Acum la Digi FM Alex și Antonia KELLY ROWLAND - Work
Vrei să asculți mai ușor? Descarcă aplicația Digi FM

Senatul SUA a adoptat pachetul de 95 de miliarde de dolari destinat ajutorului pentru Ucraina, Israel şi Taiwan

Closeup,Of,American,Usa,Flag,,Stars,And,Stripes,,United,States
Credit foto: Shutterstock

Senatul SUA a votat marţi dimineaţă devreme (ora locală) un proiect de lege care prevede deblocarea unui ajutor extern în valoare de 95,34 miliarde de dolari, ce cuprinde, între altele, asistenţă financiară destinată Ucrainei, Israelului şi Taiwanului, pregătindu-se acum de o confruntare cu Camera Reprezentanţilor, în condiţiile în care preşedintele acestui for, Mike Johnson, a criticat legea, relatează CNN.

Senatorii au aprobat legislaţia cu un vot de 70-29, care a depăşit pragul de 60 de voturi necesar pentru a fi aprobată şi au trimis acum proiectul de lege la Camera Reprezentanţilor. Douăzeci şi doi de republicani s-au alăturat majorităţii democraţilor pentru a susţine proiectul de lege, notează Reuters.

Nu este clar dacă Mike Johnson, preşedintele republican al Camerei Reprezentanţilor, va organiza un vot asupra pachetului legislativ, mulţi republicani din Cameră opunându-se ajutorului suplimentar pentru Ucraina, potrivit News.ro. 

Pachetul de ajutor extern include miliarde de dolari pentru sprijinirea Ucrainei şi asistenţă de securitate pentru Israel, precum şi asistenţă umanitară pentru civilii din Gaza, Cisiordania şi Ucraina, printre alte priorităţi.

Proiectul de lege a trecut însă de Senat, în ciuda criticilor lui Johnson la adresa textului şi a faptului că fostul preşedinte Donald Trump a arătat, de asemenea, că este împotrivă, susţinând că SUA ar trebui să înceteze să mai ofere ajutor extern, cu excepţia cazului în care acesta este sub forma unui împrumut.

Pe lângă alte prevederi politice, proiectul de lege include 60 de miliarde de dolari pentru a sprijini Ucraina în lupta sa împotriva Rusiei, 14,1 miliarde de dolari pentru asistenţă de securitate destinată Israelului, 9,2 miliarde de dolari pentru asistenţă umanitară şi 4,8 miliarde de dolari pentru a sprijini partenerii regionali din regiunea Indo-Pacific, potrivit Comisiei pentru alocări din Senat.

"Camera va trebui să găsească o cale de urmat şi va trebui să o facă în felul lor, dar noi trebuia să începem procesul şi am făcut acest lucru", a declarat marţi reporterilor John Thune, liderul republicanilor din Senat.

Senatul SUA a adoptat legislaţia după ce republicanii au blocat săptămâna trecută un proiect de lege mai amplu care ar fi combinat ajutorul extern cu un acord bipartizan privind frontierele ce includea măsuri anti-imigraţie. Republicanii au cerut iniţial ca securitatea frontierelor să facă parte din proiectul de lege, dar apoi au respins acordul bipartizan privind frontierele, pe fondul atacurilor la adresa măsurii din partea lui Trump şi a unor republicani proeminenţi din Camera Reprezentanţilor.

Luni, preşedintele Camerei, Mike Johnson, a criticat proiectul de lege privind ajutorul extern din cauza lipsei de prevederi referitoare la frontiere, afirmând că Senatul "ar fi trebuit să se întoarcă la planşa de desen pentru a modifica actualul proiect de lege pentru a include prevederi reale privind securitatea frontierelor, care ar fi ajutat cu adevărat să se pună capăt catastrofei în curs de desfăşurare".

Johnson se opusese anterior proiectului de lege mai larg ce includea prevederi privind frontierele. Speakerul a caracterizat acele prevederi ca fiind insuficiente, în ciuda faptului că au fost produsul unor negocieri bipartizane şi au inclus măsuri restrictive la frontieră.

Senatul a continuat să avanseze cu proiectul de lege în timp ce Donald Trump a susţinut că SUA nu ar trebui să acorde ajutor extern decât dacă este vorba de un împrumut, semnalându-şi opoziţia faţă de legislaţie. De asemenea, Trump a spus că ar încuraja agresiunea rusă împotriva oricărei ţări membre NATO care nu are alocări suficiente din PIB pentru apărare.

O serie de republicani din Senat - unde democraţii deţin o majoritate la limită, spre deosebire de Camera Reprezentanţilor care este dominată de republicani - fie au apărat, fie au minimalizat luni comentariile lui Trump privind NATO.

În Senat, examinarea proiectului de lege trena de câteva zile. Duminică, cu doar câteva ore înainte de începerea Super Bowl, camera a dat un vot cheie pentru a face să avanseze pachetul de măsuri, cu 67 de voturi ”pentru” la 27.

Votul a fost dat dis-de-dimineață

"Cu siguranţă au trecut ani, poate decenii, de când Senatul nu a mai adoptat un proiect de lege care are un impact atât de mare nu doar asupra securităţii noastre naţionale, nu doar asupra securităţii aliaţilor noştri, ci şi asupra securităţii democraţiei occidentale", a declarat liderul majorităţii democrate din Senat, Chuck Schumer.

Votul din Senat a avut loc înainte de răsăritul soarelui, după ce opt adversari republicani intransigenţi ai ajutorului pentru Ucraina au ţinut peste noapte un maraton de discursuri, care au dominat şedinţa timp de peste şase ore, relatează Reuters.

Preşedintele democrat Joe Biden a îndemnat Congresul de luni de zile să grăbească acordarea noului ajutor pentru Ucraina şi pentru partenerii SUA din zona indo-pacifică, inclusiv Taiwan. După atacul din 7 octombrie al Hamas asupra Israelului, el a cerut, de asemenea, fonduri pentru aliatul american, alături de un ajutor umanitar pentru palestinienii din Gaza.

Între timp, oficialii ucraineni au avertizat că rămân fără arme, în condiţiile în care Rusia continuă atacurile.

Ambele camere ale Congresului trebuie să aprobe legislaţia înainte ca Biden să o poată semna ca lege.

Schumer a declarat că el crede că măsura va primi totuşi acelaşi sprijin bipartizan puternic, dacă va fi supusă la vot în Cameră. Numai că proiectul de lege pare să nu aibă şanse mari de a ajunge la vot în Camera Reprezentanţilor, în condiţiile în care preşedintele republican Mike Johnson a reproşat că nu conţine prevederi susţinute de conservatori pentru a opri un aflux record de imigranţi care traversează frontiera dintre Mexic şi SUA.

"America merită mai mult decât statu quo-ul Senatului", a spus Johnson, care a sugerat în trecut că legislaţia Senatului ar putea fi împărţită în Cameră în proiecte de lege separate.

Republicanii de linie dură spun că legislaţia Senatului este moartă din start în Camera Reprezentanţilor. "Proiectul de lege pe care îl avem astăzi în faţa noastră nu va trece niciodată de Cameră, nu va deveni niciodată lege", a promis senatorul republican Rick Scott din Florida într-un discurs rostit dimineaţă devreme în sală de şedinţe.

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Vrei să asculți mai ușor?
Descarcă aplicația Digi FM
Recomandări DigiFM
NN_ed2_thumbnail_3_AVEM_tot_ce_ne_trebuie
Colectiv, 11 ani mai târziu: am învățat ceva? Plus Maradona, Becali...
oana zamfir vlad craioveanu antonia alex velea
Antonia și Alex Velea dau cărțile pe față: Avem acces necondiționat...
oana zamfir grasu xxl nicole cherry
Nicole Cherry și Grasu XXL aduc moștenirea Mariei Tănase la Digi FM...
zapada, padure, ger, iarna
Zăpadă de Crăciun și în orașe, nu doar la munte? Ce spun meteorologii...
Pe aceeași temă
President Donald Trump Meets With German Chancellor Friedrich Merz At The White House
Donald Trump, după ce republicanii au fost învinși în midterms: "America a făcut un pas uriaş...
Mihaela Pleșa
Fiica unei românce care a fugit de comunism a câștigat din nou alegerile în Texas. Cine este...
alegeri sua
Alegeri SUA. Ce sunt "midterms" și de ce sunt atât de importante
atac de amploare iin moscova
SUA aprobă vânzarea de rachete Patriot către Ucraina în valoare de 2,1 miliarde dolari
Te-ar putea interesa și
Us,And,Russia,Relationship,Trump,Putin,Zelensky
Europenii nu vor participa direct la noile discuţii ruso-ucrainene mediate de SUA, transmite...
Marius-Gabriel Lazurca
Consilierul prezidențial Marius Lazurca, interviu la CNN: "Susţinem o prezenţă militară...
President Trump Holds Midterm Rally In Ohio
„Eu am fost complet exonerat.” Trump spune că Epstein era un prieten al democraţilor, după ce...
Volodimir Zelenski, Donald Trump și Vladimir Putin
Volodimir Zelenski anunță o întâlnire între ruşi şi ucraineni, cu medierea SUA: "Suntem...
Partenerii noștri
Digi24 A moștenit 12 milioane de dolari, dar nu are acces la bani pentru că tatăl ei a pus 2 condiții înainte de a muri
A moștenit 12 milioane de dolari, dar nu are acces la bani pentru că tatăl...
DigiSport Replica lui Hagi, după ce-a fost acuzat că a chemat jucători care nu evoluează la echipele de club
Replica lui Hagi, după ce-a fost acuzat că a chemat jucători care nu...
PeRoz 11 noiembrie (11.11), zi specială în numerologie. Ce semnificație are în 2026
11 noiembrie (11.11), zi specială în numerologie. Ce semnificație are în...
Film Now A murit Toukie Smith, mama gemenilor lui Robert De Niro. Starul din Taxi Driver și actrița din Miami Vice au fost împreună în anii '90
A murit Toukie Smith, mama gemenilor lui Robert De Niro. Starul din Taxi...
Digi World Sfaturile unui chirurg cardiolog. Ce să mănânci și ce să eviți pentru o inimă sănătoasă
Sfaturile unui chirurg cardiolog. Ce să mănânci și ce să eviți pentru o...
Stirile Kanal D O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o șoferiță care consumase alcool
O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o...
ProFM Delia a lansat o piesă care a atins o coardă sensibilă: "Doar tu mai ai curaj să spui lucrurilor pe nume!"
Delia a lansat o piesă care a atins o coardă sensibilă: "Doar tu mai ai...
Digi Life Vacanțele pot prelungi viața și reduce riscul de deces. Pragul de 21 de zile care face diferența
Vacanțele pot prelungi viața și reduce riscul de deces. Pragul de 21 de...
Ultimele știri din matinal
oana zamfir doina lemny vlad craioveanu
Doina Lemny demitizează legendele despre Brâncuși: „Maria Tănase nu a fost iubita lui”
oana zamfir emilian oprea adela popescu vlad craioveanu
Adela Popescu, despre ce contează cel mai mult într-o căsnicie: „Să mă înțeleagă cum îl...
oana zamfir mircea bravo vlad craioveanu
Mircea Bravo a stat de vorbă cu câștigători reali la Loto: „Sunt oameni care în 6 luni și-au...
oana zamfir vlad craioveanu mikey hash
De la milionar pe YouTube, la navigator pe ocean. Mikey Hash, dezvăluiri la Digi FM despre...
Ultimele știri
targul de craciun cluj
Când se deschide Târgul de Crăciun din Cluj-Napoca. Principalele atracții și programul...
Accident Bulgaria/ Foto: X
Tragedie pe o autostradă din Bulgaria: 12 persoane au murit. Un cetăţean român, printre răniţi 
mihai leu si anna leu
"După 34 de ani împreună, încă te caut în fiecare zi". Mesajul sfâșietor văduvei lui Mihai...
mâncare românească
Ce se mănâncă de Lăsatul Secului, pe 14 noiembrie. Tradiții înainte de Postul Crăciunului 2026