Acum la Digi FM 24KGOLDN FT IANN DIOR - Mood (BEATMIX)
Vrei să asculți mai ușor? Descarcă aplicația Digi FM

Meteorologii anunță ploi torențiale, vijelii și grindină. Aproape toată țara este sub cod portocaliu și cod galben

Rain,With,Hail,On,A,Summer,Day.,Large,Puddles,On
Credit foto: Shutterstock

Meteorologii anunţă că, până joi dimineaţă, în sudul Banatului, Oltenia, Maramureş, Moldova, Muntenia, Dobrogea continentală şi în cea mai mare parte a Transilvaniei vor fi ploi torenţiale, intensificări ale vântului şi descărcări electrice, iar pe alocuri vijelii, fiind emis un Cod galben. În 18 judeţe din sud-vestul Transilvaniei şi din zona de munte, este în vigoare un Cod portocaliu, întrucât cantităţile de apă vor fi de 30-40 l/mp şi pe arii restrânse de peste 50-70 l/mp. În Bucureşti, vremea va fi călduroasă, dar spre seară vor fi ploi şi intensificări ale vântului.

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben privind instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă de miercuri, de la ora 10.00, până joi, la aceeaşi oră.

”La munte, în sudul Banatului, în Oltenia, Maramureş, Moldova, Muntenia, în Dobrogea continentală şi în cea mai mare parte a Transilvaniei vremea va fi instabilă. Instabilitatea se va manifesta la început în zonele montane, iar spre seară şi noaptea şi în celelalte regiuni. Vor fi averse torenţiale, intensificări ale vântului şi descărcări electrice. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantităţile de apă vor fi de 20...30 l/mp şi izolat de peste 40 l/mp. Pe alocuri vor fi vijelii (rafale în general de 50...70 km/h) şi căderi de grindină”, a transmis ANM.

Instabilitatea atmosferică se va menţine accentuată şi în următoarele două zile, în cea mare parte a ţării.

Codul galben este în vigoare în judeţele Maramureş, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Mureş, Alba, Sibiu, Braşov, Harghita, Suceava, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Bacău, Vaslui, Vrancea, Galaţi, Buzău, Brăila, Ialomiţa, Prahova, Dâmboviţa, Ilfov, Călăraşi, Giurgiu, Argeş, Vâlcea, Gorj, Mehedinţi, Caraş-Severin, Dolj, Olt, Teleorman şi în partea continentală a judeţelor Tulcea şi Constanţa.

Cod portocaliu de ploi în alte zone din țară 

De asemenea, a fost emis un Cod portocaliu privind acumularea de cantităţi importante de apă, în vigoare miercuri, între orele 12.00 şi 21.00, în judeţele Alba, Hunedoara, Caraş-Severin, Mehedinţi, Gorj, Vâlcea, Sibiu, Braşov, Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Buzău, Covasna, Harghita, Suceava, Neamţ, Bacău şi Vrancea.

”În sud-vestul Transilvaniei şi pe arii extinse la munte vor fi perioade cu averse torenţiale. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantităţile de apă vor fi de 30...40 l/mp şi pe arii restrânse de peste 50...70 l/mp”, au transmis meteorologii.

Cum va fi vremea în București 

În zona municipiului Bucureşti, de miercuri, de la ora 10.00, până joi, la aceeaşi oră, vremea va fi călduroasă, disconfortul termic ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) se va situa în jurul pragului critic de 80 de unităţi. Spre seară şi noaptea instabilitatea atmosferică se va accentua şi vor fi averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări ale vântului şi posibil vijelie. Cantităţile de apă pot fi însemnate (10...15 l/mp, izolat peste 20 l/mp). Temperatura maximă va fi de 32...34 de grade, iar cea minimă de 18...19 grade.

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Vrei să asculți mai ușor?
Descarcă aplicația Digi FM
Recomandări DigiFM
NN_ed2_thumbnail_3_AVEM_tot_ce_ne_trebuie
Colectiv, 11 ani mai târziu: am învățat ceva? Plus Maradona, Becali...
oana zamfir vlad craioveanu antonia alex velea
Antonia și Alex Velea dau cărțile pe față: Avem acces necondiționat...
oana zamfir grasu xxl nicole cherry
Nicole Cherry și Grasu XXL aduc moștenirea Mariei Tănase la Digi FM...
zapada, padure, ger, iarna
Zăpadă de Crăciun și în orașe, nu doar la munte? Ce spun meteorologii...
Pe aceeași temă
Sunset,Or,Sunrise,In,A,Winter,Park,With,Trees,Covered
Vremea se schimbă în România, în următoarele 4 săptămâni. Cum vor fi temperaturile până la...
Vreme ploioasă
Cod galben de ploi în 8 județe, până joi seara. Precipitații moderate și vânt până vineri...
Golden foliage of fall trees around the lake reflected in blue water - autumn picturesque landscape at warm sunny september weather with clear blue sk
Vreme neobișnuit de caldă în București, în luna noiembrie. Temperatura maximă se va situa în...
vremea, meteo, toamna
Cum va fi vremea în următoarele două săptămâni, în fiecare regiune a țării. Diferențe enorme...
Te-ar putea interesa și
toamna
Vin 20 de grade în România, după un episod de frig extrem! Cum se schimbă vremea începând de...
Femeie în ploaie, precipitații, frig
Prognoza meteo pentru următoarele 4 săptămâni. Cum va fi vremea în România până pe 7 decembrie...
Vreme toamnă/ Profimedia
Cum va fi vremea în România în următoarele 4 săptămâni. Când se încălzește și ce regiuni vor...
vremea ploioasa, ploaie, oameni cu umbrele
Cum va fi vremea în București în primele zile din noiembrie 2026
Partenerii noștri
Digi24 Putin mai are la dispoziție doar două planuri pentru înfrângerea Ucrainei. Ce l-ar putea forța să schimbe strategia
Putin mai are la dispoziție doar două planuri pentru înfrângerea Ucrainei...
DigiSport ”Dezgustător”: Aryna Sabalenka a înjurat-o în limba rusă pe Elina Svitolina! Imaginile au făcut înconjurul planetei
”Dezgustător”: Aryna Sabalenka a înjurat-o în limba rusă pe Elina...
PeRoz Trei zodii sunt magnet pentru noroc până pe 22 noiembrie. Atrag succesul la orice pas
Trei zodii sunt magnet pentru noroc până pe 22 noiembrie. Atrag succesul...
Film Now "Sunt multe lucruri despre care nu putem vorbi". Fiul lui Jack Nicholson, dezvăluiri despre relația cu tatăl ajuns la 89 de ani
"Sunt multe lucruri despre care nu putem vorbi". Fiul lui Jack Nicholson...
Digi World Un singur antrenament pe săptămână poate fi aproape la fel de eficient ca trei. Metoda care ajută la reducerea grăsimii corporale
Un singur antrenament pe săptămână poate fi aproape la fel de eficient ca...
Stirile Kanal D O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o șoferiță care consumase alcool
O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o...
ProFM Delia, piesă-manifest pentru femei: "Nu suntem flori, florile-s decor". Mesajul puternic a emoționat publicul: "Ne mângâi sufletele"
Delia, piesă-manifest pentru femei: "Nu suntem flori, florile-s decor"...
Digi Life Un spectaculos safir albastru, vândut la licitaţie cu 4,4 milioane de euro. A depăşit cu mult preţul estimativ
Un spectaculos safir albastru, vândut la licitaţie cu 4,4 milioane de...
Ultimele știri din matinal
oana zamfir doina lemny vlad craioveanu
Doina Lemny demitizează legendele despre Brâncuși: „Maria Tănase nu a fost iubita lui”
oana zamfir emilian oprea adela popescu vlad craioveanu
Adela Popescu, despre ce contează cel mai mult într-o căsnicie: „Să mă înțeleagă cum îl...
oana zamfir mircea bravo vlad craioveanu
Mircea Bravo a stat de vorbă cu câștigători reali la Loto: „Sunt oameni care în 6 luni și-au...
oana zamfir vlad craioveanu mikey hash
De la milionar pe YouTube, la navigator pe ocean. Mikey Hash, dezvăluiri la Digi FM despre...
Ultimele știri
The Museum of Modern Art Film Benefit Presented By CHANEL
Michelle Pfeiffer, mesaj dulce la aniversarea căsniciei: „33 de ani alături de acest bărbat...
simion (8)
George Simion, la protestul din Capitală: „Acesta nu este mitingul AUR. Noi am răspuns numai...
The Eurovision Song Contest 2013 - Day 4 Rehearsals and Photocalls
Vocea inconfundabilă a lui Bonnie Tyler poate fi ascultată într-o piesă de Crăciun lansată...
King Charles III Presents Colours To The Royal Marines
Regele Charles a împlinit 78 de ani. De ce ziua monarhului britanic este sărbătorită de două...