Acum la Digi FM Alice Tudor SAM SMITH FT KIM PETRAS - Unholy
Vrei să asculți mai ușor? Descarcă aplicația Digi FM

Prințul Dimitrie Sturdza va fi înmormântat la Iași

PrintulMihaiDimitrieSturdza

Prințul Sturdza va fi înmormântat la Iași, conform voinței sale. El a murit sâmbăta trecută, la Paris, la vârsta de 85 de ani. 

Mihai Dimitrie Sturdza s-a născut la București, în 1934, fiu al Prințului Dimitrie Sturdza și al Ilenei Manu. A urmat școala primară la Iași și liceul la București. În urma unei acuzații de nedenunțare a unui complot, sub regimul comunist, este arestat în 1952 și condamnat la doi ani de muncă silnică.

Supraviețuiește închisorilor comuniste și este eliberat în 1954. În ciuda regimului ostil, reuşește să se înscrie la Facultatea de Filologie a Universităţii din Bucureşti, pe care o va absolvi în 1960.

În 1963 are șansa să părăsească țara și se stabilește în Franța, la Paris. Este diplomat al Institutului de Ştiinţe Politice din Paris, iar în perioada 1968-1985, a lucrat în cadrul Departamentului de Schimburi Culturale şi Ştiinţifice al Ministerului Afacerilor Externe din Franța.

În aceeași perioadă a fost interpret oficial pentru limba română pentru doi președinți ai Franței, generalul Charles de Gaulle şi Valery Giscard d'Estaing. Pe primul l-a însoțit în 1968 în vizita oficială în România.

În 1969 s-a căsătorit cu Isabelle Frotier de Bagneux, cu care a avut doi copii, prinții Dimitri și Adrian Wandrille.

Între 1986-1995 a fost redactor, pentru secțiunea politică, în cadrul Departamentului român al Postului de radio „Europa liberă” din Munchen.

A reușit să traverseze cu eleganță prin două secole, să vadă apusul unei lumi și instalarea comunismului în România, apoi căderea acestui regim și lumea care i-a urmat. Și-a dedicat viața studiului istoriei, în special genealogiei, istoriei familiilor importante din sud-estul Europei, statutului internațional al provinciilor române și relațiilor româno-ruse. Om de vastă cultură, studiile sale valoroase au fost publicate de edituri importante din Paris, Munchen, București și Iași.     

Prima sa opera majoră a fost Dictionnaire historique et généalogique des grandes familles de Grèce, d'Albanie et de Constantinople, publicată la Paris în 1983 și reeditată în 1999, care i-a adus Premiul Academiei Internaționale de Genealogie și Studii Heraldice. În 2016 a fost distins cu Premiul Academiei Române pentru lucrarea Familiile boiereşti din Moldova şi Ţara Românească. Enciclopedie istorică, genealogică şi biografică, al cărei coordonator şi autor principal a fost.

Prințul Mihai Dimitrie Sturdza a fost capul familiei Sturdza și stră-stră-nepotul Prințului Mihail Sturdza, Domn al Moldovei între 1834 și 1849, fiind, în același timp, descendent al familiilor Sturdza și Manu.

Sâmbătă, 25 aprilie, după ce a trăit o viață dedicată istoriei, a devenit istorie.

Subiectele tale preferate sunt și la Știrile Digi FM. Ca să știi!

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Vrei să asculți mai ușor?
Descarcă aplicația Digi FM
Recomandări DigiFM
NN_ed2_thumbnail_3_AVEM_tot_ce_ne_trebuie
Colectiv, 11 ani mai târziu: am învățat ceva? Plus Maradona, Becali...
oana zamfir vlad craioveanu antonia alex velea
Antonia și Alex Velea dau cărțile pe față: Avem acces necondiționat...
oana zamfir grasu xxl nicole cherry
Nicole Cherry și Grasu XXL aduc moștenirea Mariei Tănase la Digi FM...
Karl Bushby speaking at a civic welcome in Queen Victoria Square as he arrives back home in Hull following his 28 year walk from Chile. Bushby, now 57, set off from the southern end of Chile in 1998, when he was 28, vowing to walk all the way home without
A călătorit 28 de ani pe jos în jurul lumii, iar acum s-a întors...
Pe aceeași temă
Michael Sanft/ Profimedia
Avocatul care l-a apărat pe presupusul ucigaș al lui Tupac Shakur a fost găsit mort în...
Sebastián Lelio/ Profimedia
Un regizor premiat cu Oscar a murit la doar 52 de ani! Sebastián Lelio a lăsat în urmă filme...
Spitalul „Sfântul Spiridon” din Iași
Record absolut la Urgențele din Iași! O femeie a ajuns la spital cu alcoolemie de 7 la mie...
Patrick Stewart, "Star Trek Nemesis" (2002)
Doliu la Hollywood! Patrick Stewart, legendarul actor din „X-Men” și „Star Trek”, a murit la...
Te-ar putea interesa și
Hot,Temperature,thermometer,On,Yellow,Sky,With,Sun,Shining,In,Summer
Trei milioane de oameni au murit din cauza căldurii în doar 8 ani. Cercetătorii cer declararea...
Vulpe/ Shutterstock
O vulpe a fost văzută pe străzile din Iași. Ce i-a făcut pe medici să tragă un semnal de...
Diego Maradona/ Profimedia
Pedeapsa cu închisoarea, cerută pentru aproape întreaga echipă medicală a lui Maradona: „Au...
pelerinaj sf parascheva (1)
Peste 10.000 de pelerini stau în ploaie la Iași, la coadă pentru moaștele Sfintei Parascheva...
Partenerii noștri
DigiSport Sepsi - FC Voluntari 2-1, Digi Sport 1. Ilfovenii au cerut un penalty. Feșnic, chemat la VAR!
Sepsi - FC Voluntari 2-1, Digi Sport 1. Ilfovenii au cerut un penalty...
PeRoz Se schimbă radical viața pentru 3 zodii până la final de noiembrie. Norocul le surâde după o perioadă plină de încercări
Se schimbă radical viața pentru 3 zodii până la final de noiembrie...
Film Now Penelope Cruz și soțul ei au ales Spania pentru a-și crește copiii. Pretenția pe care Javier Bardem o include în contractele sale
Penelope Cruz și soțul ei au ales Spania pentru a-și crește copiii...
Digi World De ce sacrificau incașii copii pe vârfurile munților și ce pățeau aceștia înainte de moarte. Descoperire tulburătoare din cercetări pe mumii
De ce sacrificau incașii copii pe vârfurile munților și ce pățeau aceștia...
Stirile Kanal D O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o șoferiță care consumase alcool
O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o...
ProFM Drama ascunsă a celei mai populare soliste. Sora ei mai mică verifica dacă mai e în viață: "A fost traumatizant"
Drama ascunsă a celei mai populare soliste. Sora ei mai mică verifica dacă...
Digi Life Ritualul de 10 secunde care îți poate transforma dimineața. Secretul pentru energie și o piele radiantă
Ritualul de 10 secunde care îți poate transforma dimineața. Secretul...
O fetiță de 9 ani, lăsată nemâncată la școală pentru o datorie de doar 12 euro/ Freepik
O fetiță de 9 ani, lăsată nemâncată la școală pentru o datorie de doar 12...
Ultimele știri din matinal
oana zamfir doina lemny vlad craioveanu
Doina Lemny demitizează legendele despre Brâncuși: „Maria Tănase nu a fost iubita lui”
oana zamfir emilian oprea adela popescu vlad craioveanu
Adela Popescu, despre ce contează cel mai mult într-o căsnicie: „Să mă înțeleagă cum îl...
oana zamfir mircea bravo vlad craioveanu
Mircea Bravo a stat de vorbă cu câștigători reali la Loto: „Sunt oameni care în 6 luni și-au...
oana zamfir vlad craioveanu mikey hash
De la milionar pe YouTube, la navigator pe ocean. Mikey Hash, dezvăluiri la Digi FM despre...
Ultimele știri
dronă
Alertă aeriană la granița României! Două ținte au fost detectate lângă Insula Șerpilor...
TIMISOARA - EXPLOZIE - 15 OCT 2020
Incendiu violent lângă București! Două case au fost cuprinse de flăcări în Chiajna...
Cinci elevi au urcat pe podium la Olimpiada Internațională de Astronomie/ Foto: Facebook
Performanță extraordinară pentru România! Cinci elevi au urcat pe podium la Olimpiada...
Ce mănâncă o femeie de 101 ani ca să trăiască atât de mult/ Profimedia
Ce mănâncă o femeie de 101 ani ca să trăiască atât de mult: „Îmi permit și un gin tonic”