Acum la Digi FM TOP 20 DIGI FM cu Cetin DJ GOJA - MI CHICO
Vrei să asculți mai ușor? Descarcă aplicația Digi FM

Pro România nu a fost invitat să adere la grupul din care face parte și En Marche

Victor Ponta cu Pro România

Pro România nu a primit invitație de aderare la grupul din care fac parte formațiunile En Marche și USR-PLUS, adică noul ALDE european reformat.

Potrivit Mediafax, care citează surse politice de la Bruxelles, liderul formațiunii, Victor Ponta, încearcă de câteva zile, fără succes, să se întâlnească cu Nathalie Loiseau, cea care conduce cea mai puternică delegație din noul grup politic, delegația En Marche.

Sursele spun că Pro România a fost refuzat și pentru că, în timpul campaniei electorale, și-a afirmat dorința de a face parte din grupul socialiștilor acolo unde sunt și europarlamentarii PSD.

În acest moment, noul grup din PE, al treilea ca număr de parlamentari, are formată o echipă intermediară de conducere și negociere formată din patru europarlamentari, printre care Nathalie Loiseau și Dacian Cioloș. Cererea lui Victor Ponta de a se alipi la noul grup nici măcar nu a mai fost pusă pe agenda discuțiilor, au mai precizat sursele citate.

Subiectele tale preferate sunt și la Știrile Digi FM. Ca să știi!

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Vrei să asculți mai ușor?
Descarcă aplicația Digi FM
Recomandări DigiFM
negrutiu si naum web 770×440
Radu Naum, la prima emisiune de radio alături de Florin Negruțiu...
valentin chisoceanu serban trimbitasu
Șerban Trîmbițașu, previziuni despre piața imobiliară: „Acum și...
adrian asoltanie web
Cum să supraviețuiești „iernii economice”: Adrian Asoltanie te învață...
marius-popescu-2
Marius Popescu, expert în aviație, avertizează pasagerii: „Vreți să...
Pe aceeași temă
a murit mama lui victor ponta
A murit Cornelia Naum, mama lui Victor Ponta, la 84 de ani. Mesajul fostului premier: "O vom...
Victor Ponta
Victor Ponta vrea să fie premier: "Dacă voi fi desemnat, voi discuta cu toate grupurile, mai...
Victor Ponta și Daciana Sârbu au divorțat
Daciana Sârbu și Victor Ponta au divorțat cu un an înainte să se afle public: „N-am vrut să...
Drapel UE
Ce înseamnă „integrare treptată”? POLITICO prezintă detalii despre cel mai recent plan al UE...
Te-ar putea interesa și
Daciana Sârbu
Daciana Sârbu, dezvăluiri neașteptate despre viața după divorțul de Victor Ponta: „Este un an...
lucian si ponta
Victor Ponta, la Digi FM: „Nicușor Dan a orchestrat totul. Mai aveți vreun dubiu?"
Oana Țoiu
Scandal uriaș la vârful MAE: Oana Țoiu, denunțată la DNA în cazul fiicei lui Victor Ponta. De...
Victor Ponta alături de fiica lui/ Foto: Facebook
Grindeanu, despre situaţia în care s-a găsit fiica lui Victor Ponta: „Sunt revoltat de ceea ce...
Partenerii noștri
DigiSport Popești Leordeni - Metalul Buzău 2-1, DGS 1 | Liga 2, etapa 12. Meciurile care vor fi în direct la Digi Sport
Popești Leordeni - Metalul Buzău 2-1, DGS 1 | Liga 2, etapa 12. Meciurile...
PeRoz De Halloween, 3 zodii au parte de un nou început. Schimbarea aduce speranță, încredere și reușite
De Halloween, 3 zodii au parte de un nou început. Schimbarea aduce...
Film Now Jack Nicholson, departe de Hollywood la 89 de ani. Michael Douglas dezvăluie cum trăiește legendarul actor: “A dispărut. Știu asta”
Jack Nicholson, departe de Hollywood la 89 de ani. Michael Douglas...
Digi World Greșeala pe care o poți face când bei ceai. Un studiu amplu a analizat legătura cu bolile de inimă
Greșeala pe care o poți face când bei ceai. Un studiu amplu a analizat...
Stirile Kanal D O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o șoferiță care consumase alcool
O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o...
ProFM Dana Nălbaru a împlinit 50 de ani și a primit un cadou neobișnuit de la cei trei copii: "Mi-am dorit doar atât. Viața e frumoasă!"
Dana Nălbaru a împlinit 50 de ani și a primit un cadou neobișnuit de la...
Digi Life 8 lucruri inedite despre Halloween pe care cel mai probabil nu le știai
8 lucruri inedite despre Halloween pe care cel mai probabil nu le știai
Balonul de Aur
Cum s-au împărțit voturile la Balonul de Aur 2026. Diferență de doar 28 de...
Ultimele știri din matinal
oana zamfir doina lemny vlad craioveanu
Doina Lemny demitizează legendele despre Brâncuși: „Maria Tănase nu a fost iubita lui”
oana zamfir emilian oprea adela popescu vlad craioveanu
Adela Popescu, despre ce contează cel mai mult într-o căsnicie: „Să mă înțeleagă cum îl...
oana zamfir mircea bravo vlad craioveanu
Mircea Bravo a stat de vorbă cu câștigători reali la Loto: „Sunt oameni care în 6 luni și-au...
oana zamfir vlad craioveanu mikey hash
De la milionar pe YouTube, la navigator pe ocean. Mikey Hash, dezvăluiri la Digi FM despre...
Ultimele știri
Murături
De ce se înmoaie murăturile în borcan. Greșelile care le strică textura și cum le păstrezi...
atac de amploare iin moscova
SUA aprobă vânzarea de rachete Patriot către Ucraina în valoare de 2,1 miliarde dolari
polonia G20
Serghei Lavrov, nemulțumit că Polonia a fost invitată la reuniunile G20: "Încalcă principiile...
French Authorities Impose Bans And Restrictions Amid Ongoing Unrest Over The Cost Of Living
70.000 de poliţişti şi jandarmi au fost mobilizați în Franța pentru o nouă zi de proteste...