Acum la Digi FM KYLIE MINOGUE - Can t get you out of my head
Vrei să asculți mai ușor? Descarcă aplicația Digi FM

Un nou cod portocaliu: Ninsori puternice în 14 judeţe

Ninsori pe drumuri

Ploile şi ninsorile puternice continuă în toată ţara. Meteorologii au emis mai multe alerte meteo până sâmbătă, inclusiv un cod portocaliu de ninsori abundente pentru zona montană din 14 judeţe, scrie Mediafax.

În intervalul miercuri ora 10:00 - joi ora 06:00, vor fi precipitaţii în zonele montane şi submontane, precum şi în cea mai mare parte a Moldovei şi local în Transilvania şi se vor acumula cantităţi de precipitaţii de 15…25 l/mp şi izolat 30 l/mp. La munte va ninge, iar în Transilvania şi în vestul şi nordul Moldovei vor predomina ninsorile, astfel încât stratul de zăpadă nou depus va fi consistent, iar în rest vor fi mai ales ploi.

Local, vântul va avea intensificări cu viteze de 55...65 km/h, iar în zona de munte, la peste 1500 m altitudine, temporar va sufla tare, cu rafale de 70…90 km/h, viscolind ninsoarea şi determinând scăderea vizibilităţii.

Pe intervale mai scurte de timp, intensificări ale vântului vor fi şi în Banat, Crişana, sud-vestul Olteniei şi nord-estul Munteniei, cu viteze în general de 50...60 km/h.

Un cod portocaliu a intrat în vigoare miercuri la ora 10:00, până la ora 23:00. În zona Carpaţilor Meridionali şi de Curbură va continua să ningă abundent, iar vântul va avea intensificări susţinute, cu rafale de peste 90...110 km/h, în special la altitudini de peste 1500 m, unde va fi viscol puternic, zăpada troienită, iar vizibilitatea va scădea sub 50 m.

Sunt vizate judeţele Braşov, Covasna, Prahova, Dâmboviţa, Argeş, Vâlcea, Mehedinţi, Gorj, Sibiu, Alba, Caraş Severin, Hunedoara, Vrancea şi Buzău.

Joi dimineaţă la ora 6:00 intră în vigoare o informare meteo care expiră sâmbătă la ora 10:00 şi anunţă că aria precipitaţiilor va cuprinde cea mai mare parte a ţării. La munte va ninge, în sudul

Banatului, în Transilvania, în Maramureş, în cea mai mare parte a Moldovei precum şi în zona subcarpatică a Olteniei şi a Munteniei treptat vor predomina ninsorile, iar în rest vor fi mai ales ploi. Local se vor acumula cantităţi de apă ce vor depăşi 15...20 l/mp şi pe arii restrânse 25 l/mp, îndeosebi în zona de munte.

O alertă cod galben, valabilă în intervalul joi ora 6:00 - sâmbătă ora 10:00, anunţă că în zona de munte va continua să ningă, temporar însemnat cantitativ şi se va depune strat nou de zăpadă peste cel foarte important deja depus.

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Vrei să asculți mai ușor?
Descarcă aplicația Digi FM
Recomandări DigiFM
PETRECEREA LUI DAN T 2025
Petrecerea lui DanT – DJ Mix 2026 – Part 20
valentin chisoceanu serban trimbitasu
Șerban Trîmbițașu, previziuni despre piața imobiliară: „Acum și...
adrian asoltanie web
Cum să supraviețuiești „iernii economice”: Adrian Asoltanie te învață...
marius-popescu-2
Marius Popescu, expert în aviație, avertizează pasagerii: „Vreți să...
Pe aceeași temă
peisaj, toamna
Cum va fi vremea în octombrie 2026. Zonele în care a doua lună de toamnă începe cu temperaturi...
România, toamna
Cum va fi vremea în București în ultimele zile din septembrie 2026
transfagarasan
Ninsoare abundentă pe Transfăgăraşan. Drumarii au intervenit cu utilajele de deszăpezire
România, toamna
Vânt puternic și răcire accentuată a vremii în următoarele trei zile. Unde apar primele ninsori
Te-ar putea interesa și
România, toamna
Cum va fi vremea în următoarele patru săptămâni. Luna octombrie începe cu temperaturi normale
Nori, ploi, vreme înnorată
Averse torențiale și vânt puternic în 10 județe. Județele vizate de Codul galben de ploi
cuplu, bucuresti, fantana arteziana, canicula, vremea
Vreme călduroasă în București, în ultimul weekend din august 2026
peisaj, romania
Vremea în ultimul weekend din august 2026. Temperaturile ajung și la 36 de grade Celsius
Partenerii noștri
Digi24 VIDEO Pâinea de 60 de dolari care a devenit virală în New York: „Într-o oarecare măsură, oamenii consideră că este un motiv de laudă”
VIDEO Pâinea de 60 de dolari care a devenit virală în New York: „Într-o...
DigiSport Lovitură de teatru! A anunțat revenirea lui Cristiano Ronaldo la naționala Portugaliei
Lovitură de teatru! A anunțat revenirea lui Cristiano Ronaldo la naționala...
PeRoz Patru zodii care atrag norocul. Secretul succesului lor stă în bucuria pentru ceilalți
Patru zodii care atrag norocul. Secretul succesului lor stă în bucuria...
Film Now Ben Affleck, atacat cu un cuțit când avea doar 14 ani: „Eram speriat”. Ce a făcut ulterior agresorul care l-a jefuit pe actor
Ben Affleck, atacat cu un cuțit când avea doar 14 ani: „Eram speriat”. Ce...
Digi World Ce să faci când începe sezonul răcelilor. Medicii explică ce ajută cu adevărat și ce greșeală să eviți
Ce să faci când începe sezonul răcelilor. Medicii explică ce ajută cu...
Stirile Kanal D O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o șoferiță care consumase alcool
O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o...
ProFM Surpriza care a emoționat-o pe Lili Sandu. De ce i-a lăsat fiul ei 100 de lei pe masă: "Am simțit că sunt împlinită cu adevărat"
Surpriza care a emoționat-o pe Lili Sandu. De ce i-a lăsat fiul ei 100 de...
Digi Life Mersul pe jos, beneficii majore. Ce se întâmplă la nivelul organismului după doar 10 minute de plimbare în aer liber
Mersul pe jos, beneficii majore. Ce se întâmplă la nivelul organismului...
Ultimele știri din matinal
oana zamfir mircea bravo vlad craioveanu
Mircea Bravo a stat de vorbă cu câștigători reali la Loto: „Sunt oameni care în 6 luni și-au...
oana zamfir vlad craioveanu mikey hash
De la milionar pe YouTube, la navigator pe ocean. Mikey Hash, dezvăluiri la Digi FM despre...
oana zamfir vlad craioveanu serban copot
Șerban Copoț, la Digi FM: Reuniunea istorică Animal X la Untold și adevărul despre hitul „Să...
selly
Selly, dezvăluiri la matinalul Digi FM: De ce nu îl aduce pe Eminem la Beach, Please și cât a...
Ultimele știri
China Open - Day 5
Djokovic, după victoria în fața lui Zverev: „Aceste momente sunt cele care definesc visurile...
Masina de poliție.
Trapperul Ian, reţinut de polițiști. Măsura a fost luată după gestul scandalos din timpul unui...
Bucharest,,Romania,-,10.07.2022:112,Emergency,Number,On,A,Fire,Fighter
Incendiu la un spital din Braşov: o pacientă a murit. Polițiștii au deschis dosar penal. Focul...
Romania, the veneration of Saint Parascheva in Iasi in times of pandemic
Când începe oficial pelerinajul închinat Sfintei Cuvioase Parascheva. Peste 10.000 de pelerini...