Alina Gorghiu le-a transmis revoluţionarilor din Decembrie 1989 de la Timişoara să uite traumele acelui moment şi să participe activ la eforturile societăţii româneşti, pentru că este perioadă complicată, iar anul 2023 va fi unul dificil. Cunoscutul psihiatru Gabriel Diaconu a reacționat la declarația președintelui Senatului, despre care spune că este „o imbecilitate”.
„Sunt bucuroasă că am avut ocazia să fiu alături de ei (participanţii la Revoluţia din 1989 de la Timişoara – n.red.) astăzi şi le urez un lucru pe care li-l urez tuturor românilor: să uite traumele de la Revoluţie, să îşi aducă aminte că au ajutat enorm de mult această Românie cu efortul şi cu curajul lor şi să participe activ la eforturile societăţii româneşti, pentru că perioada este foarte complicată şi avem nevoie de fiecare om într-un 2023 care va fi unul dificil”, a transmis Alina Gorghiu, după o întâlnire cu mai mulți revoluționari la Timișoara.
Medicul Gabriel Diaconu spune că dacă Gorghiu ar da „teză la empatie într-o clasă de nuci, tot nu ar lua notă de trecere”. „Mă obligă să denunț declarațiile politicianului Gorghiu ca fiind absolut imbecile”, mai transmite psihiatrul.
Mesajul psihiatrului Gabriel Diaconu pentru Alina Gorghiu
„Îmi place de Alina Gorghiu.
Îmi place mult, dar mult de cariera ei. Îmi place de părul ei, lasă impresia că poate să conducă (și) curent electric. Îmi place dicția ei. Felul în care rulează ”r-ul” mi se pare absolut delicios. Femeile cu mici impedimente foniatrice sunt fermecătoare. Nu femeile, să nu fiu sexist. Oamenii cu anumite particularități de vorbire au un nu-știu-ce. Au un vino-încoace. Sigmatismul te face memorabil. Rotacismul te înșurubează cui te ascultă.
Președintele Senatului României, doamna Alina Gorghiu, această prezență perenă în politica românească ale cărei realizări sunt de anvergură indubitabil istorică, persoana pe care ne bazăm în caz de – Doamne Ferește – decapitare a verticalei puterii să continuă să conducă statul român prin restriște, a realizat în cel de-al 33-lea an de la Revoluția din 1989 că e timpul să...uităm traumele. Să mergem înainte (ca popor). Să dăm trecutului ce-i al trecutului. Ce atâta tevatură. Ce atâta tam-tam. Mâine poimâine a trecut juma’ de secol de la carnagiul din Decembrie și noi tot dăm înainte, ca babele ălea bocitoare care strică petrecerea, mai storc o lacrimă, o mai dau pe nostalgie. Ce atâta spirit morbid. E timpul să privim înainte.
Măi cucoană,
Dumneata dacă dai teză la empatie într-o clasă de nuci, tot nu iei notă de trecere. Hai s-o luăm cu începutul.
Morții.
În actuala Coaliție de guvernare, Procurorul General al României a anunțat public re-deschiderea Dosarului Revoluției. De ce avem un Dosar al Revoluției? Pentru că, treijde ani și mai bine de la săvârșirea masacrelor de la Timișoara, București, Brașov, Sibiu, alte orașe ale țării, vinovații pentru uciderea oamenilor ieșiți în stradă, dar și desecrarea cadavrelor, ascunderea probelor, trimiterea unora la crematorii, iar lista poate să continue, tot n-avem o imagine clară privind piramida autorității, a responsabilității, iar cei puțini identificați, judecați ori condamnați au beneficiat de blânda restaurație iliesciană a anilor 90.
Răniții.
Pe lângă cei peste 1000 de morți (numărul oficial variază către aproape 1400), au existat de peste trei ori mai mulți răniți. Unii au fost răniți prin împușcare. Alții au fost răniți prin lovire cu corp dur. Alții au fost închiși și torturați. Alții au fost bătuți până la inconștiență. Dar un bilanț complet al suferinței ulterioare, pentru unii cronică, pentru tot restul vieții, nu doar că n-a fost făcută sistematic, profesional, dar a ajuns – periodic – subiect de batjocură pentru acești oameni, obligați periodic să își re-evalueze ”încadrarea în grad de handicap” încât să continue să beneficieze de anumite drepturi. Drepturi care li se cuvin, nu-s cadouri făcute de la înălțimea jilțului parlamentar.
Oameni precum mata, cucoană, existați și aveți astăzi platformă de diseminare de mesaj pentru că înaintașii voștri și-au dorit o altfel de lume, o altfel de țară, un altfel de destin. Nu există multe palme ironice pe care să le poată, oferi, soarta, decât apariția speciei dumitale de politician. Măcar, vorba aceea, relația cu politrucul era subiect de banc și subversie. În democrație nu gustăm la fel prostia stropită cu maliție.
Și apoi drepturile revoluționarilor. Mulți chemați, puțin aleși. Atâta au învârtit, vreme de 30+ ani, asociațiile lui pește-prăjit, institutele făcute pe genunchi de diverși arhitecți ai zâzaniei, că în cele din urmă mai c-ai zice că vreme de o săptămână, în România, a plouat cu eroism dar numai unii au ieșit cu cămașa apretată din asta. La vreo 10 ani după aceea s-a născut specia de ”mare revoluționar cu rol determinant”. Înțelegi sarcasmul? Rol determinant. Altfel spus, în determinismul maselor, în izvorul profund al mișcărilor sociale, din zeama primordială a revoltei populare etsetera, a ieșit Vasile, fost semi-analfabet azi posesor de țertificat și foncție, care a acționat deterministic, și a împins la vale România spre democrație.
Cum au definit epigonii ”rolul determinat”? Pe cale de prezență, pe cale de scrisori de recomandare, care unde-a strigat o lozincă, poate-a mai lipit vreun afiș pe undeva, poate-a fost la ”CeCE”, poate-a dat și el cu un bolovan în TAB.
Dar ce e spectaculos, e cosmic, e abisal în logica paralelă a batjocurii, e că vei găsi disproporționat de puțini răniți printre determinanți, raportat la populația generală. Altfel spus, cât să priceapă și doamna terapeut Gorghiu, proști au fost ăia de au încasat gloanțe.
Prefer posibilitatea că aceste rânduri vor isca o ”violare a standardelor comunității”. Dar cinstea obrazului, experiența de psihiatru care a lucrat inclusiv cu persoane care au suferit la Revoluție, care a ascultat istorisiri, povești, de la protagoniști necunoscuți ai unor drame ne-povestite, mă obligă să denunț declarațiile politicianului Gorghiu ca fiind absolut imbecile. Las diplomația la o parte, dă-o încolo de ”atenție și îngrijorare”, mai ducă-se în pustii și faimoșii termeni pe care i-au copiat toți șmecherii de autobază care astăzi sunt consiliați de ”consultați de imagine” când ies la declarații să-și declare indignarea, stupefacția, pronunță marțial ”este inacceptabil” și alte tâmpenii simile.
Este o imbecilitate, madam. Este genul de declarație boantă de orice logică, rațiune ori empatie pentru care, mai apoi, îți iei o vacanță prelungită de la viața publică, eventual te reprofilezi pe-o cracă socială mai adecvată, dacă se poate ecarisaj, deratizare sau parcuri și grădini. Pe vremuri, în copilăria mea, îi spuneam ”muci în fasole” sau ”oiște în gard”.
Astăzi nu mai folosim astfel de colorate expresii. Astăzi vorbim răspicat. Nu mai bine scuipai mata pe steag, fix în locul ăla unde-ar trebui să fie gaura? Adică acolo unde-ar trebui să ai măcar un pic de suflet, că doar mata ești cu galben și albastru, roșul e la ceilalți.
Nu, nu adversarii dumitale politici.
Ăia care și-au vărsat roșul pe caldarâm în 1989.”
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!
