Acum la Digi FM Alex Vidia Shakira ft. Burna Boy - Dai Dai
Vrei să asculți mai ușor? Descarcă aplicația Digi FM

Iohannis: Genocidul împotriva romilor trebuie recunoscut și studiat în școli

Klaus Iohannis

Președintele României consideră că genocidul împotriva romilor este ignorat și puțin studiat, fiind important ca acesta să fie recunoscut și studiat în școli. Potrivit unui mesaj transmis cu ocazia Zilei Europene de Comemorare a Holocaustului Romilor, Klaus Iohannis spune că prin asumarea Holocaustului și a atrocităților petrecute în acea perioadă, se poate preveni repetarea greșelilor trecutului.

Cu prilejul Zilei Europene de Comemorare a Holocaustului Romilor, ne amintim de atrocitățile suferite de romii din Europa, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, și aducem un omagiu memoriei acestor victime inocente. Acest angajament este de o importanță crucială pentru România. Comemorarea reprezintă o dimensiune fundamentală în viețile noastre, a spus șeful statului.

Acesta susține că aproape jumătate de milion de copii, femei și bărbați romi au fost uciși în timpul ocupației naziste din Europa iar în România, 25.000 de romi au fost deportați în Transnistria, la ordinul dictatorului român și aliatului naziștilor, Ion Antonescu.

Aproximativ 11.000 de romi și-au pierdut viața. O durere de neconceput, cauzată de o pierdere irecuperabilă. Mulți dintre ei au murit din cauza bolilor, a frigului sau a foamei. A fost, fără îndoială, un act de ucidere deliberată și sistematică. Discriminați, umiliți, privați de drepturile lor, excluși din societate și, în cele din urmă, închiși și uciși, romii au fost victimele unui regim criminal, caracterizat de rasism, discriminare, teroare, propagandă, persecuție și încălcări ale drepturilor omului. Admitem, cu durere, că printre făptuitori s-au aflat și români, a menționat Iohannis.

El pledează pentru păstrarea vie a memoria victimelor și pentru consolidarea eforturile de combatere a antisemitismului, xenofobiei și negării Holocaustului.

Avem datoria fundamentală de a ne asigura că fiecare generație cunoaște și păstrează adevărul. Genocidul împotriva romilor este, adesea, ignorat și puțin studiat. Prin urmare, este important ca acesta să fie recunoscut și studiat în școli, dezbătut public, amintit în mod deschis. Asumându-ne Holocaustul și atrocitățile petrecute în acea perioadă, putem preveni repetarea greșelilor trecutului, a adăugat președintele, care subliniază că, în ceea ce privește comunitățile de romi, România este puternic angajată în lupta împotriva discriminării, urii și marginalizării, promovând incluziunea socială.

Astăzi, Europa se confruntă cu o serie de crize care pot submina valorile noastre fundamentale. Populismul, extremismul, rasismul, xenofobia și negarea Holocaustului cresc amenințător. În acest context, este datoria noastră să apărăm drepturile omului și să promovăm respectul pentru lege, tratamentul egal al persoanelor indiferent de originea rasială sau etnică, toleranța, solidaritatea. De asemenea, educația și cercetarea despre Holocaust sunt esențiale pentru sănătatea democrațiilor noastre, a conchis Klaus Iohannis.

Subiectele tale preferate sunt și la Știrile Digi FM. Ca să știi!

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Vrei să asculți mai ușor?
Descarcă aplicația Digi FM
Recomandări DigiFM
NN_ed2_thumbnail_3_AVEM_tot_ce_ne_trebuie
Colectiv, 11 ani mai târziu: am învățat ceva? Plus Maradona, Becali...
oana zamfir vlad craioveanu antonia alex velea
Antonia și Alex Velea dau cărțile pe față: Avem acces necondiționat...
oana zamfir grasu xxl nicole cherry
Nicole Cherry și Grasu XXL aduc moștenirea Mariei Tănase la Digi FM...
Karl Bushby speaking at a civic welcome in Queen Victoria Square as he arrives back home in Hull following his 28 year walk from Chile. Bushby, now 57, set off from the southern end of Chile in 1998, when he was 28, vowing to walk all the way home without
A călătorit 28 de ani pe jos în jurul lumii, iar acum s-a întors...
Pe aceeași temă
eclicopter brabusit bosnia si hertegovina
Un elicopter militar s-a prăbușit în Bosnia și Herțegovina. Patru persoane au murit și 11 au...
Două trenuri de mare viteză s-au ciocnit în Spania
Bilanţul deceselor în urma accidentului feroviar din Spania creşte la 69. Dintre cei 180 de...
doua trenuri s-au ciocnit in spania
Mărturii cutremurătoare după accidentul feroviar din Spania: "Îmi amintesc doar cum mă...
accident craiova
Un tânăr de 20 de ani a murit după ce mașina pe care o conducea a intrat pe contrasens și s-a...
Te-ar putea interesa și
Un autocar s-a răsturnat după ce a intrat în coliziune cu un camion, în vestul Turciei. / Foto: Profimedia
Cel puțin 11 morți și 27 de răniți în Turcia, după ce un autocar s-a ciocnit cu un camion și...
masina rasturnata
Doi bătrâni plecați la plimbare pe Valea Doftanei, găsiți morți după trei zile. Mașina în care...
Venezuela Earthquake
Numărul victimelor dublului cutremur din Venezuela este de peste 1400. Eforturile de salvare a...
Venezuela Earthquake
Cel puțin 235 de morți în urma cutremurelor din Venezuela. Căutările persoanelor dispărute...
Partenerii noștri
DigiSport Edi Iordănescu a primit trei oferte din același campionat
Edi Iordănescu a primit trei oferte din același campionat
PeRoz 3 zodii scapă de stresul financiar și primesc vești bune legate de bani
3 zodii scapă de stresul financiar și primesc vești bune legate de bani
Film Now Nicolas Cage, evacuat din vila de 10,5 milioane de dolari. A ajuns să locuiască în hoteluri
Nicolas Cage, evacuat din vila de 10,5 milioane de dolari. A ajuns să...
Digi World Cum reușesc japonezii să îmbătrânească frumos. Obiceiurile care îi ajută să rămână activi și după 80 sau 90 de ani
Cum reușesc japonezii să îmbătrânească frumos. Obiceiurile care îi ajută...
Stirile Kanal D O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o șoferiță care consumase alcool
O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o...
ProFM CRBL a șters toate fotografiile cu iubita mai tânără cu 23 de ani. Ce se întâmplă, de fapt, între artist și Olga
CRBL a șters toate fotografiile cu iubita mai tânără cu 23 de ani. Ce se...
Digi Life Trucurile de hotel pe care orice turist ar trebui să le știe. De ce trebuie să pui valiza în cadă și un pantof în seif
Trucurile de hotel pe care orice turist ar trebui să le știe. De ce...
Romania's Prime Minister-designate Holds Meeting With Parliamentary Parties On Forming A Government
Luca Niculescu: Va exista o indexare a pensiilor, cel mai probabil de la 1...
Ultimele știri din matinal
oana zamfir doina lemny vlad craioveanu
Doina Lemny demitizează legendele despre Brâncuși: „Maria Tănase nu a fost iubita lui”
oana zamfir emilian oprea adela popescu vlad craioveanu
Adela Popescu, despre ce contează cel mai mult într-o căsnicie: „Să mă înțeleagă cum îl...
oana zamfir mircea bravo vlad craioveanu
Mircea Bravo a stat de vorbă cu câștigători reali la Loto: „Sunt oameni care în 6 luni și-au...
oana zamfir vlad craioveanu mikey hash
De la milionar pe YouTube, la navigator pe ocean. Mikey Hash, dezvăluiri la Digi FM despre...
Ultimele știri
PSG a umilit Villarreal în Liga Campionilor / Profimedia
PSG a umilit Villarreal în Liga Campionilor. Record istoric după patru goluri marcate în doar...
President Trump Holds Midterm Rally In Mississippi
„Nu eu am fost pe buletinele de vot!” Trump recunoaşte înfrângerea republicanilor, dar se...
Alegeri în SUA/ Profimedia
Alegeri în SUA. Democraţii câştigă controlul asupra ambelor camere ale Congresului, într-o...
F1 Grand Prix of Qatar - Sprint & Qualifying
Cursele de F1 din Qatar şi Abu Dhabi se vor desfăşura conform planificării oficiale