Acum la Digi FM ALEXIA - M-ntreab tata
Vrei să asculți mai ușor? Descarcă aplicația Digi FM

PSD decide după alegerile parlamentare pe cine susține în turul II al prezidențialelor

Mihai Tudose
Foto: facebook.com/MihaiTudose

Partidul Social Democrat va decide după alegerile parlamentare pe cine susţine pentru turul al doilea al prezidenţialelor, a declarat, marţi, preşedintele Consiliului Naţional al PSD, Mihai Tudose.

"Asta va fi o decizie pe care o va lua partidul după alegerile parlamentare, pe data de 2", a arătat Tudose într-o declaraţie acordată presei, la sediul PSD, citată de Agerpres.

Discuţiile referitoare la o posibilă schimbare a întregii conduceri a PSD, a apreciat el, vor avea loc abia după data de 8 decembrie, când se vor termina alegerile.

"Chiar vreţi să îmi dau demisia? Dacă îmi dau demisia acum, sunteţi mulţumită? Am înţeles, o să ne dăm toţi demisia şi plecăm în munţi şi închidem PSD-ul. Este un eşec. Asta e. O să tragem concluziile după, nu acum, în timpul războiului", a răspuns Tudose unei întrebări venite din partea presei.

El şi-a exprimat speranţa ca PSD să rămână la guvernare, având în vedere că este cel mai mare partid, dar a menţionat că decizia va fi luată după scrutin, în funcţie de rezultatul alegerilor. De asemenea, a estimat că la parlamentare va fi o prezenţă de peste 50%.

"Votul de duminică arată că lumea se schimbă. Este o chestie pe care nu a văzut-o nimeni. Nici dumneavoastră nu aţi văzut-o, nici sociologii, nici noi nu am văzut-o. Noua, ştiu eu... religie de comunicare, pe TikTok... Am înţeles acum că mare parte din populaţie caută să vadă ce a votat. Că întâi au votat şi acum vor să vadă ce au votat. Noi, duminică, avem alegerile parlamentare, care generează şi guvernul, şi politicile de guvernare. La partid suntem în regulă. Suntem toţi aici, nu am stins lumina. Ne concentrăm pentru duminică, fiindcă alegerile de duminică pot să însemne rămânerea României pe o anumită cale, predictibilă, cu tot ce înseamnă program de guvernare coerent, pe care l-am prezentat. Sau să intrăm din nou în nu ştiu ce experimente", a spus Tudose.

El a reamintit că este coordonatorul campaniei pentru alegerile parlamentare şi a menţionat că, duminică, românii pot să aleagă oferta PSD, care este una "coerentă" şi "are cap, are coadă". Totodată, a mai precizat că social-democraţii au demonstrat că ştiu să guverneze, fiind implicaţi în protecţia socială, dar şi în investiţii, precum autostrăzi sau spitale.

"Eu înţeleg că există voturile anti-sistem, chestia asta 'nu ne e bine cu ceva', dar ideea de a arunca totul în aer şi de a face experimente... Noi am mai avut experimente. Problema mare a constat în faptul că după orice experiment, până la urmă, ştiţi că au fost glumele acelea... 'Băi, ăştia cu PSD-ul, am glumit cu voi cu plăcuţa, haideţi înapoi că e rău p-aci'. Până la urmă, electoratul este stăpân pe votul lui, generează chestia asta. Probabil că peste patru ani va trebui să o luăm de la capăt", a apreciat el.

Tudose a mai spus că politicile promovate de PSD "nu au eşuat", dovadă în acest sens fiind inclusiv proiectele inaugurate în domeniul infrastructurii. El a evidenţiat că este posibil ca partidul să fi avut o problemă cu transmiterea mesajelor legate de "realizări".

"Noi am făcut autostrăzile, că circulă oamenii pe ele, nu circulăm numai noi, cei de la PSD. Celebrele spitale pe care toată lumea le aştepta şi nu le-a făcut nimeni... Nu mai e la nivel de concept", a declarat Mihai Tudose.

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Vrei să asculți mai ușor?
Descarcă aplicația Digi FM
Recomandări DigiFM
NN_ed2_thumbnail_3_AVEM_tot_ce_ne_trebuie
Colectiv, 11 ani mai târziu: am învățat ceva? Plus Maradona, Becali...
oana zamfir vlad craioveanu antonia alex velea
Antonia și Alex Velea dau cărțile pe față: Avem acces necondiționat...
oana zamfir grasu xxl nicole cherry
Nicole Cherry și Grasu XXL aduc moștenirea Mariei Tănase la Digi FM...
zapada, padure, ger, iarna
Zăpadă de Crăciun și în orașe, nu doar la munte? Ce spun meteorologii...
Pe aceeași temă
Bucharest, Romania. 3rd Oct, 2025: Ilie Bolojan, Prime Minister of Romania, holds a press conference marking 100 days since taking office at Victoria Palace, the headquarters of the Romanian Government. Credit: Lucian Alecu/Alamy Live News
Bolojan: PSD a vrut puterea, dar pare că nu este capabil să îşi asume guvernarea în interesul...
Marine le Pen
Marine Le Pen şi Jean-Luc Melenchon îşi consolidează avansul în intenţiile de vot pentru...
Ilie Bolojan Press Conference, Bucharest, Romania
Bolojan atacă dur PSD și dezvăluie motivul ruperii coaliției: „Când n-am mai permis furturile...
Valentina Aldea/ Foto: Facebook
Cine este Valentina Aldea, senatoarea care a trecut la PSD și a izbucnit în râs în Parlament...
Te-ar putea interesa și
Marcel Ciolacu și Sorina Docuz/ Foto: Captură video TikTok
Florin Negruțiu analizează meniul și opulența de la botezul PSD: „Au călcat-o până la blăniță...
Dominic Fritz
Dominic Fritz: "Nu vom fi scara pe care PSD se întoarce la putere. Mă tem că Grindeanu comandă...
Legislative elections, Bucharest, Romania - 06 Dec 2020
Cum ar vota românii dacă duminică ar avea loc alegeri parlamentare. AUR se menține pe primul...
Iliana Iotova
Alegeri prezidențiale în Bulgaria. Iliana Iotova şi Andrei Ghiurov se confruntă în turul II...
Partenerii noștri
Digi24 Schimbare radicală: SUA nu mai retrag soldații din Europa, îi transferă pe flancul estic. România ar putea fi vizată
Schimbare radicală: SUA nu mai retrag soldații din Europa, îi transferă pe...
DigiSport Un singur jucător cerut OUT din echipa națională! Cornel Dinu a dat verdictul, după România - Polonia
Un singur jucător cerut OUT din echipa națională! Cornel Dinu a dat...
PeRoz Jane Fonda, exclusă din testamentul "fostului soț preferat": "L-am iubit din toată inima". Cui a lăsat Ted Turner averea de miliarde
Jane Fonda, exclusă din testamentul "fostului soț preferat": "L-am iubit...
Film Now Singurul sfat pe care Rory Culkin l-a primit de la frații săi celebri, Macaulay și Kieran. Dezvăluirea actorului la premiera „Nocturne”
Singurul sfat pe care Rory Culkin l-a primit de la frații săi celebri...
Digi World Greșeala pe care mulți o fac atunci când gătesc broccoli. Metoda de preparare care îi poate reduce beneficiile pentru sănătate
Greșeala pe care mulți o fac atunci când gătesc broccoli. Metoda de...
Stirile Kanal D O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o șoferiță care consumase alcool
O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o...
ProFM Ariana Grande, prima apariție pe covorul roșu alături de fostul iubit, Ricky Alvarez. Cei doi și-au reluat relația după 10 ani
Ariana Grande, prima apariție pe covorul roșu alături de fostul iubit...
Digi Life 16 metode care îți protejează și sănătatea și portofelul. Cum să cheltuiești mai puțin în fiecare săptămână
16 metode care îți protejează și sănătatea și portofelul. Cum să...
Ultimele știri din matinal
oana zamfir doina lemny vlad craioveanu
Doina Lemny demitizează legendele despre Brâncuși: „Maria Tănase nu a fost iubita lui”
oana zamfir emilian oprea adela popescu vlad craioveanu
Adela Popescu, despre ce contează cel mai mult într-o căsnicie: „Să mă înțeleagă cum îl...
oana zamfir mircea bravo vlad craioveanu
Mircea Bravo a stat de vorbă cu câștigători reali la Loto: „Sunt oameni care în 6 luni și-au...
oana zamfir vlad craioveanu mikey hash
De la milionar pe YouTube, la navigator pe ocean. Mikey Hash, dezvăluiri la Digi FM despre...
Ultimele știri
biden (2)
Joe Biden își publică memoriile și îl descrie pe Zelenski drept „capricios”. Ce spune despre...
2026 Rock & Roll Hall Of Fame Induction Ceremony - Arrivals
Copleșit de emoții, Phil Collins a fost inclus ca artist solo în Rock & Roll Hall of Fame...
‘I woke up with a new ACCENT three years ago and now don’t ever want my old voice back’
Cum s-a schimbat viața unei tinere britanice după ce s-a trezit din somn vorbind cu un accent...
Darth Vader’s Lightsaber Used in 2 Star Wars Movies Fetches Nearly $5 Million at Auction Ahead of Franchise’s 50th Anniversary
O sabie laser din „Star Wars”, vândută pentru o sumă record. Aproape 5 milioane de dolari...