Acum la Digi FM FLO RIDA - Low
Vrei să asculți mai ușor? Descarcă aplicația Digi FM

Vreme deosebit de caldă de Paște, în cea mai mare parte a țării

meteo

Vremea de Paşte va fi deosebit de caldă şi predominant frumoasă în cea mai mare parte a ţării, dar vor exista şi episoade de instabilitatea atmosferică în anumite zone, potrivit meteorologului de serviciu în cadrul Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), Oana Catrina.

Potrivit specialistului, sâmbătă, vremea se va încălzi uşor în majoritatea regiunilor, dar va fi, în general, instabilă.

"Temporar, vor fi înnorări accentuate şi se vor semnala averse, descărcări electrice în jumătatea nordică a ţării şi local în restul zonelor. Ploile vor avea caracter torenţial, izolat se vor înregistra cantităţi de apă însemnate şi vor fi condiţii de grindină. Vântul va avea intensificări temporare în sud-vestul, sudul şi sud-estul teritoriului, precum şi la munte, dar în special asociate fenomenelor de instabilitate atmosferică. Maximele se vor încadra, la scara întregii ţări, între 14 şi 23 de grade. Începând din orele serii, cerul se va degaja treptat în cea mai mare parte a teritoriului, iar ploi de scurtă durată vor mai fi posibile doar pe arii restrânse în centru, nord şi nord-est, iar în primele ore şi în sud-est. Vântul va sufla slab şi moderat", a declarat Catrina pentru Agerpres.

Pentru zona Municipiului Bucureşti, pentru ziua de sâmbătă sunt anunţate valori termice comparabile cu cele din zilele anterioare şi apropiate de cele normale. Cerul va fi temporar noros şi pe parcursul zilei vor fi posibile ploi slabe, iar vântul va sufla şi moderat. Maxima se va situa în jurul valorii de 18 grade, în timp ce temperatura minimă va fi de 8 - 9 grade.

Cât priveşte vremea din noaptea de Înviere, vor exista înnorări temporare în centru, nord, nord-est şi în partea de sud-est a ţării, "mai exact în nordul Dobrogei, unde doar pe arii restrânse vor fi ploi de scurtă durată, în timp ce în restul teritoriului cerul va fi variabil şi nu va ploua", conform ANM. În acest context, minimele vor fi cuprinse între 5 şi 11 grade.

Prognoza de specialitate arată, totodată, că, în prima zi de Paşte, vremea va fi caldă în majoritatea zonelor şi predominant frumoasă.

"Cerul va fi variabil şi izolat vor fi posibile ploi slabe, trecătoare, în nord şi în centru. Vântul va sufla slab şi moderat, iar maximele se vor încadra duminică între 17 şi 26 de grade. Începând din orele serii, în jumătatea de vest a ţării vor fi perioade în care instabilitatea atmosferică se va manifesta prin înnorări accentuate, local averse, descărcări electrice şi intensificări ale vântului. Izolat, ploile vor avea şi caracter torenţial şi vor fi condiţii de grindină. Minimele vor fi cuprinse între 6 şi 14 grade, mai scăzute în depresiunile intra-montane. În Bucureşti, vremea va fi frumoasă şi caldă, cu o maximă a temperaturii aerului de 24 - 25 de grade. Cerul va fi variabil şi vântul va sufla slab. Temperatura minimă va fi de 8 - 11 grade", a menţionat Oana Catrina.

În a doua zi de Paşte, vremea va fi deosebit de caldă în majoritatea zonelor, dar în general instabilă, ceea ce înseamnă că, temporar, vor fi înnorări accentuate şi se vor semnala averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului.

Meteorologul ANM a precizat că, pe arii relativ extinse, în nordul şi în centrul ţării, în zonele de deal şi de munte, şi pe alocuri în restul teritoriului, în a doua parte a zilei, ploile vor avea caracter torenţial şi nu sunt excluse căderile de grindină. Temperaturile maxime se vor încadra între 16 - 17 grade, pe Litoral, şi 27 de grade în Muntenia şi în sudul Moldovei. În acelaşi timp, minimele vor fi cuprinse între 3 şi 11 grade.

Luni, în Capitală, vremea va fi deosebit de caldă, dar în a doua parte a zilei şi pe parcursul serii, instabilitatea atmosferică se va manifesta prin înnorări temporar accentuate, averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Temperatura maximă se va situa în jurul a 27 de grade, iar cea minimă va oscila între 9 şi 11 grade.

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Vrei să asculți mai ușor?
Descarcă aplicația Digi FM
Recomandări DigiFM
NN_ed2_thumbnail_3_AVEM_tot_ce_ne_trebuie
Colectiv, 11 ani mai târziu: am învățat ceva? Plus Maradona, Becali...
oana zamfir vlad craioveanu antonia alex velea
Antonia și Alex Velea dau cărțile pe față: Avem acces necondiționat...
oana zamfir grasu xxl nicole cherry
Nicole Cherry și Grasu XXL aduc moștenirea Mariei Tănase la Digi FM...
Karl Bushby speaking at a civic welcome in Queen Victoria Square as he arrives back home in Hull following his 28 year walk from Chile. Bushby, now 57, set off from the southern end of Chile in 1998, when he was 28, vowing to walk all the way home without
A călătorit 28 de ani pe jos în jurul lumii, iar acum s-a întors...
Pe aceeași temă
Wet,Window,City,Lights,Rain,Drops,,Abstract,Background,Autumn,Winter
Cod portocaliu de ploi în mai multe zone din țară. Capitala, sub cod galben până miercuri...
vremea ploioasa, ploaie, oameni cu umbrele
Cum va fi vremea în București în primele zile din noiembrie 2026
Vreme, ploi/ Profimedia
Ploi și vânt în Oltenia, Muntenia și Dobrogea, până miercuri seară. Ninsoare viscolită la munte
ploaie, umbrela, meteo, vremea (2)
Meteorologii anunță ploi până luni. La munte ninge și se depune strat de zăpadă de până la 30...
Te-ar putea interesa și
ploaie, umbrela, meteo, vremea (3)
Ploi moderate cantitativ și vânt în întreaga țară, în weekend. La munte se depune strat de...
ploaie (13)
Alertă ANM: ploi însemnate cantitativ în şapte judeţe şi în Capitală. Până când e valabil...
vreme de toamna
Cum va fi vremea în noiembrie 2026. Ultima lună de toamnă începe cu temperaturi mai scăzute...
vreme de toamna, vant
Vreme rece, vânt și ploi în București, în următoarele trei zile
Partenerii noștri
DigiSport 4.100.000 € pentru Universitatea Craiova, după victoria cu Egnatia din Conference League!
4.100.000 € pentru Universitatea Craiova, după victoria cu Egnatia din...
PeRoz Irinel Columbeanu, despre femeia pe care și-a dorit-o toată viața, dar pe care nu a reușit să o cucerească: „Am trăit cum am dorit”
Irinel Columbeanu, despre femeia pe care și-a dorit-o toată viața, dar pe...
Film Now Cum arată John Goodman după ce a slăbit 90 de kilograme. „Încă încerc să mă obișnuiesc cu fața mea” 
Cum arată John Goodman după ce a slăbit 90 de kilograme. „Încă încerc să...
Digi World Cum reușesc japonezii să îmbătrânească frumos. Obiceiurile care îi ajută să rămână activi și după 80 sau 90 de ani
Cum reușesc japonezii să îmbătrânească frumos. Obiceiurile care îi ajută...
Stirile Kanal D O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o șoferiță care consumase alcool
O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o...
ProFM Theo Rose, copleșită după ce fiul ei, Sasha, a lovit-o, a mușcat-o și a tras-o de păr. Cum a intervenit Anghel Damian
Theo Rose, copleșită după ce fiul ei, Sasha, a lovit-o, a mușcat-o și a...
Digi Life Ce se întâmplă dacă bei zilnic lapte de ovăz, migdale sau soia. Riscurile neașteptate pentru sănătate
Ce se întâmplă dacă bei zilnic lapte de ovăz, migdale sau soia. Riscurile...
Romanian,Police,(politia,Rutiera),Car,Parked,Along,The,Street,In
Două incidente grave în școlile din Cluj, în doar 48 de ore. Un elev a...
Ultimele știri din matinal
oana zamfir doina lemny vlad craioveanu
Doina Lemny demitizează legendele despre Brâncuși: „Maria Tănase nu a fost iubita lui”
oana zamfir emilian oprea adela popescu vlad craioveanu
Adela Popescu, despre ce contează cel mai mult într-o căsnicie: „Să mă înțeleagă cum îl...
oana zamfir mircea bravo vlad craioveanu
Mircea Bravo a stat de vorbă cu câștigători reali la Loto: „Sunt oameni care în 6 luni și-au...
oana zamfir vlad craioveanu mikey hash
De la milionar pe YouTube, la navigator pe ocean. Mikey Hash, dezvăluiri la Digi FM despre...
Ultimele știri
Pizza cu ananas/ Profimedia
Scandal într-un restaurant din Australia. Un bucătar italian a fost concediat după ce a...
avion
Alerte cu bombă pentru mai multe zboruri comerciale din și către Italia
New aircraft parking platform at Bucharest Henri Coanda International Airport, Otopeni, Ilfov, Romania - 17 May 2023
Alertă cu bombă la bordul unui avion venit de la Milano pe Otopeni. „Ameninţarea nu se...
pensii-2024
Când intră pensiile în decembrie 2026. Poșta Română a anunțat calendarul complet al plăților...