Acum la Digi FM Alex Vidia PINK FT WILLOW SAGE HEART - Cover me In Sunshine (Beatmix-Nou)

Moțiunea simplă împotriva ministrului de Interne a trecut. De ce e acuzat Marcel Vela

Marcel Vela

Senatul a adoptat moțiunea simplă depusă de 60 de parlamentari social-democrați împotriva ministrului de Interne. Documentul intitulat „Democrația românească în derivă. Cu Vela ruptă, în timp de pandemie” a fost adoptat cu 65 de voturi pentru, 25 împotrivă și cinci abțineri, în urma unui vot secret, cu bile.

Semnatarii cer demisia ministrului pe motiv că prin ordonanțele militare emise a fost luat „un lung șir de decizii contradictorii” și au fost impuse interdicții pe care, ulterior, le-a anulat.

Social-democrații susțin și că datele despre pandemie au fost „falsificate”.

Acest grup (de Comunicare Strategică - n.r.), aflat sub autoritatea ministrului Marcel Vela, falsifică în mod deliberat realitatea prin omisiunea unor informații neesențiale, se arată în moțiune.

Senatorii PSD apreciază că numele ministrului Marcel Vela este cvasi-sinomin cu haosul și că acesta a făcut din amenzi „o taxă mascată pe coronavirus”.

Potrivit acestora, structurile coordonate de Marcel Vela „nu au pregătit țara pentru pandemie, pentru că au minimalizat riscul de pandemie în pofida avertizărilor OMS, nu s-au ocupat de achiziționarea echipamentelor de protecție pentru personalul medical și nu au achiziționat la timp teste și aparatura de testare pentru noul coronavirus”.

„Drepturile fundamentale ale cetățenilor români au fost prea puternic lovite de reglementările prost făcute, de amenzile nelegale și de excesele autoritare ale ministrului „Top Gun”. Ministrul Vela trebuie să plece”, se mai arată în textul moțiunii.

Subiectele tale preferate sunt și la Știrile Digi FM. Ca să știi!

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Recomandări DigiFM
Dante
Petrecerea lui DanT – DJ Mix Vara 2025
woofest Vizual 3
Cu Digi FM, Bobiță dă din coadă de bucurie! Cum care Bobiță?
President Donald Trump Signs Executive Orders To End Cashless Bail With Top Officials Present At White House - 26 Aug 2025
Trump se laudă că i se spune „preşedintele Europei”. În plus, liderul...
Inter Vs Torino - Serie A Enilive 2025/2026
Chivu debutează cu o victorie categorică pe banca lui Inter Milano în...
Pe aceeași temă
Sorin Grindeanu
Sorin Grindeanu, despre un candidat comun PNL-USR la Primăria Capitalei: "Ar însemna că PSD-ul...
Bucharest, Romania. 11th Aug, 2025: Sorin Grindeanu, interim president of the Social Democratic Party (PSD), speaks to the press after the PSD National Political Bureau, at the party's headquarters in Bucharest. Credit: Lucian Alecu/Alamy Live News
Grindeanu: PSD va reveni la şedinţele coaliţiei pentru a discuta despre restanţele din...
ilie bolojan
Ilie Bolojan îi îndeamnă pe moldoveni să meargă la vot pe 28 septembrie: „De dumneavoastră va...
Albita,,Romania,-,February,09,,2023:,Raed,Arafat,,The,State
Raed Arafat, întrebat dacă sistemul medical ar face faţă unei catastrofe: „Am făcut faţă unei...
Te-ar putea interesa și
Mircea Abrudean
Mircea Abrudean: „Nu cred că cineva din coaliţie va vota o moţiune de cenzură împotriva...
Sorin Grindeanu
Sorin Grindeanu, după ce Titus Corlățean a anunțat că vrea șefia PSD: "E un camarad vechi. E...
Titus Corlățean
Titus Corlăţean: "Am luat decizia de a candida la preşedinţia PSD". Cine îl susține public
fritz
Dominic Fritz: "Pentru coaliţie, e important să ne întoarcem la muncă pentru cetăţeni. Decizia...
Partenerii noștri
Digi24 Ce cred românii despre Mișcarea Legionară și mareșalul Ion Antonescu. Rezultatele celui mai recent sondaj de opinie
Ce cred românii despre Mișcarea Legionară și mareșalul Ion Antonescu...
DigiSport Constantin Budescu a semnat!
Constantin Budescu a semnat!
PeRoz "Regina modei" își acuză fostul iubit de viață dublă cu droguri, amante și prostituate: "M-a folosit pentru bani și imagine"
"Regina modei" își acuză fostul iubit de viață dublă cu droguri, amante și...
Film Now Soția lui Bruce Willis dezvăluie cea mai grea decizie după diagnosticul actorului: ”Nu mai e omul pe care l-am cunoscut, dar îl iubesc”
Soția lui Bruce Willis dezvăluie cea mai grea decizie după diagnosticul...
Digi World VIDEO Statui vechi de milenii, avariate de un turist, la un muzeu din China. A sărit de la 5 m înălțime într-o groapă cu artefacte de valoare
VIDEO Statui vechi de milenii, avariate de un turist, la un muzeu din...
Stirile Kanal D "Așa arată apocalipsa!" O furtună gigantică de nisip a lovit orașul Phoenix din Arizona. Blocaj total pentru mai multe ore
"Așa arată apocalipsa!" O furtună gigantică de nisip a lovit orașul...
ProFM Nelly Furtado le "dă peste nas" celor care-i critică silueta. Ținuta curajoasă purtată pe scenă, combinată cu multă încredere în sine
Nelly Furtado le "dă peste nas" celor care-i critică silueta. Ținuta...
Digi Life Una dintre mașinile preferate ale reginei Elisabeta a II-a a depăşit toate estimările la licitaţie. „Combină excelenţa automobilistică cu o semnificaţie istorică de neegalat”
Una dintre mașinile preferate ale reginei Elisabeta a II-a a depăşit toate...
Ultimele știri din matinal
bitza matinal
Bitză: „Am pierdut timp ca să fac bani, dar nu-mi pare rău. Muzica rămâne gratis în sufletul...
edsta 78aab15e-f0b1-44ca-8552-4dafea62b6ed
Edsta, românul care a cucerit America, revine în România după 24 de ani
radu jude la matinal 2025
Radu Jude, despre cum un film făcut cu un iPhone poate câștiga un Urs de Argint
alexandra stan si adi istrate la matinalul digi fm
Alexandra Stan & Adi Istrate: Povestea nebună a piesei „Aerul”
Ultimele știri
accident masina de politie
Polițistă de 22 de ani, rănită și dusă la spital după ce mașina de poliție în care se afla a...
Radu Marinescu
Ministrul Justiției, după ce judecătorii au anunțat proteste: "Astăzi, discuții între liderii...
President Trump Chairs a Cabinet Meeting at the White House
SUA felicită R.Moldova de Ziua Independenţei. Rubio: „Aşteptăm cu nerăbdare să aprofundăm...
TGV/ Profimedia
Scandal în TGV. O călătoare a fost amendată cu 110 euro pentru pisica ei gălăgioasă