Acum la Digi FM DUA LIPA - Physical
Vrei să asculți mai ușor? Descarcă aplicația Digi FM

Partidele au primit 37 de milioane de euro de la bugetul de stat, anul trecut

bani

Subvențiile partidelor sunt în prezent de 20 de ori mai mari decât acum 10 ani, arată un raport realizat de asociația Expert Forum. Creșterea depășește cu mult atât rata inflației, cât și evoluția pozitivă a PIB-ului.

Este rezultatul modificării legii finanțării formațiunilor politice, inițiată de fostul trezorier al PSD, deputatul Mircea Drăghici.

În ultimul deceniu, peste jumătate din bani au mers către PSD și aproape o treime către liberali, se mai arată în raport.

Președintele Expert Forum avertizează că sumele vor mai crește:

În 2017 s-au dublat față de anul dinainte, iar anul trecut au crescut de peste șase ori față de 2017. Saltul major a fost în 2018 - noi l-am numit „efectul Drăghici”, fostul trezorier de la PSD, anchetat penal exact pentru delapidare din subvenția publică primită de partid. El a introdus acel proiect de lege care a schimbat un pic formula și a mărit plafoanele de rambursare a sumelor ca subvenție publică pentru partide. Conform formulei introduse anul trecut de domnul Drăghici, e posibil să se tripleze din nou subvenția anul ăsta, față de 2018! Deci, nu 170 de milioane, ca anul trecut, ci 400 de milioane, un fel de maxim, explică Sorin Ioniță.

Subiectele tale preferate sunt și la Știrile Digi FM. Ca să știi!

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Vrei să asculți mai ușor?
Descarcă aplicația Digi FM
Recomandări DigiFM
NN_ed2_thumbnail_3_AVEM_tot_ce_ne_trebuie
Colectiv, 11 ani mai târziu: am învățat ceva? Plus Maradona, Becali...
oana zamfir vlad craioveanu antonia alex velea
Antonia și Alex Velea dau cărțile pe față: Avem acces necondiționat...
oana zamfir grasu xxl nicole cherry
Nicole Cherry și Grasu XXL aduc moștenirea Mariei Tănase la Digi FM...
zapada, padure, ger, iarna
Zăpadă de Crăciun și în orașe, nu doar la munte? Ce spun meteorologii...
Pe aceeași temă
Bucharest, Romania. 3rd Oct, 2025: Ilie Bolojan, Prime Minister of Romania, holds a press conference marking 100 days since taking office at Victoria Palace, the headquarters of the Romanian Government. Credit: Lucian Alecu/Alamy Live News
Bolojan: PSD a vrut puterea, dar pare că nu este capabil să îşi asume guvernarea în interesul...
Ilie Bolojan Press Conference, Bucharest, Romania
Bolojan atacă dur PSD și dezvăluie motivul ruperii coaliției: „Când n-am mai permis furturile...
Valentina Aldea/ Foto: Facebook
Cine este Valentina Aldea, senatoarea care a trecut la PSD și a izbucnit în râs în Parlament...
Marcel Ciolacu și Sorina Docuz/ Foto: Captură video TikTok
Florin Negruțiu analizează meniul și opulența de la botezul PSD: „Au călcat-o până la blăniță...
Te-ar putea interesa și
Dominic Fritz
Dominic Fritz: "Nu vom fi scara pe care PSD se întoarce la putere. Mă tem că Grindeanu comandă...
Legislative elections, Bucharest, Romania - 06 Dec 2020
Cum ar vota românii dacă duminică ar avea loc alegeri parlamentare. AUR se menține pe primul...
Sorin Grindeanu
Grindeanu: „Spre deosebire de dreapta, PSD nu se lamentează şi nu aruncă inconştient în...
Bucharest, Romania. 3rd Oct, 2025: Ilie Bolojan, Prime Minister of Romania, holds a press conference marking 100 days since taking office at Victoria Palace, the headquarters of the Romanian Government. Credit: Lucian Alecu/Alamy Live News
Ilie Bolojan spune că partidele trebuie să se restructureze şi să vină cu oameni noi: Am avut...
Partenerii noștri
Digi24 Putin mai are la dispoziție doar două planuri pentru înfrângerea Ucrainei. Ce l-ar putea forța să schimbe strategia
Putin mai are la dispoziție doar două planuri pentru înfrângerea Ucrainei...
DigiSport Neverosimil! Portugalia, ”călcată în picioare” la primul meci fără Cristiano Ronaldo: 1-4
Neverosimil! Portugalia, ”călcată în picioare” la primul meci fără...
PeRoz Trei zodii sunt magnet pentru noroc până pe 22 noiembrie. Atrag succesul la orice pas
Trei zodii sunt magnet pentru noroc până pe 22 noiembrie. Atrag succesul...
Film Now "Sunt multe lucruri despre care nu putem vorbi". Fiul lui Jack Nicholson, dezvăluiri despre relația cu tatăl ajuns la 89 de ani
"Sunt multe lucruri despre care nu putem vorbi". Fiul lui Jack Nicholson...
Digi World Un singur antrenament pe săptămână poate fi aproape la fel de eficient ca trei. Metoda care ajută la reducerea grăsimii corporale
Un singur antrenament pe săptămână poate fi aproape la fel de eficient ca...
Stirile Kanal D O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o șoferiță care consumase alcool
O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o...
ProFM Delia, piesă-manifest pentru femei: "Nu suntem flori, florile-s decor". Mesajul puternic a emoționat publicul: "Ne mângâi sufletele"
Delia, piesă-manifest pentru femei: "Nu suntem flori, florile-s decor"...
Digi Life Un spectaculos safir albastru, vândut la licitaţie cu 4,4 milioane de euro. A depăşit cu mult preţul estimativ
Un spectaculos safir albastru, vândut la licitaţie cu 4,4 milioane de...
Ultimele știri din matinal
oana zamfir doina lemny vlad craioveanu
Doina Lemny demitizează legendele despre Brâncuși: „Maria Tănase nu a fost iubita lui”
oana zamfir emilian oprea adela popescu vlad craioveanu
Adela Popescu, despre ce contează cel mai mult într-o căsnicie: „Să mă înțeleagă cum îl...
oana zamfir mircea bravo vlad craioveanu
Mircea Bravo a stat de vorbă cu câștigători reali la Loto: „Sunt oameni care în 6 luni și-au...
oana zamfir vlad craioveanu mikey hash
De la milionar pe YouTube, la navigator pe ocean. Mikey Hash, dezvăluiri la Digi FM despre...
Ultimele știri
The Museum of Modern Art Film Benefit Presented By CHANEL
Michelle Pfeiffer, mesaj dulce la aniversarea căsniciei: „33 de ani alături de acest bărbat...
simion (8)
George Simion, la protestul din Capitală: „Acesta nu este mitingul AUR. Noi am răspuns numai...
The Eurovision Song Contest 2013 - Day 4 Rehearsals and Photocalls
Vocea inconfundabilă a lui Bonnie Tyler poate fi ascultată într-o piesă de Crăciun lansată...
King Charles III Presents Colours To The Royal Marines
Regele Charles a împlinit 78 de ani. De ce ziua monarhului britanic este sărbătorită de două...