Acum la Digi FM RIHANNA - Rude Boy
Vrei să asculți mai ușor? Descarcă aplicația Digi FM

O șoferiță de 20 de ani din Suceava, amendată după ce a plimbat patru copii atârnați de mașină

image-2021-03-6-24647101-41-copii-masina
Foto: Monitorul de Suceava

O șoferiță de 20 de ani dintr-o comună din județul Suceava a fost amendată după ce a fost surprinsă plimbând patru minori care se țineau de barele metalice exterioare ale mașinii, potrivit Monitorul de Suceava.

„În urma apariției în spațiul public a unor fotografii care prezentau un autoturism care transporta pe barele metalice situate pe părțile laterale ale caroseriei 4 minori, polițiștii s-au autosesizat și au efectuat verificări în regim de urgență stabilind că mașina a fost condusa pe raza comunei Zvoriștea de către o femeie de 20 de ani, din localitate. Aceasta a preluat-o pe sora sa de la școală și pe alți trei colegi, la plecarea de pe loc pe barele metalice exterioare poziționându-se alți 4 minori. Femeia a rulat în acest fel câțiva zeci de metri, ulterior oprind vehiculul și solicitându-le celor 4 minori să coboare”, se arată într-un comunicat al IPJ Suceava.

Femeia care a condus mașina a fost audiată. De asemenea, părinții minorilor implicați au fost instruiți și avertizați, iar la final s-au dat și sancțiuni.

„Părinții copiilor au fost avertizați și instruiți cu privire la pericolele generate de acest tip de comportament, iar șoferița de 20 de ani a fost sancționată contravențional cu amendă în valoare de 1.160 lei pentru încălcarea legislației rutiere, respectiv pentru transportul persoanelor în afara caroseriei, art. 148 din OUG 195/2002 republicată. Totodată, se continuă verificările și cu privire la alte aspecte privind punerea în pericol a vieții sau sănătății minorilor respectivi, urmând a fi atrasă răspunderea contravențională sau penală, în funcție de rezultatele cercetărilor”, precizează sursa citată.

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Vrei să asculți mai ușor?
Descarcă aplicația Digi FM
Recomandări DigiFM
NN_ed2_thumbnail_3_AVEM_tot_ce_ne_trebuie
Colectiv, 11 ani mai târziu: am învățat ceva? Plus Maradona, Becali...
oana zamfir vlad craioveanu antonia alex velea
Antonia și Alex Velea dau cărțile pe față: Avem acces necondiționat...
oana zamfir grasu xxl nicole cherry
Nicole Cherry și Grasu XXL aduc moștenirea Mariei Tănase la Digi FM...
zapada, padure, ger, iarna
Zăpadă de Crăciun și în orașe, nu doar la munte? Ce spun meteorologii...
Pe aceeași temă
Accident feroviar în județul Suceava/ Foto: CFR.ro
Accident feroviar în județul Suceava. 11 vagoane încărcate cu cereale au scăpat de sub...
Trendul de Halloween viral pe TikTok care îi poate traumatiza pe copii/ Foto: Captură video
Trendul de Halloween viral pe TikTok care îi poate traumatiza pe copii. Avertismentul...
fumat
Ce trebuie să facă părinții pentru a-și proteja copiii de adicții: „Reacția pe care o ai la...
mapn
O dronă aeriană s-a prăbuşit în apropierea localităţii Solca din judeţul Suceava, anunță MApN
Te-ar putea interesa și
7 copii au fost răniți după ce atracția „Scaunele zburătoare” s-a prăbușit/ Getty Images
Accident într-un parc de distracții din Venezuela. 7 copii au fost răniți după ce atracția...
familie cu 14 copii (1)
Au 14 copii, dar nu s-ar opri aici. Surprinzător, banii nu sunt principala problemă a acestei...
Migrant Children Wait To Be Registered At Ceuta'S Police Headquarters
Spania va transfera 500 de copii neînsoţiţi din exclava Ceuta în partea continentală a ţării
laura cosoi si fiicele ei
Laura Cosoi, confesiune din ziua în care a născut a cincea oară. Gestul celorlalte patru fiice...
Partenerii noștri
Digi24 Schimbare radicală: SUA nu mai retrag soldații din Europa, îi transferă pe flancul estic. România ar putea fi vizată
Schimbare radicală: SUA nu mai retrag soldații din Europa, îi transferă pe...
DigiSport Spania - Anglia 0-0 / Franța - Turcia 0-0 / Belgia - Italia 0-1 / Croația - Cehia 1-0, ACUM, DGS 1,2,3, digisport.ro . Programul ultimei etape din Nations League
Spania - Anglia 0-0 / Franța - Turcia 0-0 / Belgia - Italia 0-1 / Croația...
PeRoz Jane Fonda, exclusă din testamentul "fostului soț preferat": "L-am iubit din toată inima". Cui a lăsat Ted Turner averea de miliarde
Jane Fonda, exclusă din testamentul "fostului soț preferat": "L-am iubit...
Film Now Singurul sfat pe care Rory Culkin l-a primit de la frații săi celebri, Macaulay și Kieran. Dezvăluirea actorului la premiera „Nocturne”
Singurul sfat pe care Rory Culkin l-a primit de la frații săi celebri...
Digi World Greșeala pe care mulți o fac atunci când gătesc broccoli. Metoda de preparare care îi poate reduce beneficiile pentru sănătate
Greșeala pe care mulți o fac atunci când gătesc broccoli. Metoda de...
Stirile Kanal D O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o șoferiță care consumase alcool
O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o...
ProFM Ariana Grande, prima apariție pe covorul roșu alături de fostul iubit, Ricky Alvarez. Cei doi și-au reluat relația după 10 ani
Ariana Grande, prima apariție pe covorul roșu alături de fostul iubit...
Digi Life 16 metode care îți protejează și sănătatea și portofelul. Cum să cheltuiești mai puțin în fiecare săptămână
16 metode care îți protejează și sănătatea și portofelul. Cum să...
Ultimele știri din matinal
oana zamfir doina lemny vlad craioveanu
Doina Lemny demitizează legendele despre Brâncuși: „Maria Tănase nu a fost iubita lui”
oana zamfir emilian oprea adela popescu vlad craioveanu
Adela Popescu, despre ce contează cel mai mult într-o căsnicie: „Să mă înțeleagă cum îl...
oana zamfir mircea bravo vlad craioveanu
Mircea Bravo a stat de vorbă cu câștigători reali la Loto: „Sunt oameni care în 6 luni și-au...
oana zamfir vlad craioveanu mikey hash
De la milionar pe YouTube, la navigator pe ocean. Mikey Hash, dezvăluiri la Digi FM despre...
Ultimele știri
biden (2)
Joe Biden își publică memoriile și îl descrie pe Zelenski drept „capricios”. Ce spune despre...
2026 Rock & Roll Hall Of Fame Induction Ceremony - Arrivals
Copleșit de emoții, Phil Collins a fost inclus ca artist solo în Rock & Roll Hall of Fame...
‘I woke up with a new ACCENT three years ago and now don’t ever want my old voice back’
Cum s-a schimbat viața unei tinere britanice după ce s-a trezit din somn vorbind cu un accent...
Darth Vader’s Lightsaber Used in 2 Star Wars Movies Fetches Nearly $5 Million at Auction Ahead of Franchise’s 50th Anniversary
O sabie laser din „Star Wars”, vândută pentru o sumă record. Aproape 5 milioane de dolari...