Acum la Digi FM Alex Vidia JAY-Z - Empire State Of Mind (Featuring Alicia Keys)
Vrei să asculți mai ușor? Descarcă aplicația Digi FM

Liviu Dragnea: „Am decis că instituţiile statului au acţionat corect şi legal la mitingul neautorizat din data de 10 august”

protest 10 august 1

PSD susține că instituțiile statului au acționat corect la protestul din 10 august. Așa a declarat președintele social-democraților, după ședința Biroului politic Național

„Am decis că instituţiile statului au acţionat corect şi legal la mitingul neautorizat din data de 10 august şi de a transmite un mesaj de susţinere pentru Jandarmeria Română şi pentru celelalte instituţii ale statului care au fost implicate în asigurarea ordinii şi liniştii publice în data de 10 august în faţa unor acţiuni violente din partea unor participanţi la acea manifestaţie neautorizată”, a anunţat Dragnea la finalul BPN al PSD.

Conducerea PSD a decis, luni, înfiinţarea în partid a unui grup de urmărire a îndeplinirii programului de guvernare. Doina Pană, Dragoş Benea, Marian Oprişan, Nicolae Bădălău, Constantin Rădulescu, Laurenţiu Nistor, Marius Dunca, Gabriel Zetea şi Codrin Ştefănescu sunt membrii acestuia.

„Am hotărât înfiinţarea unui grup de lucru pentru gestiunea resursei umane din PSD şi analiza periodică a începlinirii programului de guvernare, un grup format din nouă colegi, cu precizarea că acest grup nu se ocupă de evaluarea miniştrilor, acţiune de care se ocupă doar doamna prim-ministru, ci doar de a verifica în mod constant şi de a informa periodic BPN şi pe doamna prim-ministru despre stadiul îndeplinirii programului de guvernare. De asemenea, vor informa permanent şi liderii de grup, pentru că vorbim de acţiunile care trebuie să se îndeplinească de către Guvern, precum şi cele care trebuie să se îndeplinească de către Parlament în realizarea programului de guvernare”, a afirmat Liviu Dragnea.

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Vrei să asculți mai ușor?
Descarcă aplicația Digi FM
Recomandări DigiFM
PETRECEREA LUI DAN T 2025
Petrecerea lui DanT – DJ Mix 2026 - Part 12
Ilie Bolojan
Mîndruță, despre moțiunea împotriva lui Bolojan: „Hit-ul anilor '90...
chivu (1)
Mourinho, despre Cristi Chivu: „Nu am crezut niciodată că va deveni...
Nicușor Dan
Nicușor Dan: „Am convingerea că dacă moțiunea trece, rezultatul va fi...
Pe aceeași temă
Ilie Bolojan
Ce face PNL dacă trece moțiunea. Ilie Bolojan: „Rămânem la guvernare, dar nu cu PSD”
Sorin Grindeanu
Florin Negruțiu: „Ponta minte cum respiră. Grindeanu — minciuna proprie încă îl surprinde"
Victoria Stoiciu PSD
Ruptură în PSD. Senatoarea Virginia Stoiciu pleacă din partid: „Nu pot și nu voi gira...
Ilie Bolojan
Bolojan: „PSD a dinamitat guvernarea, încălcând toate înţelegerile; vom avea foarte probabil o...
Te-ar putea interesa și
Tudor Chirila
Tudor Chirilă, reacție dură după anunțul privind moțiunea de cenzură: „AUR egal PSD. Lupta...
Bucharest, Romania. 19th Nov, 2025: Sorin Grindeanu, president of the Social Democratic Party (PSD), speaks during the launch of the candidacy of Daniel Baluta, mayor of Sector 4, for general mayor of Bucharest. Credit: Lucian Alecu/Alamy Live News
PSD, decizie în unanimitate pentru moțiunea de cenzură. Sorin Grindeanu: „Nu există acord...
Bucharest, Romania - December 09, 2022: Ciprian Ciucu, Mayor of Sector 6 of Bucharest, speaks to the press after the signing of a non-refundable Europ
„Culmea iresponsabilităţii”. Ciucu, după decizia PSD-AUR de a depune moțiune de cenzură: „PNL...
Ilie Bolojan
PSD şi AUR vor depune o moţiune de cenzură comună împotriva Guvernului Ilie Bolojan
Partenerii noștri
Digi24 Premierul slovac Fico pretinde că are imagini „secrete” din satelit cu conducta Drujba neavariată și îl acuză pe Zelenski că minte
Premierul slovac Fico pretinde că are imagini „secrete” din satelit cu...
DigiSport 10.000.000€ pentru transferul lui Ionuț Radu
10.000.000€ pentru transferul lui Ionuț Radu
PeRoz Patru zodii trec printr-o perioadă dificilă. Astrologii spun că este ultimul test înainte de abundență
Patru zodii trec printr-o perioadă dificilă. Astrologii spun că este...
Film Now Emma Watson, surprinsă în timp ce se săruta cu noul iubit. Cine e miliardarul cu care a fost pozată în tandrețuri în aeroport
Emma Watson, surprinsă în timp ce se săruta cu noul iubit. Cine e...
Digi World Poți fi dependent de scroll? Ce spune neuroștiința despre dopamină și rețelele sociale
Poți fi dependent de scroll? Ce spune neuroștiința despre dopamină și...
Stirile Kanal D Cu ce româncă celebră s-a iubit regizorul din spatele documentarului despre Melania Trump. A și fost logodit cu ea
Cu ce româncă celebră s-a iubit regizorul din spatele documentarului...
ProFM Alexandra Căpitănescu, înainte de Eurovision: lacrimi, rock și multă muncă
Alexandra Căpitănescu, înainte de Eurovision: lacrimi, rock și multă muncă
Digi Life Dormitul până târziu în weekend îți poate afecta sănătatea. Care este numărul exact de ore de somn recomandat
Dormitul până târziu în weekend îți poate afecta sănătatea. Care este...
Ultimele știri din matinal
stefania speak (12)
De ce are Speak peste 300 de perechi de sneakers: „A fost o traumă. Când eram mic, nu aveam...
damian draghici (1)
„Oricum o să mori, așa că fii autentic" – Damian Drăghici, sincer până la capăt la matinalul...
vlad craioveanu oana zamfir kira hagi (3)
Kira Hagi, despre iubire, bunici și teatru: Mă simt binecuvântată că port acest nume
antonia si liviu22
Antonia și Liviu Teodorescu, nebunie în studioul Digi FM: "A la long" - colaborarea pe care...
Ultimele știri
zelenski (16)
SUA vor contribui cu 100 de milioane de dolari pentru reparaţiile de la Cernobîl, anunță...
Poliție Tokyo/ Profimedia
Atac cu ciocanul în Tokyo. Cinci persoane rănite, inclusiv polițiști. Suspectul este în...
damian draghici - 1 mai
Damian Drăghici la Digi FM: Dedicații pentru politicieni și de ce refuză artistul orice „șpagă”
Cristiano Ronaldo/ Profimedia
Cristiano Ronaldo răspunde celor care susţin că arbitrii favorizează Al-Nassr: „Toată lumea se...