Acum la Digi FM Nono Semen TIESTO FT AVA MAX - The Motto
Vrei să asculți mai ușor? Descarcă aplicația Digi FM

Ministrul Sănătății anunță două săptămâni cruciale. Legea carantinării și izolării intră în vigoare

Nelu Tătaru

Ministrul Sănătății spune că următoarele două săptămâni sunt cruciale, în condițiile în care de acum există cadru legal pentru carantinare și izolare, iar cazurile de COVID-19 pot fi scăzute. 

Întrebat la Digi24 despre un studiu potrivit căruia numărul de infectări ar putea ajunge la 1.000.000 în septembrie, Nelu Tătaru a răspuns că „în măsura în care stăm să ne uităm la studii putem ajunge la creșterea numărului de cazuri”. 

Nu suntem singuri în această luptă. Dacă vom respecta fiecare partea noastră, vom putea gestiona ușor și ar trebui ca în două săptămâni, cât noi vom identifica, interna și izola, ca cei care sunt în acest moment pozitivi să își poată consuma boala, dar să nu le dăm posibilitatea să transmită boala mai departe, aceste două săptămâni vor fi cruciale. Cruciale prin faptul că vom avea o stagnare, urmând ca după aceste două săptămâni să observăm o stabilizare sau poate chiar o scădere, a afirmat ministrul. 

Pe de altă parte, Tătaru a spus că autoritățile au în studiu foarte multe focare și foarte multe localități, iar în momentul unei creșteri exagerate sau exponențiale a numărului de cazuri acestea pot fi carantinate. În acest moment nu sunt luate în calcul măsuri restrictive pe litoral, deoarece focarele nu sunt ale județului Constanța.

Cât privește carantinarea unui cartier sau a unei localități, aceasta se va face dacă sunt peste 3 cazuri la 1.000 de locuitori: „Sunt focare care trebuie urgentate în anchete epidemiologice și prin ordin de ministru mâine voi decide ca orice persoană care este depistată pozitiv, în spatele ei să se desfășoare o anchetă epidemiologică, directorul DSP să nominalizeze un epidemiolog sau un medic care să înceapă acea anchetă în maximum 12 ore, să definim tot ce înseamnă contacți, în măsura în care ei trebuie izolați la domiciliu, cei care sunt simptomatici să fie testați”.

Nu în ultimul rând, ministrul a avertizat că, dacă până acum controalele s-au încheiat doar cu avertismente, de acum înainte urmează repercusiunile.

Subiectele tale preferate sunt și la Știrile Digi FM. Ca să știi! 

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Vrei să asculți mai ușor?
Descarcă aplicația Digi FM
Recomandări DigiFM
NN_ed2_thumbnail_3_AVEM_tot_ce_ne_trebuie
Colectiv, 11 ani mai târziu: am învățat ceva? Plus Maradona, Becali...
oana zamfir vlad craioveanu antonia alex velea
Antonia și Alex Velea dau cărțile pe față: Avem acces necondiționat...
oana zamfir grasu xxl nicole cherry
Nicole Cherry și Grasu XXL aduc moștenirea Mariei Tănase la Digi FM...
zapada, padure, ger, iarna
Zăpadă de Crăciun și în orașe, nu doar la munte? Ce spun meteorologii...
Pe aceeași temă
maradona
Moartea lui Diego Maradona, o nouă controversă în proces: „Nu se poate exclude că a murit de...
Coronavirusul SARS-CoV-2, COVID-19
O nouă variantă SARS-CoV-2, monitorizată la nivel internaţional, ridică semne de întrebare...
București - Covid-19 - Martie 2020 / ID134581_INQUAM_Photos_Octav_Ganea
6 ani de la primul caz de coronavirus din Romania. Imaginile care au șocat o țară întreagă și...
Jurnalistă chineză care a relatat despre COVID-19, condamnată la încă patru ani de închisoare/ Profimedia
Jurnalistă chineză care a relatat despre COVID-19, condamnată la încă patru ani de închisoare
Te-ar putea interesa și
Neymar/ Profimedia
Neymar are COVID-19, a anunţat clubul FC Santos
Press Conference After the EU Summit in Brussels, Belgium.
Macron îşi aminteşte, la cinci ani de la prima izolare din cauza pandemiei covid-19, o...
Nelu Tătaru la D24
Fostul ministru Nelu Tătaru, trimis în judecată pentru luare de mită, acuză că nu este lăsat...
test covid coronavirus
CIA spune că este "mai probabil" ca boala COVID-19 să fi provenit dintr-un laborator, dar nu...
Partenerii noștri
Digi24 Putin mai are la dispoziție doar două planuri pentru înfrângerea Ucrainei. Ce l-ar putea forța să schimbe strategia
Putin mai are la dispoziție doar două planuri pentru înfrângerea Ucrainei...
DigiSport Probleme mari înainte de România - Polonia: doi jucători importanți, incerți din cauza unui virus
Probleme mari înainte de România - Polonia: doi jucători importanți...
PeRoz Trei zodii sunt magnet pentru noroc până pe 22 noiembrie. Atrag succesul la orice pas
Trei zodii sunt magnet pentru noroc până pe 22 noiembrie. Atrag succesul...
Film Now "Tata nu este Dumnezeu". Fiul lui Jack Nicholson, mărturisiri surprinzătoare despre relația cu legendarul actor
"Tata nu este Dumnezeu". Fiul lui Jack Nicholson, mărturisiri...
Digi World Telescopul James Webb a detectat un semnal "interzis", nemaivăzut până acum în Univers. Descoperirea confirmă o teorie veche de 40 de ani
Telescopul James Webb a detectat un semnal "interzis", nemaivăzut până...
Stirile Kanal D O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o șoferiță care consumase alcool
O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o...
ProFM Scandal monstru în turneul lui Usher și Chris Brown. Cei doi artiști nu se mai suportă, iar mai multe concerte au fost anulate
Scandal monstru în turneul lui Usher și Chris Brown. Cei doi artiști nu se...
Digi Life Ciocolata neagră ar putea încetini îmbătrânirea. Substanța din cacao care are efecte surprinzătoare asupra organismului
Ciocolata neagră ar putea încetini îmbătrânirea. Substanța din cacao care...
Ultimele știri din matinal
oana zamfir doina lemny vlad craioveanu
Doina Lemny demitizează legendele despre Brâncuși: „Maria Tănase nu a fost iubita lui”
oana zamfir emilian oprea adela popescu vlad craioveanu
Adela Popescu, despre ce contează cel mai mult într-o căsnicie: „Să mă înțeleagă cum îl...
oana zamfir mircea bravo vlad craioveanu
Mircea Bravo a stat de vorbă cu câștigători reali la Loto: „Sunt oameni care în 6 luni și-au...
oana zamfir vlad craioveanu mikey hash
De la milionar pe YouTube, la navigator pe ocean. Mikey Hash, dezvăluiri la Digi FM despre...
Ultimele știri
oana pellea (2)
Oana Pellea, critici la adresa lui Nicușor Dan, după controversele din ultimele zile: "Nu v-am...
dan (1)
Nicuşor Dan s-a întâlnit cu Peter Magyar la Dublin: Am convenit asupra necesității unui nou...
Bucharest, Romania. 3rd Oct, 2025: Ilie Bolojan, Prime Minister of Romania, holds a press conference marking 100 days since taking office at Victoria Palace, the headquarters of the Romanian Government. Credit: Lucian Alecu/Alamy Live News
Bolojan: PSD a vrut puterea, dar pare că nu este capabil să îşi asume guvernarea în interesul...
FAA Issues Nationwide Groundstop At U.S. Airports
„E vineri, 13” Confuzie pe aeroporturile din SUA după o suspendare de câteva ore a...