Acum la Digi FM Marius Dobre ANDIA - M-am trezit aici(BEATMIX)
Vrei să asculți mai ușor? Descarcă aplicația Digi FM

Suspecții reținuți în cazul crimei din Piața Constituției au fost arestați preventiv

Audieri în cazul bătăii din Piața Constituției

Cei șase bărbați reținuți de procurori în ancheta crimei din fața Parlamentului au fost arestați preventiv pentru o lună. Decizia a fost luată de Tribunalul București.

Anchetatorii au zeci de probe împotriva suspecților care au ucis cu bâtele un tânăr de 30 de ani dintr-un clan rival. Ei sunt acuzați de omor și instigare la omor.

Doi dintre suspecți ar fi trebuit să fie în spatele gratiilor, dar au fost eliberați în baza legii recursului compensatoriu.

În urma audierilor și a analizării întregului material probator, au fost reținuți șase suspecți. Acuzațiile sunt de omor, încăierare și tulburarea ordinii și liniștii publice, a declarat Codruț Popoiu, procuror-șef al Parchetului Capitalei.

Cercetarea la fața locului cât și investigațiile care au urmat au fost destul de dificile. Am avut foarte multe persoane la fața locului. A fost audiat un număr impresionant de persoane, aproximativ de 60 de persoane, a precizat, la rândul său, Marian Mihoci, șeful Serviciului Omoruri din cadrul Poliției Capitalei.

Subiectele tale preferate sunt și la Știrile Digi FM. Ca să știi!

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Vrei să asculți mai ușor?
Descarcă aplicația Digi FM
Recomandări DigiFM
NN_ed2_thumbnail_3_AVEM_tot_ce_ne_trebuie
Colectiv, 11 ani mai târziu: am învățat ceva? Plus Maradona, Becali...
oana zamfir vlad craioveanu antonia alex velea
Antonia și Alex Velea dau cărțile pe față: Avem acces necondiționat...
oana zamfir grasu xxl nicole cherry
Nicole Cherry și Grasu XXL aduc moștenirea Mariei Tănase la Digi FM...
Karl Bushby speaking at a civic welcome in Queen Victoria Square as he arrives back home in Hull following his 28 year walk from Chile. Bushby, now 57, set off from the southern end of Chile in 1998, when he was 28, vowing to walk all the way home without
A călătorit 28 de ani pe jos în jurul lumii, iar acum s-a întors...
Pe aceeași temă
Calin Georgescu
Călin Georgescu rămâne în arest preventiv
bataie intre parinti la un meci de handbal
"Copii de 13-14 ani pe teren, părinţi care se iau la bătaie pe margine". Conflict în tribune...
Călin Georgescu
Primele zile ale lui Călin Georgescu în arest. Cu cine împarte celula și de ce refuză mâncarea...
Călin Georgescu
Călin Georgescu, arestat preventiv pentru 30 de zile. A fost scos cu cătușe din vila lui din...
Te-ar putea interesa și
Ryan Blaney şi Carson Hocevar/ Profimedia
Scandal uriaș după o cursă NASCAR. Doi piloți s-au luat la bătaie. Ce s-a întâmplat pe pistă
Masina de poliție.
Părinţi arestaţi după ce au bătut o învăţătoare pe motiv că le-a certat fiul. În timpul...
mașină de politie
Și-ar fi încuiat soțul în dormitor, apoi a incendiat apartamentul. Bărbatul a murit după ce...
Cesar Gastelum
Un influencer mexican, împușcat mortal în timp ce filma un clip. Cesar Gastelum era în fața...
Partenerii noștri
DigiSport AC Milan - Ferencvaros, 19:45, DGS 2. ECHIPELE. Sociedad - Lyon, 19:45, DGS 3. Celta Vigo - Union St. Gilloise, 22:00, DGS 2.Programul etapei a patra din Europa League
AC Milan - Ferencvaros, 19:45, DGS 2. ECHIPELE. Sociedad - Lyon, 19:45...
PeRoz Irinel Columbeanu, despre femeia pe care și-a dorit-o toată viața, dar pe care nu a reușit să o cucerească: „Am trăit cum am dorit”
Irinel Columbeanu, despre femeia pe care și-a dorit-o toată viața, dar pe...
Film Now Cum arată John Goodman după ce a slăbit 90 de kilograme. „Încă încerc să mă obișnuiesc cu fața mea” 
Cum arată John Goodman după ce a slăbit 90 de kilograme. „Încă încerc să...
Digi World Cum reușesc japonezii să îmbătrânească frumos. Obiceiurile care îi ajută să rămână activi și după 80 sau 90 de ani
Cum reușesc japonezii să îmbătrânească frumos. Obiceiurile care îi ajută...
Stirile Kanal D O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o șoferiță care consumase alcool
O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o...
ProFM Theo Rose, copleșită după ce fiul ei, Sasha, a lovit-o, a mușcat-o și a tras-o de păr. Cum a intervenit Anghel Damian
Theo Rose, copleșită după ce fiul ei, Sasha, a lovit-o, a mușcat-o și a...
Digi Life Ce se întâmplă dacă bei zilnic lapte de ovăz, migdale sau soia. Riscurile neașteptate pentru sănătate
Ce se întâmplă dacă bei zilnic lapte de ovăz, migdale sau soia. Riscurile...
Romanian,Police,(politia,Rutiera),Car,Parked,Along,The,Street,In
Două incidente grave în școlile din Cluj, în doar 48 de ore. Un elev a...
Ultimele știri din matinal
oana zamfir doina lemny vlad craioveanu
Doina Lemny demitizează legendele despre Brâncuși: „Maria Tănase nu a fost iubita lui”
oana zamfir emilian oprea adela popescu vlad craioveanu
Adela Popescu, despre ce contează cel mai mult într-o căsnicie: „Să mă înțeleagă cum îl...
oana zamfir mircea bravo vlad craioveanu
Mircea Bravo a stat de vorbă cu câștigători reali la Loto: „Sunt oameni care în 6 luni și-au...
oana zamfir vlad craioveanu mikey hash
De la milionar pe YouTube, la navigator pe ocean. Mikey Hash, dezvăluiri la Digi FM despre...
Ultimele știri
Pizza cu ananas/ Profimedia
Scandal într-un restaurant din Australia. Un bucătar italian a fost concediat după ce a...
avion
Alerte cu bombă pentru mai multe zboruri comerciale din și către Italia
New aircraft parking platform at Bucharest Henri Coanda International Airport, Otopeni, Ilfov, Romania - 17 May 2023
Alertă cu bombă la bordul unui avion venit de la Milano pe Otopeni. „Ameninţarea nu se...
pensii-2024
Când intră pensiile în decembrie 2026. Poșta Română a anunțat calendarul complet al plăților...