Acum la Digi FM Nono Semen FLO RIDA - WHISTLE
Vrei să asculți mai ușor? Descarcă aplicația Digi FM

Nicușor Dan: „Preluarea mandatului meu va mai întârzia 7-10 zile”

nicusor-dan
Foto: Facebook/Nicușor Dan

Primarul ales al Capitalei, Nicușor Dan, susține, într-o postare pe Facebook, că preluarea mandatului său va întârzia cu 7-10 zile, din cauza procedurilor care trebuie îndeplinite.

„Din păcate, preluarea mandatului meu va mai întârzia 7-10 zile, ceea ce nu e deloc bine din perspectiva crizei medicale în care ne aflăm. Iată explicația:

Codul Administrativ spune că Primarul General își preia mandatul (depune jurământul) odată cu Consiliul General.

Și Primarul și Consiliul trebuie validați anterior de instanță.

Codul Administrativ are o formulare ușor neclară asupra instanței competențe pentru București: primarul și consiliul sunt validați de judecătoria în raza căreia se află circumscripția în care au avut loc alegeri.

Tribunalul București a validat mandatul meu acum câteva zile, apreciind că, întrucât nicio judecătorie de sector nu acoperă circumscripția București, competent este Tribunalul București.

Azi însă, printr-un alt complet, Tribunalul București a trimis dosarul de validare a consilierilor generali la Judecătoria Sector 1. După motivare (peste 1-2 zile), dosarul va ajunge la Judecătoria Sector 1. Probabil Judecătoria va trimite la Tribunal. Se va constată conflict de competență și dosarul va ajunge la Curtea de Apel, care va trimite la Tribunal.

După asta vom mai aștepta două zile pentru un eventual apel.”, spune Nicușor Dan.

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Vrei să asculți mai ușor?
Descarcă aplicația Digi FM
Recomandări DigiFM
NN_ed2_thumbnail_3_AVEM_tot_ce_ne_trebuie
Colectiv, 11 ani mai târziu: am învățat ceva? Plus Maradona, Becali...
oana zamfir vlad craioveanu antonia alex velea
Antonia și Alex Velea dau cărțile pe față: Avem acces necondiționat...
oana zamfir grasu xxl nicole cherry
Nicole Cherry și Grasu XXL aduc moștenirea Mariei Tănase la Digi FM...
zapada, padure, ger, iarna
Zăpadă de Crăciun și în orașe, nu doar la munte? Ce spun meteorologii...
Pe aceeași temă
oana pellea (2)
Oana Pellea, critici la adresa lui Nicușor Dan, după controversele din ultimele zile: "Nu v-am...
dan (1)
Nicuşor Dan s-a întâlnit cu Peter Magyar la Dublin: Am convenit asupra necesității unui nou...
ciucu
Primarul Capitalei spune că va fi de acord cu majorarea tarifului STB doar după restructurarea...
2026-11-10-0884
Nicușor Dan, replică dură după scandalul cu Ovidiu Vanghele: „Eu nu sunt un gunoi”. De ce i-a...
Te-ar putea interesa și
Bucharest, Romania. 10th Nov, 2026: Nicusor Dan, President of Romania, holds a press conference at Cotroceni Presidential Palace in Bucharest, Romania. Credit: Lucian Alecu/Alamy Live News
Președintele Nicuşor Dan: În momentul acesta, Rusia nu doreşte în mod real o discuţie despre...
Ludovic Orban și Nicușor dan
Ludovic Orban, mai dezamăgit de Nicușor Dan decât de Klaus Iohannis: "Un președinte care și-a...
Tudor Chirilă
"Nu credeam că veți deveni și mai ticălos. Sunteți o rușine pentru România onestă". Tudor...
ovidiu vanghele (1)
Reacția jurnalistului Ovidiu Vanghele după ce Nicușor Dan l-a interzis la Cotroceni: "Am o...
Partenerii noștri
Digi24 Putin mai are la dispoziție doar două planuri pentru înfrângerea Ucrainei. Ce l-ar putea forța să schimbe strategia
Putin mai are la dispoziție doar două planuri pentru înfrângerea Ucrainei...
DigiSport "N-am mai ieșit din casă! Nu te joci". Gică Hagi a spus ce a trăit după eșecurile pe linie ale României
"N-am mai ieșit din casă! Nu te joci". Gică Hagi a spus ce a trăit după...
PeRoz Trei zodii sunt magnet pentru noroc până pe 22 noiembrie. Atrag succesul la orice pas
Trei zodii sunt magnet pentru noroc până pe 22 noiembrie. Atrag succesul...
Film Now "Sunt multe lucruri despre care nu putem vorbi". Fiul lui Jack Nicholson, dezvăluiri despre relația cu tatăl ajuns la 89 de ani
"Sunt multe lucruri despre care nu putem vorbi". Fiul lui Jack Nicholson...
Digi World Un singur antrenament pe săptămână poate fi aproape la fel de eficient ca trei. Metoda care ajută la reducerea grăsimii corporale
Un singur antrenament pe săptămână poate fi aproape la fel de eficient ca...
Stirile Kanal D O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o șoferiță care consumase alcool
O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o...
ProFM Delia, piesă-manifest pentru femei: "Nu suntem flori, florile-s decor". Mesajul puternic a emoționat publicul: "Ne mângâi sufletele"
Delia, piesă-manifest pentru femei: "Nu suntem flori, florile-s decor"...
Digi Life Un spectaculos safir albastru, vândut la licitaţie cu 4,4 milioane de euro. A depăşit cu mult preţul estimativ
Un spectaculos safir albastru, vândut la licitaţie cu 4,4 milioane de...
Ultimele știri din matinal
oana zamfir doina lemny vlad craioveanu
Doina Lemny demitizează legendele despre Brâncuși: „Maria Tănase nu a fost iubita lui”
oana zamfir emilian oprea adela popescu vlad craioveanu
Adela Popescu, despre ce contează cel mai mult într-o căsnicie: „Să mă înțeleagă cum îl...
oana zamfir mircea bravo vlad craioveanu
Mircea Bravo a stat de vorbă cu câștigători reali la Loto: „Sunt oameni care în 6 luni și-au...
oana zamfir vlad craioveanu mikey hash
De la milionar pe YouTube, la navigator pe ocean. Mikey Hash, dezvăluiri la Digi FM despre...
Ultimele știri
Romania v Poland - UEFA Nations League - League B
Gică Hagi, după România-Polonia 2-1: După patru înfrângeri, jucătorii mi-au arătat azi că...
The Museum of Modern Art Film Benefit Presented By CHANEL
Michelle Pfeiffer, mesaj dulce la aniversarea căsniciei: „33 de ani alături de acest bărbat...
simion (8)
George Simion, la protestul din Capitală: „Acesta nu este mitingul AUR. Noi am răspuns numai...
The Eurovision Song Contest 2013 - Day 4 Rehearsals and Photocalls
Vocea inconfundabilă a lui Bonnie Tyler poate fi ascultată într-o piesă de Crăciun lansată...