Acum la Digi FM JESS GLYNNE - Hold My Hand
Vrei să asculți mai ușor? Descarcă aplicația Digi FM

Se anunță proceduri speciale pentru elevii cu COVID-19 la Bacalaureat sau Evaluarea Națională

Școală închisă, clasă goală, ore suspendate, cursuri, elevi
Foto: Pexels

Elevii care se află în izolare sau cei confirmați pozitiv cu noul coronavirus, dar și cei care au diferite afecțiuni cronice sau prezintă un risc crescut de infecție vor susține probele după o procedură specială.

Important e să le oferim elevilor cadrul necesar pentru susținerea examenelor, a declarat ministrul Educației.

Monica Anisie a mai spus că a cerut inspectoratelor școlare să asigure condiții de siguranță în școli pentru revenirea elevilor la cursurile de pregătire și să colaboreze cu direcțiile de Sănătate Publică, astfel încât în fiecare unitate de învățământ dă existe câte un cadru medical.

Deputații au dezbătut astăzi (luni, n.r.) moțiunea simplă depusă de Pro România și PSD împotriva ministrului Monica Anisie. Documentul este intitulat „Pas cu pas, am ajuns în colaps educațional, PNL a creat o Românie needucată”.

Subiectele tale preferate sunt și la Știrile Digi FM. Ca să știi!

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Vrei să asculți mai ușor?
Descarcă aplicația Digi FM
Recomandări DigiFM
PETRECEREA LUI DAN T 2025
Petrecerea lui DanT – DJ Mix 2026 – Part 20
valentin chisoceanu serban trimbitasu
Șerban Trîmbițașu, previziuni despre piața imobiliară: „Acum și...
adrian asoltanie web
Cum să supraviețuiești „iernii economice”: Adrian Asoltanie te învață...
marius-popescu-2
Marius Popescu, expert în aviație, avertizează pasagerii: „Vreți să...
Pe aceeași temă
Protest elevi/ Profimedia
Protest fără precedent în școlile din România! Elevii vin îmbrăcați în negru împotriva...
Atac armat în fața unei școli din Turcia/ Profimedia
Atac armat în fața unei școli din Turcia: 11 elevi au fost răniți. Suspectul are doar 15 ani
medalii romania balcaniada de informatica
Felicitări! Elevii români au obţinut patru medalii la Olimpiada Balcanică de Informatică
1560x1060px_comunicat(DIGIFM) (2)
DIGI și Asociația Îngeri pentru Suflete redeschid ușile „Dulăpiorului Fermecat” pentru 900 de...
Te-ar putea interesa și
Back,To,School.,A,Group,Of,Schoolchildren,With,Backpacks,Walk
România, ţara din UE cu cel mai mare număr de elevi alocaţi unui profesor în învăţământul...
High,School,Or,University,Student,Reading,Question,Exam,Test,And
Elevii români care au participat la evaluarea PISA 2025 au obținut scoruri sub media țărilor...
2025-12-02 George Calin_instant asumare-2373
Ilie Bolojan, anunț despre bursele sociale ale elevilor. Ce se va întâmpla cu banii în...
Rezultate Bacalaureat
Rezultate BAC 2026, sesiunea de toamnă. Doar 1 din 3 candidați a promovat în a doua sesiune...
Partenerii noștri
Digi24 Melania Trump afirmă că a avut o „copilărie frumoasă” trăind în comunism
Melania Trump afirmă că a avut o „copilărie frumoasă” trăind în comunism
DigiSport Florin Prunea, categoric după Suedia - România: ”Doar ei doi au trecut examenul!” + Cine a fost ”lent și previzibil”
Florin Prunea, categoric după Suedia - România: ”Doar ei doi au trecut...
PeRoz Michael Douglas și Catherine Zeta-Jones, "întrecere" în declarații de ziua lor: "Era magică într-un fel care depășește frumusețea"
Michael Douglas și Catherine Zeta-Jones, "întrecere" în declarații de ziua...
Film Now Fiul lui Goldie Hawn, confesiuni despre presiunea de a crește într-o familie celebră: „Mă lupt cu comparațiile și nesiguranța”
Fiul lui Goldie Hawn, confesiuni despre presiunea de a crește într-o...
Digi World Ce se întâmplă în creier în secunda în care "adormim" sub anestezie generală. Misterul pe care oamenii de știință încă nu l-au rezolvat
Ce se întâmplă în creier în secunda în care "adormim" sub anestezie...
Stirile Kanal D O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o șoferiță care consumase alcool
O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o...
ProFM Jennifer Lopez, în rochie mini pe străzile din Milano. Apariție spectaculoasă într-o ținută leopard din cap până în picioare
Jennifer Lopez, în rochie mini pe străzile din Milano. Apariție...
Digi Life Ce să mănânci pentru un păr mai sănătos. Alimentele recomandate de un hairstylist
Ce să mănânci pentru un păr mai sănătos. Alimentele recomandate de un...
Ultimele știri din matinal
oana zamfir mircea bravo vlad craioveanu
Mircea Bravo a stat de vorbă cu câștigători reali la Loto: „Sunt oameni care în 6 luni și-au...
oana zamfir vlad craioveanu mikey hash
De la milionar pe YouTube, la navigator pe ocean. Mikey Hash, dezvăluiri la Digi FM despre...
oana zamfir vlad craioveanu serban copot
Șerban Copoț, la Digi FM: Reuniunea istorică Animal X la Untold și adevărul despre hitul „Să...
selly
Selly, dezvăluiri la matinalul Digi FM: De ce nu îl aduce pe Eminem la Beach, Please și cât a...
Ultimele știri
F1 Grand Prix of Azerbaijan - Previews
George Russell, în pole position la Marele Premiu din Azerbaidjan. Kimi Antonelli pleacă doar...
Siegfried Mureşan
Lista completă a miniștrilor din Guvernul Siegfried Mureșan. Oana Gheorghiu, propusă la...
logo-PSD-inquam-octav-ganea
PSD a informat agenția de rating S&P că este pregătit să îşi asume guvernarea ţării
Blick auf eine kurvige Passstrasse
Se modifică programul de circulație pe Transalpina din 26 septembrie