Mihai Șora a reacționat după ce a fost criticat cu privire la spotul publicitar de la Emag. El a scris un mesaj pe Facebook în care anunță că va vorbi despre toate, „despre Franța din timpul Ocupației naziste, despre România de după război, despre Ana Pauker și Teohari Georgescu, despre cărți, despre oameni și despre colecția <<Biblioteca Pentru Toți>>“.
„Dragi copii,
dacă e luni, nu ne mai sfădim.
AUTOBIOGRAFIE
Șora Mihai
Sunt fiul preotului ortodox Melentie Șora și al Anei, născută Bogdan.
Am văzut lumina zilei la 7 noiembrie 1916, în comuna Ianova, pe atunci în Austro-Ungaria.
În casa noastră, Tata era duhul blândeții: nu avea nevoie să formuleze interdicții; simțeam, în prezența lui, ce se cuvine să fac și ce nu.
Mama administra zona imperativelor: „Nu bea apă rece când ești transpirat!“, „Mănâncă tot!“, „Nu te mai bâțâi pe scaun!“, „Spune ’mulțumesc’ când te ridici de la masă!“.
Și tot Mama ne anunța, seară de seară, ora stingerii. Era ora la care mergeam în camera mea, spuneam împreună „înger, îngerașul meu“, după care Mama nu uita să-mi înfășoare urechile cu un bandou de bumbac. În ziua în care m-a născut și m-a luat pentru prima oară în brațe, a găsit că aveam urechile cam mari și dezlipite de cap, așa că, noapte de noapte, le înfășura ca să corecteze această neglijență a bunului Dumnezeu. Am dormit înfofolit și cu fundiță deasupra creștetului până la vârsta de zece-unsprezece ani, când mi-a apărut sub nas un puf negricios care anunța o viitoare mustață. Atunci Mama a socotit că urechile erau îndeajuns de lipite și putem renunța la bandoul de bumbac.
Niciodată, în toți acești ani, n-am simțit cingătoarea urechilor ca pe o constrângere; îmi imaginam, de altfel, că tuturor băieților de vârsta mea li se legau urechile, chiar și celor care le aveau mici și rotunde, cu lobul tras în sus ori aproape inexistent. Fetele – văzusem eu la Mărioara, sora mea mai mică – erau absolvite de acest obicei, deoarece aveau părul lung.
Alta era, seară de seară, problema mea!
Ora stingerii nu ținea cont niciodată de ce făceam, în clipa aceea: dacă mă jucam, citeam sau, pur și simplu, visătoream cu ochii captivi în crăpăturile unui perete. Trebuia îndată să întrerup totul și să merg la culcare, în camera mea. Nopți de-a rândul am fost chinuit de această temporalitate impusă, exterioară ritmului propriu.
A fost primul „atentat“ la libertatea mea.
Au urmat și altele. Multe.
Vom vorbi despre toate, dragii mei. Despre libertățile mici, anodine, și despre Libertatea cu majusculă, despre cea formală și cea autentică.
Vom povesti pe îndelete despre vremurile de odinioară, despre Franța din timpul Ocupației naziste, despre România de după război, despre Ana Pauker și Teohari Georgescu. Despre limba franceză…, din pricina căreia am ajuns în podul clădirii din Piața Victoriei, unde, odinioară, era Ministerul de Externe al Republicii Populare Române.
Despre cărți, despre oameni și despre colecția „Biblioteca Pentru Toți“.
Și despre emag sau cum s-a brodit ca, la 102 ani, să joc într-un film care nu este doar o reclamă.
Despre ce înseamnă o ficțiune și ce înseamnă adevărul istoric.
Despre frig, foame și frică sub cizma nazistă și sub cizma bolșevică.
Există, în Pascal, o propoziție pe care adesea îmi place s-o citez:
„Tout se tient!“
„Totul se ține!“, s-ar traduce în grabă.
În realitate, este altceva acolo: „Totul se leagă și se întrepătrunde.“ Fiecare element al unui întreg se potrivește cu tot restul elementelor pentru a da un întreg rotund, împlinit.
Întocmai cum era bandoul pe care mi-l lega Mama, seară de seară, ca să-mi țină urechile lipite de cap.”
Subiectele tale preferate sunt și la Știrile Digi FM. Ca să știi!
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!
