Acum la Digi FM Marius Dobre Majestic feat. Celine Dion - Set My Heart On Fire (Im Alive x And The Beat Goes On)
Vrei să asculți mai ușor? Descarcă aplicația Digi FM

Managerul spitalului din Piatra Neamț, unde au ars pacienții din secția ATI, demisionează

Lucian Micu
Foto: facebook.com/www.lucianmicu.ro

Managerul Spitalului Județean de Urgență Piatra Neamț își anunță demisia. Decizia lui Lucian Micu vine după ce 10 oameni și-au pierdut viața în incendiul de la secția Anestezie Terapie Intensivă. 

Tragedia de sâmbătă seară din secția ATI în urma căreia zece oameni și-au pierdut viața ne-a afectat pe toți. În special pe rudele pacienților, pe cadrele medicale care au intervenit să salveze și să se salveze, cadre medicale din Piatra Neamț și medici din întreaga țară, jurnaliști, pe mine și familia mea, pe oamenii care înțeleg suferința și care știu că nimeni nu și-a dorit să se întâmple vreodată așa ceva. Stă în firea noastră, a oamenilor, ca în astfel de momente să căutăm vinovați, să cerem explicații, să ne dăm fiecare cu părerea ce a fost sau cum s-ar fi putut evita. Așa, poate, sunt și eu. Dar am învățat că, înainte de toate, trebuie să fiu cerebral, iar asta am încercat să fac imediat după tragedie. Împreună cu echipa Spitalului Județean de Urgență Piatra Neamț, am încercat și am găsit soluții pentru ca unitatea medicală să rămână funcțională. A fost important pentru pacienții care ajung și acum în stare critică să aibă un spațiu adecvat în care să primească îngrijirile medicale necesare. Acum se lucrează pentru ca noile paturi ATI să fie operaționale chiar de azi. Azi noapte, am pus la dispoziția anchetatorilor toate documentele necesare pentru a depista adevărata cauză care a produs incendiul”, transmite Lucian Micu. 

Acesta adaugă faptul că toate deciziile luate și acum și înainte de incendiu au fost făcute pentru ca echipa medicală să poată să se îngrijească într-un mod „cât mai bun și eficient de pacienți. S-a dorit a fi bine”. 

Din păcate, politica este în tot și în toate. O pot înțelege. Așa este de 30 de ani încoace. De pe scaunele confortabile din birouri lucrurile stau diferit. Când ești lângă patul bolnavului vezi realitatea. Activitatea medicală dintr-un spital este în subordinea Ministerului Sănătății, iar activitatea administrativă este în subordinea autorităților publice locale. Unii cu medicina, alții cu banii. Între acestea mai apare și politica. Nu toate lucrează împreună, ceea ce, uneori, este doar în detrimentul celor care ar trebui să conteze - pacienții, menționează managerul.

În opinia acestuia, prezența sa în funcția de manager nu mai ajută cu nimic: „A venit momentul să mă retrag și să aștept ca specialiștii să stabilească foarte clar care au fost cauzele care au produs incendiul care a mistuit un salon și a provocat răni adânci asupra multor oameni. Demisia nu este un abandon, este un gest pe care-l fac cu respectul pe care cred că-l merită rudele pacienților și cadrele medicale afectate!”. 

Managerul precizează că își va depune demisia marți la prima oră. 

Lucian Micu a fost numit la conducerea Spitalului Județean de Urgență Piatra Neamț în urmă cu o lună și este al 8-lea director al spitalului numit în mai puțin de un an. 

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Vrei să asculți mai ușor?
Descarcă aplicația Digi FM
Recomandări DigiFM
PETRECEREA LUI DAN T 2025
Petrecerea lui DanT – DJ Mix 2026 – Part 20
valentin chisoceanu serban trimbitasu
Șerban Trîmbițașu, previziuni despre piața imobiliară: „Acum și...
adrian asoltanie web
Cum să supraviețuiești „iernii economice”: Adrian Asoltanie te învață...
marius-popescu-2
Marius Popescu, expert în aviație, avertizează pasagerii: „Vreți să...
Pe aceeași temă
O navă comercială a luat foc în Marea Neagră, în zona României/ Foto: News.ro
O navă comercială a luat foc în Marea Neagră, în zona României. 12 marinari au fost salvați...
Marian Godină/ Foto: Facebook
Cum își câștigă Marian Godină banii după demisia din Poliția Română. Are mai multe surse de...
Cristian Trăilă
Cristina Trăilă și-a dat demisia din funcţia de secretar general adjunct al Guvernului: "Sunt...
Bucharest,Romania,-,2020:,Fundeni,Clinical,Institute,Hospital,With,Blue
Incendiu la Institutul Fundeni din Bucureşti. 37 de pacienţi au fost evacuaţi
Te-ar putea interesa și
marian godina
Marian Godină și-a dat demisia din Poliție după 20 de ani. Motivul pentru care renunță la...
incendiu langa lukoil ploiesti (1)
Incendiu în apropierea Rafinăriei Lukoil din Ploieşti. Arde o hală unde sunt depozitați...
Un TIR plin cu bomboane a luat foc pe DN5, în Giurgiu/ Foto: Captură video ISU Giurgiu
Un TIR plin cu bomboane a luat foc pe DN5, în Giurgiu. Flăcările au distrus aproape toată...
incendiu pompieri - digi24
Incendiu puternic la o hală din Sectorul 1 al Capitalei. A fost emis mesaj RO-Alert, din cauza...
Partenerii noștri
Digi24 Melania Trump afirmă că a avut o „copilărie frumoasă” trăind în comunism
Melania Trump afirmă că a avut o „copilărie frumoasă” trăind în comunism
DigiSport ”Cutremur”: Manchester City, găsită vinovată la 114 dintre cele 115 capete de acuzare!
”Cutremur”: Manchester City, găsită vinovată la 114 dintre cele 115 capete...
PeRoz 5 zodii dau lovitura până la sfârșitul lui septembrie 2026. Norocul se întoarce de partea lor
5 zodii dau lovitura până la sfârșitul lui septembrie 2026. Norocul se...
Film Now Fiul lui Goldie Hawn, confesiuni despre presiunea de a crește într-o familie celebră: „Mă lupt cu comparațiile și nesiguranța”
Fiul lui Goldie Hawn, confesiuni despre presiunea de a crește într-o...
Digi World Ce se întâmplă în creier în secunda în care "adormim" sub anestezie generală. Misterul pe care oamenii de știință încă nu l-au rezolvat
Ce se întâmplă în creier în secunda în care "adormim" sub anestezie...
Stirile Kanal D O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o șoferiță care consumase alcool
O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o...
ProFM Jennifer Lopez, în rochie mini pe străzile din Milano. Apariție spectaculoasă într-o ținută leopard din cap până în picioare
Jennifer Lopez, în rochie mini pe străzile din Milano. Apariție...
Digi Life Ce să mănânci pentru un păr mai sănătos. Alimentele recomandate de un hairstylist
Ce să mănânci pentru un păr mai sănătos. Alimentele recomandate de un...
Ultimele știri din matinal
oana zamfir mircea bravo vlad craioveanu
Mircea Bravo a stat de vorbă cu câștigători reali la Loto: „Sunt oameni care în 6 luni și-au...
oana zamfir vlad craioveanu mikey hash
De la milionar pe YouTube, la navigator pe ocean. Mikey Hash, dezvăluiri la Digi FM despre...
oana zamfir vlad craioveanu serban copot
Șerban Copoț, la Digi FM: Reuniunea istorică Animal X la Untold și adevărul despre hitul „Să...
selly
Selly, dezvăluiri la matinalul Digi FM: De ce nu îl aduce pe Eminem la Beach, Please și cât a...
Ultimele știri
F1 Grand Prix of Azerbaijan - Previews
George Russell, în pole position la Marele Premiu din Azerbaidjan. Kimi Antonelli pleacă doar...
Siegfried Mureşan
Lista completă a miniștrilor din Guvernul Siegfried Mureșan. Oana Gheorghiu, propusă la...
logo-PSD-inquam-octav-ganea
PSD a informat agenția de rating S&P că este pregătit să îşi asume guvernarea ţării
Blick auf eine kurvige Passstrasse
Se modifică programul de circulație pe Transalpina din 26 septembrie