Acum la Digi FM Gabriel Cindea MEDUZA DT DERMONT KENNEDY - PARADISE
Vrei să asculți mai ușor? Descarcă aplicația Digi FM

Un incendiu puternic a izbucnit în Bârlad. Șase case sunt cuprinse de flăcări (VIDEO)

Incendiu la case din Bârlad
Foto: Mediafax

Un incendiu violent a izbucnit duminică în Bârlad, județul Vaslui. Flăcările au afectat șase case situate în cartierul Deal din oraș.

Potrivit ISU Vaslui, pompierii din județ intervin cu cinci autospeciale de stingere cu apă și spumă, trei autospeciale multifuncționale și o ambulanță SMURD, iar SAJ Vaslui cu o autospecială. 

În sprijinul pompierilor, a venit și SPSU din cadrul unei societăți comerciale, dar și două autospeciale de stingere cu apă din cadrul inspectoratelor pentru situații de urgență ale județelor Galați și Bacău. 

Incendiul se manifestă la nivelul a șase locuințe și la mai multe anexe gospodărești. Există pericolul de propagare a focului.

 

Incendiul se manifestă cu violență și este foarte greu de lichidat din cauza faptului că, în acea zonă, casele sunt aproape lipite una de cealaltă prin intermediul anexelor gospodărești, susțin pompierii din Vaslui. 

Trei persoane au suferit atacuri de panică, au fost asistate medical, dar au refuzat transportul la spital. Conform ISU Vaslui, sunt în total afectate 18 persoane din 5 familii. 

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Vrei să asculți mai ușor?
Descarcă aplicația Digi FM
Recomandări DigiFM
NN_ed2_thumbnail_3_AVEM_tot_ce_ne_trebuie
Colectiv, 11 ani mai târziu: am învățat ceva? Plus Maradona, Becali...
oana zamfir vlad craioveanu antonia alex velea
Antonia și Alex Velea dau cărțile pe față: Avem acces necondiționat...
oana zamfir grasu xxl nicole cherry
Nicole Cherry și Grasu XXL aduc moștenirea Mariei Tănase la Digi FM...
zapada, padure, ger, iarna
Zăpadă de Crăciun și în orașe, nu doar la munte? Ce spun meteorologii...
Pe aceeași temă
TIMISOARA - EXPLOZIE - 15 OCT 2020
Incendiu violent lângă București! Două case au fost cuprinse de flăcări în Chiajna...
Incendiu puternic la un depozit de anvelope din Caransebeş/ Foto: ISU Caraş-Severin.
Incendiu puternic la un depozit de anvelope din Caransebeş. Mii de anvelope și mai multe...
Bucharest,,Romania,-,10.07.2022:112,Emergency,Number,On,A,Fire,Fighter
Incendiu devastator la un salon de evenimente din București. 12 autospeciale de pompieri au...
Aeroportul Otopeni
Incendiu la Aeroportul „Henri Coandă”, în toiul nopții. O femeie este suspectată că a provocat...
Te-ar putea interesa și
Bucharest,,Romania,-,10.07.2022:112,Emergency,Number,On,A,Fire,Fighter
Incendiu la Spitalul Judeţean Reţiţa. 16 pacienţi evacuaţi şi o persoană rănită pe Secţia...
CET Iași/ Foto: Facebook
22.000 de apartamente din Iași au rămas fără apă caldă și căldură după incendiul de la CET. Ce...
Incendiu pe o navă în Marea Neagră, la 14 mile de Sulina/ Foto: News.ro
Incendiu pe o navă în Marea Neagră, la 14 mile de Sulina. Opt marinari sunt daţi dispăruţi
Bucharest,,Romania,-,10.07.2022:112,Emergency,Number,On,A,Fire,Fighter
Incendiu la un spital din Braşov: o pacientă a murit. Polițiștii au deschis dosar penal. Focul...
Partenerii noștri
Digi24 Putin mai are la dispoziție doar două planuri pentru înfrângerea Ucrainei. Ce l-ar putea forța să schimbe strategia
Putin mai are la dispoziție doar două planuri pentru înfrângerea Ucrainei...
DigiSport Prima reacție, după ce Vlad Chiricheș a semnat: "E un mare câștig!"
Prima reacție, după ce Vlad Chiricheș a semnat: "E un mare câștig!"
PeRoz Trei zodii sunt magnet pentru noroc până pe 22 noiembrie. Atrag succesul la orice pas
Trei zodii sunt magnet pentru noroc până pe 22 noiembrie. Atrag succesul...
Film Now "Sunt multe lucruri despre care nu putem vorbi". Fiul lui Jack Nicholson, dezvăluiri despre relația cu tatăl ajuns la 89 de ani
"Sunt multe lucruri despre care nu putem vorbi". Fiul lui Jack Nicholson...
Digi World Un singur antrenament pe săptămână poate fi aproape la fel de eficient ca trei. Metoda care ajută la reducerea grăsimii corporale
Un singur antrenament pe săptămână poate fi aproape la fel de eficient ca...
Stirile Kanal D O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o șoferiță care consumase alcool
O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o...
ProFM Magnetism și eleganță. Rosalia, într-o rochie albă cu decolteu amplu, dantelă și transparențe, la o gală în Las Vegas
Magnetism și eleganță. Rosalia, într-o rochie albă cu decolteu amplu...
Digi Life Un spectaculos safir albastru, vândut la licitaţie cu 4,4 milioane de euro. A depăşit cu mult preţul estimativ
Un spectaculos safir albastru, vândut la licitaţie cu 4,4 milioane de...
Ultimele știri din matinal
oana zamfir doina lemny vlad craioveanu
Doina Lemny demitizează legendele despre Brâncuși: „Maria Tănase nu a fost iubita lui”
oana zamfir emilian oprea adela popescu vlad craioveanu
Adela Popescu, despre ce contează cel mai mult într-o căsnicie: „Să mă înțeleagă cum îl...
oana zamfir mircea bravo vlad craioveanu
Mircea Bravo a stat de vorbă cu câștigători reali la Loto: „Sunt oameni care în 6 luni și-au...
oana zamfir vlad craioveanu mikey hash
De la milionar pe YouTube, la navigator pe ocean. Mikey Hash, dezvăluiri la Digi FM despre...
Ultimele știri
Avril Lavigne In Concert - New York, NY
La 42 de ani, Avril Lavigne a devenit pentru prima dată mamă. Imaginile postate de artistă au...
President Zelenskyy and First Lady of Ukraine Visit Ireland
SUA au ridicat problema ca Ucraina să cedeze Donbas în schimbul aderării la NATO, declară...
Bucharest, Romania. 21st Oct, 2026: Luca Niculescu, Prime Minister of Romania, speaks to the press at the end of the handover ceremony at the Ministry of Culture between outgoing minister Andras Istvan Demeter and incoming minister Ioana Ciocan. Credit: L
Premierul Luca Niculescu, după victoria României în procesul Roşia Montană: „Statul român are...
Calm In Bucharest As Thousands Call For Government To Step Down
Protest pentru susţinerea lui Călin Georgescu, sâmbătă, în Capitală. Manifestația nu a primit...