Acum la Digi FM Oana Zamfir și Vlad Craioveanu IMANY - Don-t be so shy (Filatov and Karas Rmx)
Vrei să asculți mai ușor? Descarcă aplicația Digi FM

Numărul incendiilor în Pădurea Amazoniană a crescut cu 85% faţă de 2018. Președintele brazilian neagă cifrele

amazon1

Numărul incendiilor de vegetaţie care au avut loc în Pădurea Amazonia din luna ianuarie și până în prezent a ajuns la 74.155. Asta înseamnă o creştere de aproape 85% a numărului incendiilor faţă de anul trecut, potrivit Institutului Naţional pentru Cercetarea Mediului din Brazilia (INPE), relatează The Washington Post.

„Nu este nimic anormal în ceea ce priveşte clima de anul acesta sau precipitaţiile din regiunea Amazoniană, care este doar cu puţin sub medie. Sezonul uscat crează condiţii favorabile pentru folosirea şi extinderea focului, însă aprinderea focului este un act realizat de oameni, fie intenţionat, fie ca accident”, a informat cercetătorul Alberto Setzer, din cadrul INPE.

Fumul degajat în urma unui astfel de incendiu a acoperit complet cerul în oraşul Sao Paolo din Brazilia.

INPE a descoperit de asemenea că numărul defrişărilor din Brazilia a crescut anul acesta. La începutul lunii august, INPE a informat că aproximativ 1.330 de metri pătraţi de pădure tropicală lipsesc încă din luna ianuarie.

Publicarea acestor statistici a adus critici la adresa preşedintelui brazilian Jair Bolsonaro. Bolsonare, care susţine dezvoltarea agriculturii şi mineritului în regiunea Amazoniană, a declarat că aceste numere nu sunt reale. De asemenea, el spune că ONG-urile au pornit incendiile pentru ca administrația prezidențială să fie criticată.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Subiectele tale preferate sunt și la Știrile Digi FM. Ca să știi!

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Vrei să asculți mai ușor?
Descarcă aplicația Digi FM
Recomandări DigiFM
PETRECEREA LUI DAN T 2025
Petrecerea lui DanT – Mix Maraton 2026 - Part 2
Lady Gaga/ Profimedia
Lady Gaga denunţă acţiunile ICE, în concert la Tokyo: „Vieţi sunt...
Rain,On,The,Roof
Vreme neașteptat de caldă în februarie. Meteorologii anunță...
Manastirea,Sfintii,Trei,Ierarhi,Iasi
Sfinţii Trei Ierarhi, sărbătoriți la 30 ianuarie. Mari sprijinitori...
Pe aceeași temă
Bucharest,,Romania,-,10.07.2022:112,Emergency,Number,On,A,Fire,Fighter
Incendiu într-un apartament situat la etajul 4 al unui bloc din Braşov. Şase persoane...
Bucharest,,Romania,-,10.07.2022:112,Emergency,Number,On,A,Fire,Fighter
O femeie din Bihor a murit într-un incendiu care i-a cuprins casa. Este al doilea deces produs...
Bucharest,,Romania,-,October,18,,2022:,Romanian,Firefighters,(pompieri),During
Un TIR încărcat cu lemne a luat foc, pe centura Vâlcele-Apahida. Pompierii au intervenit...
Incendiu la o staţia de reglare-măsurare a gazelor naturale din Mureş/ Foto: ISU Mureș
Incendiu la o staţia de reglare-măsurare a gazelor naturale din Mureş. O persoană a suferit...
Te-ar putea interesa și
femeie-pe-umerii-barmanului-in-barul-crans-montana-bfmtv
Chelnerița acuzată că ar fi provocat incendiul de Anul Nou din Elveția a fost obligată de șefi...
bar-crans-montana-bfmtv
Patroana barului din Crans-Montana, acuzată că a fugit cu încasările în timpul incendiului în...
Tragedia de la Crans-Montana/ Profimedia
Proprietarul barului din Elveția, care a ars de Anul Nou, a fost condamnat în Franța, în 2008...
Some Victims Of Crans-Montana Bar Fire Remain Unidentified
Primarul din Crans-Montana recunoaște că nu s-a verificat de cinci ani siguranța la incendiu...
Partenerii noștri
Digi24 Hotel din Istanbul evacuat după moartea turiștilor germani, posibil otrăviți. A murit și tatăl copiilor. Ancheta, foarte dificilă
Hotel din Istanbul evacuat după moartea turiștilor germani, posibil...
DigiSport Becali a găsit vinovatul pentru cheltuielile nejustificate ale FCSB-ului: "El crede că e deștept, dar e idiot!"
Becali a găsit vinovatul pentru cheltuielile nejustificate ale FCSB-ului...
PeRoz Mihaela Rădulescu, din nou în prim-plan, la 4 luni de la moartea lui Felix. Demnă și puternică, a strălucit într-o rochie elegantă
Mihaela Rădulescu, din nou în prim-plan, la 4 luni de la moartea lui...
Film Now Femeile superbe cu care s-a iubit Leonardo DiCaprio. De ce a fost acuzat că are o "obsesie" pentru iubite cu vârsta sub 25 de ani
Femeile superbe cu care s-a iubit Leonardo DiCaprio. De ce a fost acuzat...
Digi World Dieta Portfolio, regimul care face furori la nivel mondial. Ce este și de ce unele studii spun că reduce colesterolul precum unele medicamente
Dieta Portfolio, regimul care face furori la nivel mondial. Ce este și de...
Stirile Kanal D Prima declarație oficială a clinicii unde a murit Sara, fetița de doar 2 ani. Ce s-a întâmplat, de fapt, în cabinet: "Suntem profund marcați"
Prima declarație oficială a clinicii unde a murit Sara, fetița de doar 2...
ProFM Keith Urban, declarații după despărțirea de Nicole Kidman. Ce mărturisiri a făcut după ce a recunocut că se simțea „mizerabil”
Keith Urban, declarații după despărțirea de Nicole Kidman. Ce mărturisiri...
Digi Life Notre-Dame a găzduit prima nuntă după trei decenii. Mirele, un tâmplar care a ajutat la reconstruirea catedralei: "Cea mai frumoasă zi din viața mea"
Notre-Dame a găzduit prima nuntă după trei decenii. Mirele, un tâmplar...
Ultimele știri din matinal
pavel bartos site
Pavel Bartoș, în vizită la matinalul Digi FM: povești din culise, provocări amuzante și magia...
Ada Galeș
Ada Galeș, despre forma rară de cancer care i-a pus vocea în pericol: M-a ajutat faptul că...
denis motans
„Tati la pătrat” și un single nou: Denis (The Motans), la Digi FM – despre „Rămâi cu bine”...
zodier
Zodier & YUKA la matinalul Digi FM: de la „Sacou” la „Cioburi”, o poveste despre dragoste...
Ultimele știri
gaze
Ministrul Energiei dă asigurări că preţurile la gaz nu vor creşte de la 1 aprilie: ”O...
Background of Ukraine country flag versus Russia flag
Ucraina şi Rusia continuă joi discuţiile la Abu Dhabi, după o primă zi „productivă” a...
Jocurile Olimpice de Iarnă/ Profimedia
Programul JO de iarnă 2026. Când evoluează sportivii români
ND 2025-11-12-5296
Nicușor Dan, reacție după raportul Congresului SUA care pune sub semnul îndoielii decizia...