Acum la Digi FM Oana Zamfir și Vlad Craioveanu CEE LO GREEN - FORGET YOU
Vrei să asculți mai ușor? Descarcă aplicația Digi FM

Klaus Iohannis: „Românii să renunțe pentru o vreme la deplasările care nu sunt necesare”

klaus iohannis1

Klaus Iohannis a spus, marți seara, că, deși în România sunt confirmate 29 de cazuri, nu se poate vorbi despre o răspândire comunitară, adăugând că numărul mic al infecțiilor se datorează acțiunii eficiente a autorităților și măsurilor preventive. De asemenea, șeful statului a făcut apel la români să respecte cu strictețe recomandările autorităților.

Iată declarația integrală a președintelui Klaus Iohannis:

În ultimele zile, situația privind infecțiile cu coronavirus a cunoscut o schimbare negativă semnificativă, în special la nivel european, și am văzut cu toții decizia fără precedent luată de Italia. Trebuie să fim realiști, riscul unei pandemii rămâne ridicat, iar combaterea coronavirusului presupune un efort coordonat, la nivel național, european și global.

Europa este în stare de mobilizare. În această seară, am avut o videoconferință și am vorbit cu toți liderii statelor Uniunii Europene despre evoluția situației în țările noastre. Protejarea cetățenilor europeni este prioritatea zero și am discutat măsurile necesare care se impun în situația actuală. Cu toții suntem de acord că este absolut necesar să ne coordonăm eforturile pentru combaterea efectelor infecției cu coronavirus. Doar prin luarea unor măsuri comune, care să contribuie la oprirea răspândirii virusului, vom reuși să gestionăm eficient această criză.

Și numai împreună vom reuși să prevenim efecte grave asupra economiilor europene. În acest sens și pentru a discuta aceste chestiuni, am convocat deja pentru mâine, la ora 11:00, o discuție cu premierul și ministrul finanțelor publice.

Deși s-au confirmat 29 de cazuri și în țara noastră, ele sunt foarte puține, comparativ cu alte state europene. Nu avem în acest moment răspândire comunitară a virusului, subliniez acest lucru, adică știm care sunt cazurile, unde s-au infectat și monitorizăm persoanele cu care au intrat în contact. Este esențial să facem tot ce este posibil pentru a preveni un scenariu în care avem o răspândire necontrolată a infecției.

Numărul mic de cazuri confirmate se datorează în bună parte măsurilor preventive, dar și modului eficient în care au acționat autoritățile române, care au arătat că abordează cu maximă responsabilitate toată această situație.

Toate măsurile adoptate, oricât de drastice ar părea acum și oricât disconfort ar provoca, sunt gândite pentru a preîntâmpina un rău mai mare.

Știu că pentru mulți aceste măsuri înseamnă să facă unele sacrificii, dar este vital să le facem acum, pentru a-i proteja pe viitor de sacrificii mult mai mari și pentru a proteja familiile, părinții, bunicii noștri.

Sănătatea și siguranța cetățenilor români reprezintă prioritatea zero, orice alt lucru trece în plan secund! Fără îndoială, drepturile și libertățile fundamentale trebuie respectate, dar nu vom ezita să adoptăm și să implementăm toate măsurile care se impun.

Dar efortul autorităților nu va fi suficient fără cooperarea totală a cetățenilor.

Dragi români, depinde de fiecare dintre noi să limităm efectele infectării cu coronavirus! Fac apel la responsabilitatea fiecăruia, respectați cu strictețe măsurile luate de Guvern și protejați-vă pe dumneavoastră și pe semenii dumneavoastră!

Vreau să transmit în mod special și un mesaj de solidaritate compatrioților noștri din Italia în aceste momente dificile. Îi îndemn să urmeze toate recomandările autorităților italiene și să ia toate măsurile de prevenție pentru a-și proteja sănătatea. Am cerut tuturor autorităților statului român să fie mobilizate pentru a-i ajuta pe românii din Italia care solicită asistență. Cu grijă și responsabilitate, vom depăși această perioadă grea.

Dincolo de situația epidemiologică și de sănătate publică, acest moment este unul definitoriu pentru capacitatea națiunii noastre de a fi unită. Mai mult decât virusul ne pot face rău lipsa de responsabilitate și de grijă față de ceilalți, lipsa de încredere, panica și nerespectarea tuturor măsurilor impuse de autorități.

La fel de nocive sunt în acest moment răfuielile politice și încercările unora de a câștiga capital electoral prin găsirea vinovaților de serviciu.

Acum este momentul să fim buni cetățeni, pentru că de asta depind sănătatea și viața noastră și a apropiaților noștri. Noi, românii, am demonstrat că putem câștiga orice luptă, oricât de grea, cu o singură condiție: să fim uniți, să acționăm ca o adevărată familie care își protejează fiecare membru al său.

Suntem cu toții responsabili să ne informăm și să îi informăm pe cei apropiați de toate măsurile oficiale de prevenție și de restricțiile impuse. În aceste momente dificile, pericolul infectării cu Covid-19 este dublat de cel al dezinformării. Trebuie să continue într-un ritm susținut campaniile de informare la nivel național.

Oamenii trebuie să știe ce au de făcut, iar aici dumneavoastră, mass-media, aveți un rol fundamental în a fi un partener onest al autorităților în combaterea știrilor false care pot provoca consecințe nefaste.

Fac un apel ca românii să renunțe pentru o vreme la deplasările care nu sunt absolut necesare, mai ales în zone care în mod obișnuit sunt mai aglomerate.

Noi, românii, avem o vorbă. Paza bună trece primejdia rea. Sunt cuvinte după care trebuie să ne ghidăm cu toții comportamentul în aceste zile.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Subiectele tale preferate sunt și la Știrile Digi FM. Ca să știi!

 

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Vrei să asculți mai ușor?
Descarcă aplicația Digi FM
Recomandări DigiFM
NN_ed2_thumbnail_3_AVEM_tot_ce_ne_trebuie
Colectiv, 11 ani mai târziu: am învățat ceva? Plus Maradona, Becali...
oana zamfir vlad craioveanu antonia alex velea
Antonia și Alex Velea dau cărțile pe față: Avem acces necondiționat...
oana zamfir grasu xxl nicole cherry
Nicole Cherry și Grasu XXL aduc moștenirea Mariei Tănase la Digi FM...
Karl Bushby speaking at a civic welcome in Queen Victoria Square as he arrives back home in Hull following his 28 year walk from Chile. Bushby, now 57, set off from the southern end of Chile in 1998, when he was 28, vowing to walk all the way home without
A călătorit 28 de ani pe jos în jurul lumii, iar acum s-a întors...
Pe aceeași temă
Avioanele tactice de luptă F-16
Alertă aeriană în România, în toiul nopții! Avioane F-16 au fost ridicate de la sol, iar...
Marius-Gabriel Lazurca
Consilierul prezidențial Marius Lazurca, interviu la CNN: "Susţinem o prezenţă militară...
Vasile Tofan
Premierul Republicii Moldova, după întrevederea cu Luca Niculescu: "Ne leagă viitorul pe care...
Bucharest, Romania. 20th Oct, 2026. Sebastian Dan Neculaescu, proposed by prime minister-designate Luca Niculescu for the position of Minister of Foreign Affairs, is heard in the specialized committees of the Senate and the Chamber of Deputies at the Roma
Neculăescu, discuţie cu omologul turc despre securitatea la Marea Neagră: Atacurile asupra...
Te-ar putea interesa și
Nicușor Dan
Nicușor Dan, interviu în Bloomberg: "Rusia exercită o presiune tot mai mare". Ce spune despre...
Echipa Națională a României/ Profimedia
România, în cădere liberă în clasamentul FIFA. Tricolorii au ajuns la cea mai slabă poziție...
Poland v Romania - UEFA Nations League 2026/27, Warsaw - 02 Oct 2026
Spania şi-a consolidat poziţia de lider în clasamentul FIFA. Pe ce loc a coborât naționala de...
romania sevilla
România, promovată pe un tramvai în centrul unui oraș din Spania. Ministrul Darău: Nu este...
Partenerii noștri
DigiSport Lovitură pentru Bayern. E OUT pentru restul anului
Lovitură pentru Bayern. E OUT pentru restul anului
PeRoz Se schimbă radical viața pentru 3 zodii până la final de noiembrie. Norocul le surâde după o perioadă plină de încercări
Se schimbă radical viața pentru 3 zodii până la final de noiembrie...
Film Now Penelope Cruz și soțul ei au ales Spania pentru a-și crește copiii. Pretenția pe care Javier Bardem o include în contractele sale
Penelope Cruz și soțul ei au ales Spania pentru a-și crește copiii...
Digi World De ce sacrificau incașii copii pe vârfurile munților și ce pățeau aceștia înainte de moarte. Descoperire tulburătoare din cercetări pe mumii
De ce sacrificau incașii copii pe vârfurile munților și ce pățeau aceștia...
Stirile Kanal D O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o șoferiță care consumase alcool
O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o...
ProFM Drama ascunsă a celei mai populare soliste. Sora ei mai mică verifica dacă mai e în viață: "A fost traumatizant"
Drama ascunsă a celei mai populare soliste. Sora ei mai mică verifica dacă...
Digi Life Ritualul de 10 secunde care îți poate transforma dimineața. Secretul pentru energie și o piele radiantă
Ritualul de 10 secunde care îți poate transforma dimineața. Secretul...
Utah Jazz v Los Angeles Lakers
Scene incredibile pe proprietatea lui LeBron James. Un bărbat a fost...
Ultimele știri din matinal
oana zamfir doina lemny vlad craioveanu
Doina Lemny demitizează legendele despre Brâncuși: „Maria Tănase nu a fost iubita lui”
oana zamfir emilian oprea adela popescu vlad craioveanu
Adela Popescu, despre ce contează cel mai mult într-o căsnicie: „Să mă înțeleagă cum îl...
oana zamfir mircea bravo vlad craioveanu
Mircea Bravo a stat de vorbă cu câștigători reali la Loto: „Sunt oameni care în 6 luni și-au...
oana zamfir vlad craioveanu mikey hash
De la milionar pe YouTube, la navigator pe ocean. Mikey Hash, dezvăluiri la Digi FM despre...
Ultimele știri
O fetiță de 9 ani, lăsată nemâncată la școală pentru o datorie de doar 12 euro/ Freepik
O fetiță de 9 ani, lăsată nemâncată la școală pentru o datorie de doar 12 euro! A fost singura...
dronă
Alertă aeriană la granița României! Două ținte au fost detectate lângă Insula Șerpilor...
TIMISOARA - EXPLOZIE - 15 OCT 2020
Incendiu violent lângă București! Două case au fost cuprinse de flăcări în Chiajna...
Cinci elevi au urcat pe podium la Olimpiada Internațională de Astronomie/ Foto: Facebook
Performanță extraordinară pentru România! Cinci elevi au urcat pe podium la Olimpiada...