Acum la Digi FM Alex și Antonia LIVE - ON AIR
Vrei să asculți mai ușor? Descarcă aplicația Digi FM

Ș. Mandachi, conferință din scaunul cu rotile pentru a trage un semnal de alarmă

stefan mandachi2

Omul de afaceri care a construit primul metru de autostradă din Moldova a susţinut o conferinţă de presă, din scaunul cu rotile. Ștefan Mandachi vrea să tragă un nou semnal de alarmă că se ajunge la astfel de tragedii pentru că nu avem autostrăzi.

De altfel, el lucrează și la un film documentar despre traumele românilor în urma evenimentelor rutiere.

„Sunteți niște curajoși, pentru că toți vă aflați în județul morții. România e țara cu cele mai multe victime din Europa. Suntem pe locul I, iar Suceava locul I între județele din România”, le-a spus Ștefan Mandachi, unor persoane aflate în scaune cu rotile.

„Domnul ministru ar putea să convoace toți foștii miniștri ai transporturilor să vină și ei așa cum ar putea, să vină premierii și președinții la acest prim metru de autostradă, eventual să mai vizoneze o dată filmul nostru de 5 minute, să vadă cum arată un șantier și eventual să ne invite și pe șantiere. Eu am făcut (condus, n.red.) 6.000 de kilometri, nu am văzut niciun șantier până acum”, a adăugat antreprenorul sucevean.

Subiectele tale preferate sunt și la Știrile Digi FM. Ca să știi!

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Vrei să asculți mai ușor?
Descarcă aplicația Digi FM
Recomandări DigiFM
NN_ed2_thumbnail_3_AVEM_tot_ce_ne_trebuie
Colectiv, 11 ani mai târziu: am învățat ceva? Plus Maradona, Becali...
oana zamfir vlad craioveanu antonia alex velea
Antonia și Alex Velea dau cărțile pe față: Avem acces necondiționat...
oana zamfir grasu xxl nicole cherry
Nicole Cherry și Grasu XXL aduc moștenirea Mariei Tănase la Digi FM...
zapada, padure, ger, iarna
Zăpadă de Crăciun și în orașe, nu doar la munte? Ce spun meteorologii...
Pe aceeași temă
Prince Harry Court Case, Royal Courts of Justice, London, UK - 09 Apr 2025
Prințul Harry, gata să vorbească din nou despre prințesa Diana. Ar avea în plan un documentar...
The Fashion Awards 2021 - Roaming Arrivals
Kylie Minogue rupe tăcerea într-un nou documentar. Mărturisiri dureroase despre lupta cu...
Georgina Rodriguez, apariție de senzație la premiera documentarului Melaniei Trump/ Foto: Instagram
Georgina Rodriguez, apariție de senzație la premiera documentarului Melaniei Trump. A venit cu...
Alfred E. Smith Memorial Foundation Dinner in New York
Câte milioane de dolari s-au cheltuit pentru documentarul despre Melania Trump. Numai...
Te-ar putea interesa și
King Charles III Attends A Natur
Regele Charles: „Facem parte din natură. Ceea ce îi facem ei ne facem nouă înşine”. Monarhul...
eminem (10)
Eminem, dezvăluiri despre lupta sa cu dependenţa de droguri, într-un documentar autobiografic...
Ștefan Mandachi
Ștefan Mandachi, acuzat de violență de iubita lui: "M-a amenințat de multe ori cu moartea"...
Autostrada A8, infrastructură rutieră, drum, lucrări, asfalt
Cinci oferte pentru lotul 1D Joseni-Ditrău de pe Autostrada A8 „Unirii”
Partenerii noștri
Digi24 Un pianist care a căzut de pe un vas de croazieră a fost salvat de doi pescari după nouă ore în ocean, la zeci de kilometri de ţărm
Un pianist care a căzut de pe un vas de croazieră a fost salvat de doi...
DigiSport Florinel Coman l-a văzut pe Denis Drăguș la FCSB și a dat verdictul
Florinel Coman l-a văzut pe Denis Drăguș la FCSB și a dat verdictul
PeRoz Află când ți se schimbă norocul. Cea mai bună zi din această săptămână pentru fiecare zodie
Află când ți se schimbă norocul. Cea mai bună zi din această săptămână...
Film Now Michael Douglas, alături de „comorile” lui la gala „Art of Freedom”. Carys și Dylan, cum nu se poate mai mândri de tatăl lor
Michael Douglas, alături de „comorile” lui la gala „Art of Freedom”. Carys...
Digi World De ce sacrificau incașii copii pe vârfurile munților și ce pățeau aceștia înainte de moarte. Descoperire tulburătoare din cercetări pe mumii
De ce sacrificau incașii copii pe vârfurile munților și ce pățeau aceștia...
Stirile Kanal D O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o șoferiță care consumase alcool
O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o...
ProFM "Știe cum să aibă grijă de o femeie". Cine este bodyguard-ul lui Jennifer Lopez, bărbatul care a cucerit internetul
"Știe cum să aibă grijă de o femeie". Cine este bodyguard-ul lui Jennifer...
Digi Life Ce rol are consumul de fructe asupra adolescenților. O porție suplimentară poate face diferența
Ce rol are consumul de fructe asupra adolescenților. O porție suplimentară...
Ultimele știri din matinal
oana zamfir doina lemny vlad craioveanu
Doina Lemny demitizează legendele despre Brâncuși: „Maria Tănase nu a fost iubita lui”
oana zamfir emilian oprea adela popescu vlad craioveanu
Adela Popescu, despre ce contează cel mai mult într-o căsnicie: „Să mă înțeleagă cum îl...
oana zamfir mircea bravo vlad craioveanu
Mircea Bravo a stat de vorbă cu câștigători reali la Loto: „Sunt oameni care în 6 luni și-au...
oana zamfir vlad craioveanu mikey hash
De la milionar pe YouTube, la navigator pe ocean. Mikey Hash, dezvăluiri la Digi FM despre...
Ultimele știri
Târgul de Crăciun Craiova (2)
Începe Târgul de Crăciun de la Craiova. Programul din 2026 și principalele atracții din...
Meghan Markle, alături de mama ei, Doria, și de prințul Harry / Foto: Profimedia
Mama lui Meghan Markle a ajutat FBI-ul în ancheta care îl vizează pe fostul ei soț. Thomas...
President Donald Trump Meets With German Chancellor Friedrich Merz At The White House
Donald Trump, după ce republicanii au fost învinși în midterms: "America a făcut un pas uriaş...
targul de craciun din sibiu (2)
Când începe Târgul de Crăciun din Sibiu. Principalele atracții și data până la care poate fi...