Acum la Digi FM LIVE - ON AIR
Vrei să asculți mai ușor? Descarcă aplicația Digi FM

TAS a decis: Ana Maria Bărbosu, medalie de bronz la sol, la JO. Sabrina Maneca Voinea, pe locul 4

profimedia-0896191433
Ana Bărbosu. Profimedia

Federaţia Română de Gimnastică a anunţat, sâmbătă seară, că TAS a decis ca medalia de bronz să revină sportivei Ana Maria Bărbosu, în concursul de sol de la Jocurile Olimpice 2024. Sabrina Maneca Voinea încheie competiţia pe locul 4. 

Tribunalul de Arbitraj Sportiv a analizat, sâmbătă, memoriile depuse de FRG şi COSR cu privire la finala de la sol din cadrul competiţiei de gimnastică de la JO 2024, potrivit News.ro.

Dispozitivele şedinţei TAS, potrivit FRG:

FRG, Bărbosu , vs. Federaţia Internaţională de Gimnastică:

1.⁠ ⁠Cererea înregistrată de către Ana Maria Bărbosu este parţial admisă.

2.⁠ ⁠⁠Contestaţia formulată de către Jordan Chiles a fost depusă peste termenul de 1 minut prevăzut de art. 8.5 din Regulamentul Tehnic FIG şi este determinată ca fiind fără efect.

3.⁠ ⁠⁠Scorul iniţial de 13.666 acordat atletei Jordan Chiles in finală este reinstituit.

4.⁠ ⁠⁠Federaţia Internaţională de Gimnastică va determina clasamentul finalei şi va acorda medaliile în concordanţă cu decizia de mai sus.

5.⁠ ⁠⁠Alte solicitări sunt respinse

FRG, Voinea, vs. Federaţia Internaţională de Gimnastică:

1.⁠ ⁠Cererea înregistrată de FRG şi Sabrina Maneca Voinea este respinsă.

Ca urmare a acestei decizii, Ana Maria Bărbosu obţine medalia de bronz în timp ce Sabrina Maneca Voinea încheie competiţia pe locul 4.

„Felicitări ambelor noastre gimnaste pentru rezultatul deosebit obţinut la Jocurile Olimpice de la Paris!”, a declarat avocatul Sabin Gherdan.

„Au fost şapte ore de audieri. Două persoane au trecut prin audieri: antrenoarea sportivei americane şi Donatella Sacchi, preşedinta comitetului tehnic feminin şi şefa Superior Jury, care judecă fiecare contestaţie. Gimnastele nu au fost audiate. Au existat la mijloc foarte multe chestiuni tehnice, dar veştile sunt îmbucurătoare. Toate scenariile sunt deschise, dar, după tot acest maraton, aş putea evalua că e teoretic posibil ca Sabrina Voinea şi Ana Maria Bărbosu să obţină ambele bronzul”, a spus anterior avocatul român, potrivit FR Gimnastică.

Sabrina Voinea FOTO: facebook.com/olympicromania

 

Ce s-a întâmplat pe 5 august în finala de la sol

Pe 5 august, în finala de la sol, Ana Bărbosu a fost pentru câteva zeci de secunde medaliată cu bronz, însă americanca Jordan Chiles a depus contestaţie şi i s-a mărit nota, de la 13,666 la 13,766 astfel că a terminat pe poziţia a treia. Sabrina Maneca-Voinea a făcut şi ea contestaţie pentru nota primită (13,700), dar aceasta a fost respinsă.

Medalia de aur a fost cucerită de brazilianca Rebeca Andrade, notată cu 14,166, în timp ce argintul a revenit americancei Simone Biles (14,133).

Marţi, preşedinta Federaţiei Române de Gimnastică, Carmencita Constantin, a trimis o scrisoare şefului federaţiei internaţionale Morinari Watanabe, în care a cerut prezentarea analizei detaliate şi justificarea notelor la dificultate si execuţie obţinute de Sabrina Maneca Voinea în finala de la sol, de la Jocurile Olimpice. Potrivit FRG, Sabrina a fost penalizată cu o zecime pentru o ipotetică ieşire din covor, care poate fi dovedită că a fost eroare de arbitraj.

În acelaşi timp, FRG a solicitat ca în spiritul transparenţei să se facă publice analiza detaliată şi justificare pentru cele nouă gimnaste participante în finala de la sol, pentru a putea oferi un răspuns oficial gimnastelor, comunităţii gimnasticii din România, autorităţilor guvernamentale şi de stat, media naţională şi internaţională.

Federaţia Română de Gimnastică a depus la TAS două memorii. Unul este referitor la modul de soluţionare al contestaţiei gimnastei Jordan Chiles, după anunţarea clasamentului, iar cel de-al doilea pentru felul în care au fost soluţionate contestaţiile pentru Sabrina Maneca Voinea şi Jordan Chiles.

În urma deciziei TAS, Ana Maria Bărbosu încheie pe 3, cu 13,700, Sabrina Maneca-Voinea ocupă locul 4, cu 13,700, iar americanca Jordan Chiles va ocupa locul 5, cu 13,666.

Clasamentul finalei de la sol:

1. Rebeca Andrade (Brazilia) 14,166
2. Simone Biles (SUA) 14,133
3. Ana Maria Bărbosu (România) 13,700
4. Sabrina Maneca-Voinea (România) 13,700
5. Jordan Chiles (SUA) 13,666
6. Alice D'Amato (Italia) 13,600
7. Rina Kishi (Japonia) 13,166
8. Yushan Ou (China) 13,000
9. Manila Esposito (Italia) 12,133

România nu mai obţinuse o medalie olimpică la gimnastică artistică din 2012 (Londra), când Sandra Izbaşa câştiga aurul la sărituri, Cătălina Ponor cucerea argintul la sol, iar echipa feminină a României lua bronz, arată Agerpres.

Echipa feminină de gimnastică a României a revenit după 12 ani la Jocurile Olimpice cu prilejul acestei ediţii. Gimnastele noastre s-au clasat pe locul 7 în finala pe echipe, Ana Maria Bărbosu pe 17, iar Amalia Ghigoarţă pe 22 la individual compus, Sabrina Maneca-Voinea pe 8 la bârnă şi pe 4 la sol, iar Ana Bărbosu pe 3 la sol.

Înaintea ultimei zile de la Jocurile Olimpice 2024, România are nouă medalii

Înaintea ultimie zile a JO 2024, România are trei medalii de aur, patru de argint şi două de bronz.

Aur au câştigat înotătorul David Popovici la 200 metri liber, canotorii Andrei Cornea şi Marian Enache la dublu vâsle masculin şi echipajul feminin de opt plus unu (Maria Magdalena Rusu, Roxana Anghel, Ancuţa Bodnar, Maria Lehaci, Adriana Adam, Amalia Bereş, Ioana Vrînceanu, Simona Radiş, Victoria Ştefania Petreanu), argintul a fost obţinut de Ancuţa Bodnar şi Simona Radiş la dublu vâsle feminin, Ioana Vrînceanu şi Roxana Anghel la dublu rame feminin, Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc la dublu vâsle feminin - categorie uşoară, precum şi de halterofila Mihaela Cambei la cat. 49 kg, iar bronzul a fost cucerit de David Popovici la 100 metri liber şi de gimnasta Ana Maria Bărbosu la sol.

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Vrei să asculți mai ușor?
Descarcă aplicația Digi FM
Recomandări DigiFM
PETRECEREA LUI DAN T 2025
Petrecerea lui DanT – Mix Maraton 2026 - Part 7
Whimsical Whiskers: Hamster Harmony
„Veniți cu produsul în cutie, vi-l schimbăm." Povestea studentului...
Magnolia,Tree,Blossom,In,Springtime.,Tender,White,Flowers,Bathing,In
Vremea de Florii și Paște 2026: Prognoza oficială ANM pentru prima...
Madonna din turneul Blonde Ambition
35 de ani de la „Like a Prayer”: Cum a supraviețuit Madonna furiei...
Pe aceeași temă
Nadia Comăneci, sărbătorită la Parlamentul European/ Foto: Instagram
Nadia Comăneci, sărbătorită la Parlamentul European cu ocazia împlinirii a 50 de ani de la...
ana barbosu (1)
Mihai Covaliu se declară optimist după decizia Tribunalului Federal Elveţian: Eu cred că...
Bucharest, Romania. 16th Aug, 2024: Romanian gymnast Ana Maria Barbosu poses with her Olympic bronze medal won in the floor event, at the end of a ceremony, in Bucharest. Barbosu received the medal a few weeks after she was outranked by the American Jorda
Ana Bărbosu rămâne fără medalia de la JO. Tribunalul Federal Elveţian a dispus trimiterea...
Celebrities Paris 2024 Olympic Games Gymnastics
Nadia Comăneci: „În 2026 vom sărbători împreună 50 de ani de la primul 10 din gimnastică, un...
Te-ar putea interesa și
gimnastica
Federaţia Română de Gimnastică, decizie radicală după scandalurile din ultimele zile: "Nu se...
gimnastica
Sabrina Maneca-Voinea s-a calificat în finalele de la sol şi bârnă la Mondiale. Denisa...
sabrina voinea
Sabrina Voinea, medalie de aur la sol, la Cupa Mondială de la Paris
sport (1)
FOTE 2025. Argint pentru înotătorul Cezar Stoica, bronz pentru gimnasta Alexia Blănaru
Partenerii noștri
Digi24 Premierul slovac Fico pretinde că are imagini „secrete” din satelit cu conducta Drujba neavariată și îl acuză pe Zelenski că minte
Premierul slovac Fico pretinde că are imagini „secrete” din satelit cu...
DigiSport 10.000.000€ pentru transferul lui Ionuț Radu
10.000.000€ pentru transferul lui Ionuț Radu
PeRoz Patru zodii trec printr-o perioadă dificilă. Astrologii spun că este ultimul test înainte de abundență
Patru zodii trec printr-o perioadă dificilă. Astrologii spun că este...
Film Now Emma Watson, surprinsă în timp ce se săruta cu noul iubit. Cine e miliardarul cu care a fost pozată în tandrețuri în aeroport
Emma Watson, surprinsă în timp ce se săruta cu noul iubit. Cine e...
Digi World Poți fi dependent de scroll? Ce spune neuroștiința despre dopamină și rețelele sociale
Poți fi dependent de scroll? Ce spune neuroștiința despre dopamină și...
Stirile Kanal D Cu ce româncă celebră s-a iubit regizorul din spatele documentarului despre Melania Trump. A și fost logodit cu ea
Cu ce româncă celebră s-a iubit regizorul din spatele documentarului...
ProFM Alexandra Căpitănescu, înainte de Eurovision: lacrimi, rock și multă muncă
Alexandra Căpitănescu, înainte de Eurovision: lacrimi, rock și multă muncă
Digi Life Dormitul până târziu în weekend îți poate afecta sănătatea. Care este numărul exact de ore de somn recomandat
Dormitul până târziu în weekend îți poate afecta sănătatea. Care este...
Ultimele știri din matinal
antonia si liviu22
Antonia și Liviu Teodorescu, nebunie în studioul Digi FM: "A la long" - colaborarea pe care...
craioveanu marius sava c1b68d54-7272-45e1-b73f-427e6c013cd9
Mituri despre frig, alcool și somn + adevărul despre sforăit și apneea în somn | Dr. Marius...
bogdan farcas
Bogdan Farcaș, de la „mafiotul” din Clanul la Harap Alb: Pentru o scenă de 3 secunde, m-am...
tudor ionescu - flyproject
Tudor de la Fly Project dezvăluie cum a creat noul hit 'Lonely' și de ce singurătatea îl...
Ultimele știri
Catelusi salvati de pompieri la Deva
Caz emoționant la Deva. Doi căţeluşi care au căzut într-o conductă de canalizare au fost...
strâmtoarea Ormuz
Circa 20 de ţări, printre care şi România, condamnă atacurile în Strâmtoarea Ormuz şi cer...
Bani/Shutterstock
Vești bune pentru mii de tineri. În ce condiții primesc bani de la stat pentru primul job
Justin Timberlake, explicații stânjenitoare în momentul în care a fost oprit de polițiști
Justin Timberlake, declarații stânjenitoare în fața polițiștilor care l-au oprit în trafic: „E...