Acum la Digi FM AALIYAH - Try Again
Vrei să asculți mai ușor? Descarcă aplicația Digi FM

Liderul Sindicatului Învățământului Preuniversitar din Buzău: „Dacă se va apela la învățământul hibrid, va fi nevoie de dublarea personalului în școli”

copii la scoala
Foto: Profimedia Images

„Dacă din toamnă se va apela la învățământul hibrid, va fi nevoie de cel puțin dublarea personalului în școli”, afirmă liderul Sindicatului Învățământului Preuniversitar din Buzău, scrie opiniabuzau.ro.

Ministerul Educației nu a venit încă cu soluții pentru reluarea învățământului din toamnă, însă sunt vehiculate variante precum învățământul hibrid. Acesta presupune ca o parte dintre elevi să stea acasă și să învețe online, în timp ce o alt grupă vine la școală pentru a se respecta distanțarea. Rotația elevilor acasă și la școală ar trebui să vină cu dublarea personalului, consideră Ion Dobre, liderul Sindicatului Învățământului Preuniversitar din Buzău. În opinia acestuia, atât personalul administrativ cât și cel didactic ar trebui dublat, atenția fiind împărțită la doi, la fel și munca. Concluzia sa a fost luată dat fiind faptul că în ultimele luni, când predarea a fost efectuată online, timpul de muncă al personalului din școli s-a dublat.

Totodată, liderii din învățământ din Buzău au afirmat că nu se poate vorbi exclusiv despre învățământ online, pentru că din septembrie se vor preda noțiuni noi, și nu mai este vorba doar despre recapitulare, ca până acum.

Subiectele tale preferate sunt și la Știrile Digi FM. Ca să știi!

Foto: Profimedia Images

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Vrei să asculți mai ușor?
Descarcă aplicația Digi FM
Recomandări DigiFM
NN_ed2_thumbnail_3_AVEM_tot_ce_ne_trebuie
Colectiv, 11 ani mai târziu: am învățat ceva? Plus Maradona, Becali...
oana zamfir vlad craioveanu antonia alex velea
Antonia și Alex Velea dau cărțile pe față: Avem acces necondiționat...
oana zamfir grasu xxl nicole cherry
Nicole Cherry și Grasu XXL aduc moștenirea Mariei Tănase la Digi FM...
zapada, padure, ger, iarna
Zăpadă de Crăciun și în orașe, nu doar la munte? Ce spun meteorologii...
Partenerii noștri
Digi24 Putin mai are la dispoziție doar două planuri pentru înfrângerea Ucrainei. Ce l-ar putea forța să schimbe strategia
Putin mai are la dispoziție doar două planuri pentru înfrângerea Ucrainei...
DigiSport Întrebat ce notă îi dă lui Ianis după România - Polonia, Gică Hagi a răspuns pe loc: ”Sunt foarte exigent, mă știți”
Întrebat ce notă îi dă lui Ianis după România - Polonia, Gică Hagi a...
PeRoz Trei zodii sunt magnet pentru noroc până pe 22 noiembrie. Atrag succesul la orice pas
Trei zodii sunt magnet pentru noroc până pe 22 noiembrie. Atrag succesul...
Film Now "Sunt multe lucruri despre care nu putem vorbi". Fiul lui Jack Nicholson, dezvăluiri despre relația cu tatăl ajuns la 89 de ani
"Sunt multe lucruri despre care nu putem vorbi". Fiul lui Jack Nicholson...
Digi World Un singur antrenament pe săptămână poate fi aproape la fel de eficient ca trei. Metoda care ajută la reducerea grăsimii corporale
Un singur antrenament pe săptămână poate fi aproape la fel de eficient ca...
Stirile Kanal D O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o șoferiță care consumase alcool
O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o...
ProFM Delia, piesă-manifest pentru femei: "Nu suntem flori, florile-s decor". Mesajul puternic a emoționat publicul: "Ne mângâi sufletele"
Delia, piesă-manifest pentru femei: "Nu suntem flori, florile-s decor"...
Digi Life Un spectaculos safir albastru, vândut la licitaţie cu 4,4 milioane de euro. A depăşit cu mult preţul estimativ
Un spectaculos safir albastru, vândut la licitaţie cu 4,4 milioane de...
Ultimele știri din matinal
oana zamfir doina lemny vlad craioveanu
Doina Lemny demitizează legendele despre Brâncuși: „Maria Tănase nu a fost iubita lui”
oana zamfir emilian oprea adela popescu vlad craioveanu
Adela Popescu, despre ce contează cel mai mult într-o căsnicie: „Să mă înțeleagă cum îl...
oana zamfir mircea bravo vlad craioveanu
Mircea Bravo a stat de vorbă cu câștigători reali la Loto: „Sunt oameni care în 6 luni și-au...
oana zamfir vlad craioveanu mikey hash
De la milionar pe YouTube, la navigator pe ocean. Mikey Hash, dezvăluiri la Digi FM despre...
Ultimele știri
The Museum of Modern Art Film Benefit Presented By CHANEL
Michelle Pfeiffer, mesaj dulce la aniversarea căsniciei: „33 de ani alături de acest bărbat...
simion (8)
George Simion, la protestul din Capitală: „Acesta nu este mitingul AUR. Noi am răspuns numai...
The Eurovision Song Contest 2013 - Day 4 Rehearsals and Photocalls
Vocea inconfundabilă a lui Bonnie Tyler poate fi ascultată într-o piesă de Crăciun lansată...
King Charles III Presents Colours To The Royal Marines
Regele Charles a împlinit 78 de ani. De ce ziua monarhului britanic este sărbătorită de două...