precedent în școlile din România! Elevii vin îmbrăcați în negru împotriva...
UN General Assembly Protest
Susan Sarandon și Hannah Einbinder, reţinute în timpul unei manifestaţii împotriva lui...
violente la protestul ciobanilor
Bilanțul protestului violent din Piața Victoriei. Arest preventiv, arest la domiciliu și...
persoane reţinute după ce au provocat violenţe la protestul fermierilor din Piaţa Victoriei (4)
Decizie după violențele din Piața Victoriei. Un bărbat, arestat preventiv, alți 4, în arest la...
Partenerii noștri
Digi24 Putin mai are la dispoziție doar două planuri pentru înfrângerea Ucrainei. Ce l-ar putea forța să schimbe strategia
Putin mai are la dispoziție doar două planuri pentru înfrângerea Ucrainei...
DigiSport Ce lovitură: 200.000.000€ pentru transferul lui Arda Guler! Și salariul e amețitor: 22.000.000€/an
Ce lovitură: 200.000.000€ pentru transferul lui Arda Guler! Și salariul e...
PeRoz Trei zodii sunt magnet pentru noroc până pe 22 noiembrie. Atrag succesul la orice pas
Trei zodii sunt magnet pentru noroc până pe 22 noiembrie. Atrag succesul...
Film Now Soția lui Tommy Lee Jones, adevărul despre viața retrasă pe care o duce starul: "Se simte privit la microscop"
Soția lui Tommy Lee Jones, adevărul despre viața retrasă pe care o duce...
Digi World Un singur antrenament pe săptămână poate fi aproape la fel de eficient ca trei. Metoda care ajută la reducerea grăsimii corporale
Un singur antrenament pe săptămână poate fi aproape la fel de eficient ca...
Stirile Kanal D O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o șoferiță care consumase alcool
O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o...
ProFM Magnetism și eleganță. Rosalia, într-o rochie albă cu decolteu amplu, dantelă și transparențe, la o gală în Las Vegas
Magnetism și eleganță. Rosalia, într-o rochie albă cu decolteu amplu...
Digi Life Un spectaculos safir albastru, vândut la licitaţie cu 4,4 milioane de euro. A depăşit cu mult preţul estimativ
Un spectaculos safir albastru, vândut la licitaţie cu 4,4 milioane de...
Ultimele știri din matinal
oana zamfir doina lemny vlad craioveanu
Doina Lemny demitizează legendele despre Brâncuși: „Maria Tănase nu a fost iubita lui”
oana zamfir emilian oprea adela popescu vlad craioveanu
Adela Popescu, despre ce contează cel mai mult într-o căsnicie: „Să mă înțeleagă cum îl...
oana zamfir mircea bravo vlad craioveanu
Mircea Bravo a stat de vorbă cu câștigători reali la Loto: „Sunt oameni care în 6 luni și-au...
oana zamfir vlad craioveanu mikey hash
De la milionar pe YouTube, la navigator pe ocean. Mikey Hash, dezvăluiri la Digi FM despre...
Ultimele știri
President Zelenskyy and First Lady of Ukraine Visit Ireland
SUA au ridicat problema ca Ucraina să cedeze Donbas în schimbul aderării la NATO, declară...
Bucharest, Romania. 21st Oct, 2026: Luca Niculescu, Prime Minister of Romania, speaks to the press at the end of the handover ceremony at the Ministry of Culture between outgoing minister Andras Istvan Demeter and incoming minister Ioana Ciocan. Credit: L
Premierul Luca Niculescu, după victoria României în procesul Roşia Montană: „Statul român are...
accident tramvai
Două tramvaie, implicate într-un accident în Bucureşti. Un pasager, transportat la spital
Tanker Collides With Riverboat At Port Of New Orleans
Peste 130 de pasageri, salvați după ce un portcontainer s-a ciocnit cu o navă de croazieră în...