Acum la Digi FM SEAL - Crazy
Vrei să asculți mai ușor? Descarcă aplicația Digi FM

A murit Dan Grecu, legenda gimnasticii românești

Dan Grecu a murit
Dan Grecu a murit.

Dan Grecu, campion mondial şi poreclit ”stăpânul inelelor” pentru evoluţiile sale la inele, a murit la vârsta de 74 de ani.

Anunţul a fost făcut de fiul marelui gimnast, Alex Grecu.

Dan Grecu a fost primul gimnast român care a câştigat o medalie de aur, în 1974, la Varna, unde a cucerit titlul mondial la inele. De asemenea, el a fost medaliat olimpic cu bronz la inele, la JO Montreal 1976.

Dan Grecu s-a născut la 26 septembrie 1950, în Bucureşti, şi a absolvit Institutul de Educaţie Fizică şi Sport (IEFS) din Bucureşti, promoţia 1980, devenind profesor de educaţie fizică.

A debutat în gimnastică la vârsta de 12 ani, la Iaşi, sub îndrumarea profesorului Octav Ungureanu. În 1963, a fost legitimat la clubul Viitorul Bucureşti, de unde s-a transferat la Dinamo, tot în Capitală. La cele două cluburi, precum şi la lotul naţional, s-a pregătit cu antrenorul Mircea Rădulescu.

Dan Grecu a câştigat, de-a lungul carierei sale sportive, peste 15 titluri de campion naţional. În cei peste zece ani de activitate competiţională internaţională, a participat la trei olimpiade, patru campionate mondiale şi tot atâtea campionate europene, două jocuri mondiale universitare şi la trei ediţii ale cupei mondiale, cucerind pentru gimnastica românească primele titluri de campion mondial şi european.

A fost unul dintre sportivii cu merite deosebite în afirmarea gimnasticii româneşti pe plan intern şi peste hotare, dar şi antrenor şi arbitru internaţional de gimnastică.

În anii ’80, Dan Grecu a fost şi antrenor coordonator al lotului olimpic masculin, care s-a pregatit mai bine de un deceniu la Reşita.

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Vrei să asculți mai ușor?
Descarcă aplicația Digi FM
Recomandări DigiFM
NN_ed2_thumbnail_3_AVEM_tot_ce_ne_trebuie
Colectiv, 11 ani mai târziu: am învățat ceva? Plus Maradona, Becali...
oana zamfir vlad craioveanu antonia alex velea
Antonia și Alex Velea dau cărțile pe față: Avem acces necondiționat...
oana zamfir grasu xxl nicole cherry
Nicole Cherry și Grasu XXL aduc moștenirea Mariei Tănase la Digi FM...
zapada, padure, ger, iarna
Zăpadă de Crăciun și în orașe, nu doar la munte? Ce spun meteorologii...
Pe aceeași temă
dan grecu
Dan Grecu va fi înmormântat sâmbătă, la Brașov, cu onoruri militare. Fostul campion la...
Partenerii noștri
Digi24 Scandal uriaș de spionaj în SUA. Cine este Alice Huang, femeia care a avut o relație secretă cu șeful Nvidia și a trimis date în China
Scandal uriaș de spionaj în SUA. Cine este Alice Huang, femeia care a avut...
DigiSport Situație rară în Europa! 13 schimbări în 90 de minute și două cartonașe mov: s-a activat protocolul
Situație rară în Europa! 13 schimbări în 90 de minute și două cartonașe...
PeRoz A slăbit mult și a vrut să-și doneze hainele, dar a fost refuzată. Oana Roman, indignată: "În condițiile în care știau cine sunt"
A slăbit mult și a vrut să-și doneze hainele, dar a fost refuzată. Oana...
Film Now Michael Douglas, alături de „comorile” lui la gala „Art of Freedom”. Carys și Dylan, cum nu se poate mai mândri de tatăl lor
Michael Douglas, alături de „comorile” lui la gala „Art of Freedom”. Carys...
Digi World De ce sacrificau incașii copii pe vârfurile munților și ce pățeau aceștia înainte de moarte. Descoperire tulburătoare din cercetări pe mumii
De ce sacrificau incașii copii pe vârfurile munților și ce pățeau aceștia...
Stirile Kanal D O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o șoferiță care consumase alcool
O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o...
ProFM Katy Perry ar urma să „dezvăluie secrete despre căsătoria ei întunecată cu Russell Brand”. Posibil într-o carte sau într-un documentar
Katy Perry ar urma să „dezvăluie secrete despre căsătoria ei întunecată cu...
Digi Life Ce rol are consumul de fructe asupra adolescenților. O porție suplimentară poate face diferența
Ce rol are consumul de fructe asupra adolescenților. O porție suplimentară...
Ultimele știri din matinal
oana zamfir doina lemny vlad craioveanu
Doina Lemny demitizează legendele despre Brâncuși: „Maria Tănase nu a fost iubita lui”
oana zamfir emilian oprea adela popescu vlad craioveanu
Adela Popescu, despre ce contează cel mai mult într-o căsnicie: „Să mă înțeleagă cum îl...
oana zamfir mircea bravo vlad craioveanu
Mircea Bravo a stat de vorbă cu câștigători reali la Loto: „Sunt oameni care în 6 luni și-au...
oana zamfir vlad craioveanu mikey hash
De la milionar pe YouTube, la navigator pe ocean. Mikey Hash, dezvăluiri la Digi FM despre...
Ultimele știri
emil mitrache americanu
Îl mai știi pe Americanu’ din "La Bloc"? A fost la un pas de moarte, iar acum are o meserie...
Judo - Olympic Games Paris 2024: Day 7
Teddy Riner candidează la preşedinţia Franţei: „Lupta a făcut mereu parte din mine”, transmite...
Bucharest, Romania. 19th Oct, 2026: Sorin Costreie, proposed by prime minister-designate Luca Niculescu for the position of Minister of Education and Research, is heard in the specialized committees of the Senate and the Chamber of Deputies at the Romania
Ministrul Costreie: „Nu putem să avem o educaţie de calitate fără un mediu educaţional sigur...
oana zamfir vlad craioveanu medeea marinescu
Medeea Marinescu: „Cel mai greu rol este cel de mamă, e și cel cu care mă mândresc cel mai...