Toto Dumitrescu, fiul fostului internațional Ilie Dumitrescu, a fost implicat duminică, 14 septembrie, într-un accident rutier produs în București, iar apoi ar fi părăsit locul faptei, potrivit unor surse judiciare citate de Adevărul.ro.
Incidentul a avut loc pe Bulevardul Mircea Eliade, acolo unde mașina condusă de Toto Dumitrescu ar fi fost lovită de un alt autoturism, condus de o tânără care venea dinspre Bulevardul Primăverii. Surse din anchetă susțin că fiul lui Ilie Dumitrescu circula cu viteză extrem de mare.
Brigada Rutieră București a transmis într-un comunicat oficial: „La data de 14 septembrie a.c., în jurul orei 13:05, Brigada Rutieră a fost sesizată prin intermediul SNUAU 112 cu privire la producerea unui accident de circulație care a avut loc la intersecția dintre bd. Mircea Eliade și bd. Primăverii, din Sectorul 1. Din informațiile existente la acest moment, conducătoarea unui autovehicul în vârstă de 23 de ani, care se deplasa pe bd. Primăverii a intrat în coliziune cu un autovehicul, care se deplasa pe bd. Mircea Eliade, iar din impact primul autovehicul a avariat un alt autovehicul care circula în spatele acestuia. (...) Conducătorii de autovehicule au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatele indicate fiind 0.”
În urma impactului, șoferița a fost rănită și a necesitat intervenția echipajelor de descarcerare. Aceasta a fost transportată de urgență la Spitalul Floreasca pentru îngrijiri medicale. În total, trei autoturisme au fost avariate în urma coliziunii.
Polițiștii au început căutările pentru identificarea și reținerea lui Toto Dumitrescu, care și-ar fi abandonat mașina înainte de sosirea primelor echipaje la locul accidentului.
„Cercetările sunt continuate de polițiștii Biroului de accidente cu autori necunoscuți, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1”, a precizat Brigada Rutieră.
Citește și: Ilie Dumitrescu, după scandalul de la CFR Cluj: „Îți e silă să intri în fotbalul românesc. Eu nu aș intra"
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!