Medicul Gabriel Diaconu spune că nu se bucură când citește despre moartea unui “lider antivaccinist” de COVID. „Le doresc viață lungă tuturor care au transformat pandemia în dezastrul de astăzi. Vreau să vadă cu ochii lor consecințele”, transmite acesta, pe pagina sa de Facebook. „Vreau să nu-i ierte istoria, cum nici eu nu îi iert”, mai scrie medicul.
Gabriel Diaconu consideră că „ar merita să ne ocrotim mai bine unii pe alții, inclusiv cât privește pe cei altfel sau mai predispuși poate prostiei sinucigașe”.
Iată mesajul integral al medicului:
Nu mă bucură când citesc de moartea unui “lider antivaccinist” de COVID. Am tristețe. Am un sentiment al irosinței. Uite un om. Uite unde l-a dus nesăbuința lui.
Tindem să proiectăm propriile noastre frustrări pe fețele altora. Pe măștile altora. Și chiar dacă s-ar face vinovați de vreo formă de incitare, și chiar dacă ar avea sânge pe mâini, ceva trebuie să ne deosebească. Acel ceva e constanta compasiunii. Până și cât privește cel mai abitir oponent, sau vehement adversar.
Boala nu omoară cavaleresc. Simptomele nu respectă caracterul omului. Deopotrivă sfânt sau ticălos se chinuie, bieți copii cuprinși în ghearele maiestuozității înspăimântătoare a naturii.
Te pune pe gânduri.
Te pune pe gânduri dacă toată scoarța asta subțire pe care ne-am înălțat catedrala, că-i spunem Civilizație, că-i spunem educație, că-i spunem sistemică, sau că-i spunem, simplu, cultură, nu e de fapt decât o iluzie, o himeră, dincolo de care lanțurile lumii continuă să ne lege de fire și de pământ.
Tot ce am reușit cu munca, în truda minților atâtor nebuni frumoși sau pur și simplu demenți în fața aparentului imposibil, ne face prea încrezători în puterea ori ascendentul pe care îl avem în fața propriei noastre fragilități.
Însingurați, luați om cu persoană, nu ne deosebim prea mult de vreun strămoș de al nostru, acum 20-30 de mii de ani. Ba, chiar, ai putea argumenta că ei pe undeva erau mult mai tari, mai căliți, mai exersați. Sunt studii care arată că, în răsăritul primelor imperii, se mai nășteau încă matusalemi.
Noi, cei de astăzi, uităm pesemne uneori că provenim din cei ce au trăit. Au trăit prin ciuma bubonică, moartea neagră. Au trăit prin valurile de sifilis și variolă. Au înfruntat holera și dizenteria, tifosul și malaria. Nu prin tărie sau prin vreo forță, cât mai degrabă prin geografie și bariere naturale. Nimeni nu va putea vreodată ști ce formă de destin ne va fi furat moartea vreunui, de demult. Căci lumea, cea pe care noi o știm, e constrânsă de trecutul comun.
În fața pierderii de viață, nimeni nicicând și niciodată, n-ar trebui să fie fericit, răzbunat sau bucuros. Căci privește omul. Și el a fost copilul cuiva, altădată. Și el a zâmbit, și el s-a jucat, și el a avut măcar un moment de grație.
E provincia asta a întunericului care ne cuprinde pe toți, pe măsură ce ne înălțăm, care favorizează rol, împărat sau proletar, protagonist sau antagonist, salvator sau iudă, corupt sau sfânt. Alegeri de astăzi generează consecințe de mâine.
Dar ar merita să ne ocrotim mai bine unii pe alții. Inclusiv cât privește pe cei altfel sau mai predispuși poate prostiei sinucigașe. Uneori ferm. Alteori hotărât. A nu se confunda cu mâna de fier a oricărei forme de tiranie. E musai să păstrăm un antidot la rătăcire, nicidecum proverbialul “capul face, capul trage”.
Astfel că nu mă bucur că a murit un “lider” antivaccinist. Eu, unul, îmi doresc să trăiască Diana Șoșoacă et co. Le doresc viață lungă tuturor care au transformat pandemia în dezastrul de astăzi.
Vreau să vadă cu ochii lor consecințele. Vreau să fie prezenți, vreau să-i văd cum pălesc. Vreau să nu-i ierte istoria, cum nici eu nu îi iert.
Dar moartea? Nu. Moartea nu o doresc nimănui. Doar cea mai simplă, cea mai bună vreodată pedeapsă: să afle clipa când vor putea contempla ce-au făcut.
Ce-au putut face. După care treaba lor. Ei să trăiască așa cum consideră cu ei. Conștiința e cel mai iscusit călău.
Subiectele tale preferate sunt și la Știrile Digi FM, la fiecare 30 de minute. Ca să știi!
