Acum la Digi FM CLEAN BANDIT FT SEAN PAUL AND ANNE-MARIE - Rockabye
Vrei să asculți mai ușor? Descarcă aplicația Digi FM

Minivacanță de 5 zile în decembrie 2022: Guvernul a decis ca 2 decembrie să fie zi liberă

calendar 2022
2 decembrie 2022 va fi zi liberă pentru salariaţii din sectorul public. Foto: Profimedia Images

Guvernul a stabilit ca 2 decembrie 2022 să fie zi liberă pentru salariații din instituţiile şi autorităţile publice, a anunțat ministrul Muncii, Marius Budăi. Scopul este de a face punte între zilele libere de 30 noiembrie și 1 decembrie și weekend.

Este vorba de o zi de vineri care se situează între o zi de sărbătoare legală şi o zi de repaus săptămânal.

„Avem o prevedere în Codul Muncii care ne spune clar că, pentru predictibilitate pe parcursul anului, în luna ianuarie să aprobăm o astfel de hotărâre de guvern. Practic nu am făcut astăzi decât să respectăm Codul Muncii”, a precizat ministrul, la o conferinţă de presă la Palatul Victoria, potrivit Agerpres.

Budăi a estimat că nu vor fi declarat alte "punţi" în acest an, care să lege zile libere.

El a apreciat că declararea unei zile libere trebuie analizată atât din perspectiva angajaţilor, cât şi a patronatelor.

Pe ordinea de zi a şedinţei de miercuri a figurat proiectul de hotărâre care vizează stabilirea zilelor lucrătoare pentru care se acordă zile libere, altele decât zilele de sărbătoare legală, pentru anul 2022. Conform acestuia, se propune ca ziua de 2 decembrie 2022 să fie declarată zi liberă, întrucât aceasta se situează între zilele nelucrătoare de sărbătoare legală şi perioadele de repaus săptămânal, conform legii.

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Vrei să asculți mai ușor?
Descarcă aplicația Digi FM
Recomandări DigiFM
PETRECEREA LUI DAN T 2025
Petrecerea lui DanT – DJ Mix 2026 – Part 20
valentin chisoceanu serban trimbitasu
Șerban Trîmbițașu, previziuni despre piața imobiliară: „Acum și...
adrian asoltanie web
Cum să supraviețuiești „iernii economice”: Adrian Asoltanie te învață...
marius-popescu-2
Marius Popescu, expert în aviație, avertizează pasagerii: „Vreți să...
Pe aceeași temă
calendar 2026
Zile libere 2026 în România. Calendarul zilelor libere legale și minivacanțe posibile
Ilie Bolojan
Ilie Bolojan taie „mini-vacanța” de iarnă, fără punte între Revelion și Bobotează. Bugetarii...
Zile libere în plus pentru angajați
Angajații la stat ar putea avea încă două zile libere în 2025. Ce se arată în...
zile libere
În 2024, românii vor avea 20 de zile libere. Câte dintre ele pică în cursul săptămânii
Te-ar putea interesa și
vacanta de iarna 2023 2024
Vacanța de iarnă 2023-2024. Câte zile libere au elevii
Zilele de 6 și 7 ianuarie vor fi libere din 2024/ Shutterstock
Zilele de 6 și 7 ianuarie vor fi libere din 2024. Legea merge la promulgare
zile libere
Zile libere 2023. Guvernul a aprobat încă trei zile nelucrătoare pentru bugetari
Zile libere în plus pentru angajați
Câte zile libere au românii în 2023. Când pică mini-vacanțele anul viitor
Partenerii noștri
Digi24 Prima reacție a Kremlinului, după ce Trump i-a cerut lui Zelenski să nu mai atace rafinăriile din Rusia
Prima reacție a Kremlinului, după ce Trump i-a cerut lui Zelenski să nu...
DigiSport Marius Baciu a explicat schimbarea lui Karlo Muhar la pauză + Precizare despre viitorul său la FCSB, după 2-2 cu Petrolul
Marius Baciu a explicat schimbarea lui Karlo Muhar la pauză + Precizare...
PeRoz Cum arată noua viață a ducilor de Sussex în Marea Britanie. Prințul Archie a surprins pe toată lumea cu accentul său
Cum arată noua viață a ducilor de Sussex în Marea Britanie. Prințul Archie...
Film Now Ce spune Chris Rock despre palma primită de la Will Smith, la patru ani de la incident: "Am avut o zi proastă. Nu e atât de important"
Ce spune Chris Rock despre palma primită de la Will Smith, la patru ani de...
Digi World O „dualitate fascinantă”. Oamenii de ştiinţă au descoperit la o femeie de 117 ani atât semne de îmbătrânire extremă, cât şi de tinereţe
O „dualitate fascinantă”. Oamenii de ştiinţă au descoperit la o femeie de...
Stirile Kanal D O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o șoferiță care consumase alcool
O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o...
ProFM „Arată de 32!” Elizabeth Hurley, apariție spectaculoasă la 61 de ani, în costum de baie. Fanii au reacționat imediat
„Arată de 32!” Elizabeth Hurley, apariție spectaculoasă la 61 de ani, în...
Digi Life Statul prea mult pe scaun, asociat cu un risc mai mare de deces prin cancer. Ce au descoperit cercetătorii după 12 ani
Statul prea mult pe scaun, asociat cu un risc mai mare de deces prin...
Ultimele știri din matinal
oana zamfir vlad craioveanu mikey hash
De la milionar pe YouTube, la navigator pe ocean. Mikey Hash, dezvăluiri la Digi FM despre...
oana zamfir vlad craioveanu serban copot
Șerban Copoț, la Digi FM: Reuniunea istorică Animal X la Untold și adevărul despre hitul „Să...
selly
Selly, dezvăluiri la matinalul Digi FM: De ce nu îl aduce pe Eminem la Beach, Please și cât a...
alex stamate
Cine este Alex Stamate? Fenomenul viral care a răvășit TikTok-ul, dezbătut la matinalul Digi FM
Ultimele știri
Nicușor Dan
Nicușor Dan nu vrea alegeri anticipate, deși scenariul devine din ce în ce mai posibil: "Nu...
Sydney Sweeney/ Profimedia
Actriţa Sydney Sweeney, în centrul unei polemici, acuzată că a sexualizat sportul într-o...
Arestat/ Shutterstock
Scandal la un liceu din Ploiești. Un părinte a fost încătușat după ce a făcut accident în...
Școală de 4 milioane de lei într-o comună fără niciun elev. Primarul ar veni la birou cu...