Acum la Digi FM LIVE - ON AIR
Vrei să asculți mai ușor? Descarcă aplicația Digi FM

Klaus Iohannis: Justiția din România a fost supusă unor încercări de subordonare față de politic

Klaus Iohannis, la Cotroceni

Președintele Klaus Iohannis a declarat că, în ultimii ani, justiția din România a fost supusă unor încercări de subordonare față de politic, iar „la aceste provocări, răspunsul societății românești a fost pe măsură”. El a fost prezent la bilanțul de activitate al instanței supreme.

„Democrația noastră s-a maturizat, iar românii au fost alături de magistrați, exprimându-se în mod clar pentru valorile europene, statul de drept și pentru o țară în care legea este aceeași pentru toți. Sunt câștiguri majore pentru România, pe care avem obligația să le protejăm și să le consolidăm. ndependența justiției, crearea unui cadru legislativ corect și predictibil sunt deziderate pe care să le urmărim în continuare neabătut, indiferent de dificultăți. Pe baza acestui bilanț, în acest an aveți posibilitatea unei evaluări oneste a rezultatelor atinse și creării unui cadru de dialog cât mai constructiv pentru o viitoare strategie de dezvoltare a sistemului judiciar în ansamblu”, a spus șeful statului în discursul ținut la Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ).

Președintele a adăugat că volumul mare de activitate al instanței, complexitatea dosarelor, instabilitatea legislativă sau presiunile politice sunt câteva dintre provocările constante cu care magistrații s-au confruntat pe parcursul ultimilor ani.

„Eforturile întreprinse deja de Înalta Curte de Casație și Justiție de a face propria jurisprudență mai accesibilă reprezintă cu siguranță un pas foarte important pentru prevenirea situațiilor litigioase. Din păcate, agenda publică a fost ocupată cu subiecte care rareori au atins problemele de fond din sistemul judiciar, care ar fi necesitat discuții așezate și soluții eficiente. O societate mai bună se construiește plecând de la un fundament solid, iar acest fundament este încrederea cetățenilor în valorile statului de drept, în faptul că legea – ca rezultat al exprimării voinței suverane a cetățenilor prin intermediul autorităților alese - este egală pentru toți. Încrederea în stat, în justiție, în instituțiile publice este, de fapt, liantul întregii societăți. Percepția asupra funcționării sistemului de justiție se formează din fiecare interacțiune a cetățenilor cu acesta, motiv pentru care un dialog constant și onest între sistemul judiciar, cetățeni, dar și ceilalți actori publici este mai mult decât necesar”, a completat Klaus Iohannis.

„În ciuda tuturor provocărilor, sunt incontestabili pașii uriași pe care România i-a făcut în direcția unei justiții independente, funcționale și moderne, o justiție aliniată valorilor europene în care credem cu toții. Iar Înalta Curte de Casație și Justiție și judecătorii, în general, au jucat un rol determinant. Cu siguranță nu trebuie să ne oprim aici, căci tot acest proces este unul continuu, rezultatul unui efort comun care are nevoie de asumare, implicare, consecvență și curaj, precum și de lideri morali care să inspire. În încheiere, vă asigur că în realizarea misiunii dumneavoastră veți avea mereu în mine un susținător ferm al unei justiții independente și performante”, a adăugat Iohannis.

Miercuri, la ICCJ are loc prezentarea raportului de activitate pentru anul 2019.

Subiectele tale preferate sunt și la Știrile Digi FM. Ca să știi!

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Vrei să asculți mai ușor?
Descarcă aplicația Digi FM
Recomandări DigiFM
PETRECEREA LUI DAN T 2025
Petrecerea lui DanT – DJ Mix 2026 – Part 27
valentin chisoceanu serban trimbitasu
Șerban Trîmbițașu, previziuni despre piața imobiliară: „Acum și...
adrian asoltanie web
Cum să supraviețuiești „iernii economice”: Adrian Asoltanie te învață...
marius-popescu-2
Marius Popescu, expert în aviație, avertizează pasagerii: „Vreți să...
Pe aceeași temă
Venezuela Earthquake
Cel puțin 235 de morți în urma cutremurelor din Venezuela. Căutările persoanelor dispărute...
Klaus Iohannis, împreună cu soţia la slujba de Florii la biserica din centrul Sibiului/ Foto: Captură video
Klaus Iohannis, împreună cu soţia la slujba de Florii la biserica din centrul Sibiului. Fostul...
Nicușor Dan
Cât a cheltuit Nicușor Dan pe toate deplasările din 2025. Suma ar fi acoperit doar un singur...
BUCHAREST: Romanian President Klaus Iohannis - resignation farwell ceremony
Dosarul ANAF împotriva lui Klaus Iohannis, mutat la Hunedoara. Statul vrea să recupereze banii...
Te-ar putea interesa și
Accident feroviar în Spania/ Profimedia
Accident feroviar în Spania. Două trenuri de mare viteză s-au ciocnit în apropiere de Adamuz...
emil hurezeanu
Emil Hurezeanu, despre fostul preşedinte Klaus Iohannis: „Când vrei să fii secretar general al...
BUCHAREST: Romanian President Klaus Iohannis - resignation farwell ceremony
Demersurile legale pentru recuperarea despăgubirilor datorate de Klaus Iohannis vor...
UNGURU BULAN 2025
Unguru' Bulan: „Lucrez pac-pac, mai repede decât ANAF”
Partenerii noștri
DigiSport Inter - Parma 3-0. SHOW pe ”Meazza” pentru trupa lui Chivu / Genoa - Fiorentina 2-1. Rezultatele zilei din Serie A
Inter - Parma 3-0. SHOW pe ”Meazza” pentru trupa lui Chivu / Genoa...
PeRoz Banii încep să vină pentru 4 zodii după 10 octombrie 2026. Următoarele șase luni le pot schimba viața
Banii încep să vină pentru 4 zodii după 10 octombrie 2026. Următoarele...
Film Now Brooke Shields, în costum de baie fără bretele, la 61 de ani: "Cea mai frumoasă din lume". S-a aventurat în cascadele din Croația
Brooke Shields, în costum de baie fără bretele, la 61 de ani: "Cea mai...
Digi World Pământ şi Marte sunt vecine, dar s-au format în mod diferit. „O adevărată muncă de detectiv să afli ce s-a întâmplat atunci”
Pământ şi Marte sunt vecine, dar s-au format în mod diferit. „O adevărată...
Stirile Kanal D O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o șoferiță care consumase alcool
O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o...
ProFM Val de reacții după ce Bianca Censori a apărut într-o nouă ținută provocatoare. Topul nu i-a acoperit bustul generos
Val de reacții după ce Bianca Censori a apărut într-o nouă ținută...
Digi Life De ce ne place să ne speriem. Ce se întâmplă în creierul nostru atunci când urmărim un film de groază
De ce ne place să ne speriem. Ce se întâmplă în creierul nostru atunci...
elena mateescu
Șefa ANM, reacție după dezvăluirile Dianei Buzoianu legate de...
Ultimele știri din matinal
oana zamfir doina lemny vlad craioveanu
Doina Lemny demitizează legendele despre Brâncuși: „Maria Tănase nu a fost iubita lui”
oana zamfir emilian oprea adela popescu vlad craioveanu
Adela Popescu, despre ce contează cel mai mult într-o căsnicie: „Să mă înțeleagă cum îl...
oana zamfir mircea bravo vlad craioveanu
Mircea Bravo a stat de vorbă cu câștigători reali la Loto: „Sunt oameni care în 6 luni și-au...
oana zamfir vlad craioveanu mikey hash
De la milionar pe YouTube, la navigator pe ocean. Mikey Hash, dezvăluiri la Digi FM despre...
Ultimele știri
Australia's Ban On Social Media For Under-16s Looms
Turcia interzice accesul la rețelele sociale pentru copiii sub 15 ani. Legea a fost deja...
Amal și George Clooney
George Clooney, eclipsat de eleganța soției sale. Amal, spectaculoasă într-o rochie...
Donald Trump
Donald Trump, supărat că nu a primit Nobelul pentru Pace nici anul acesta: "O pată de neşters...
drapel steag ue uniunea europeana profimedia
Irlanda, care deține președinția UE, propune reducerea bugetului pe perioada 2028-2034...