Acum la Digi FM MAJESTIC X BONEY M - Rasputin (2021 Remix)
Vrei să asculți mai ușor? Descarcă aplicația Digi FM

Klaus Iohannis: La 32 de ani de la Revoluția Română, este rușinos că nimeni nu a plătit pentru victimele acelui masacru cumplit

klaus iohannis1

La 32 de ani de la Revoluția Română, „este rușinos că nimeni nu a plătit pentru victimele acelui masacru cumplit”, iar „aflarea adevărului și pedepsirea tuturor celor responsabili de ororile din Decembrie 1989 constituie o restanță impardonabilă a justiției române”, care nu ar trebui să aibă liniște „până ce vinovații pentru morții Revoluției nu vor fi identificați și trași la răspundere”, a transmis președintele Klaus Iohannis, miercuri, cu prilejul Zilei Victoriei Revoluției Române și a Libertății.

Mesajul integral al președintelui Klaus Iohannis:

„Decembrie 1989 reprezintă reperul generațiilor noastre, punctul zero al istoriei recente care a schimbat fundamental destinul României. Atunci am câștigat lupta pentru libertate și demnitate împotriva unei odioase dictaturi, o izbândă plătită cu prețul sângelui prea multor tineri.

Ziua Victoriei Revoluției Române și a Libertății rămâne, de aceea, încărcată de durerea pierderii celor care și-au dat viața pentru ca națiunea noastră să lase în urmă trecutul întunecat al comunismului. Aceasta este ziua în care îi chem pe toți cetățenii României să onorăm memoria victimelor, să prețuim sacrificiul lor suprem și, totodată, să reiterăm angajamentul ferm de a apăra și proteja statul de drept, libertatea și drepturile fundamentale.

Decembrie 1989 a deschis drumul țării noastre către democrație, a permis integrarea în NATO, aderarea la Uniunea Europeană, încheierea Parteneriatului Strategic cu Statele Unite și profilarea României într-un furnizor de securitate regional. Nimic din toate acestea nu ar fi fost posibil fără Revoluția noastră anticomunistă.

În urmă cu 32 de ani, românii au stat neclintiți în fața tancurilor și a focurilor de armă, mânați de o singură dorință: eliberarea României de dictatura care a frânt brutal parcursul democratic al țării noastre. Regimul comunist nu a reușit să anihileze opoziția românilor, să aplatizeze conștiințele sau să înăbușe speranța! Mulți au trăit cu convingerea că ororile vor lua sfârșit, au existat oameni curajoși care au acționat și au suferit pentru ca țara noastră să își recâștige libertatea.

Nostalgia comunismului pe care unii vor să o cultive este o cinică încercare de a exploata temerile și fricile justificate ale românilor, generate de perioadele de incertitudine prin care trecem. În realitate însă, comunismul s-a dovedit distructiv și a generat o sinistră dictatură, ducând la înapoierea României și la un decalaj major față de Europa occidentală. Lozincile și retorica nu țin loc de dezvoltare economică stabilă sau de viziune pentru un viitor prosper pentru fiecare cetățean. Drumul țării noastre este indisolubil legat de valorile democratice, iar greșelile care au fost făcute în aceste peste trei decenii nu înseamnă că trebuie să ne facă să privim cu indulgență trecutul recent, ci că trebuie să fim mai responsabili și mai atenți la promovarea unor politici care să răspundă nevoilor tuturor cetățenilor noștri.

Viitorul democratic al României nu poate fi consolidat fără ca tinerele generații să afle istoria reală și să conștientizeze ororile regimului comunist. Lupta pentru libertate și demnitate a înaintașilor trebuie înțeleasă la adevărata sa valoare și continuată permanent. Apărarea drepturilor fundamentale și a principiilor europene, cu care noi ne identificăm astăzi, constituie o datorie civică, de la care nu avem voie să abdicăm niciun moment!

Rememorarea faptelor și evocarea eroilor trebuie împletite cu asumarea corectă a trecutului, iar acest lucru presupune, mai întâi de toate, înfăptuirea dreptății. Din păcate, aflarea adevărului și pedepsirea tuturor celor responsabili de ororile din Decembrie 1989 constituie o restanță impardonabilă a justiției române. La 32 de ani de la Revoluția Română, este rușinos că nimeni nu a plătit pentru victimele acelui masacru cumplit. Justiția română nu trebuie să aibă liniște până ce vinovații pentru morții Revoluției nu vor fi identificați și trași la răspundere.

În calitate de Președinte al României, voi continua, cu aceeași hotărâre, să apăr idealurile Revoluției și să militez pentru o societate modernă, puternică și incluzivă. România liberă pentru care s-au sacrificat eroii noștri este țara în care domnesc drepturile și libertățile fundamentale ale omului, locul unde dreptatea este înfăptuită de o justiție independentă și responsabilă în fața societății și a istoriei.

Să păstrăm mereu vie memoria eroilor Revoluției din Decembrie 1989 și să lucrăm zi de zi, împreună, pentru împlinirea idealurilor pentru care ei s-au jertfit!”, a transmis Klaus Iohannis.

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Vrei să asculți mai ușor?
Descarcă aplicația Digi FM
Recomandări DigiFM
PETRECEREA LUI DAN T 2025
Petrecerea lui DanT – DJ Mix 2026 – Part 27
valentin chisoceanu serban trimbitasu
Șerban Trîmbițașu, previziuni despre piața imobiliară: „Acum și...
adrian asoltanie web
Cum să supraviețuiești „iernii economice”: Adrian Asoltanie te învață...
marius-popescu-2
Marius Popescu, expert în aviație, avertizează pasagerii: „Vreți să...
Pe aceeași temă
Parchetul București
Dosarul Revoluţiei se întoarce la Parchetul General. Instanța supremă a admis parțial cererile...
Klaus Iohannis, împreună cu soţia la slujba de Florii la biserica din centrul Sibiului/ Foto: Captură video
Klaus Iohannis, împreună cu soţia la slujba de Florii la biserica din centrul Sibiului. Fostul...
Nicușor Dan
Cât a cheltuit Nicușor Dan pe toate deplasările din 2025. Suma ar fi acoperit doar un singur...
BUCHAREST: Romanian President Klaus Iohannis - resignation farwell ceremony
Dosarul ANAF împotriva lui Klaus Iohannis, mutat la Hunedoara. Statul vrea să recupereze banii...
Te-ar putea interesa și
emil hurezeanu
Emil Hurezeanu, despre fostul preşedinte Klaus Iohannis: „Când vrei să fii secretar general al...
Demeter András István/ Foto: Facebook
36 de ani de la Revoluție. Ministrul Culturii: „Aceşti 36 de ani nu pot fi caracterizaţi...
BUCHAREST: Romanian President Klaus Iohannis - resignation farwell ceremony
Demersurile legale pentru recuperarea despăgubirilor datorate de Klaus Iohannis vor...
UNGURU BULAN 2025
Unguru' Bulan: „Lucrez pac-pac, mai repede decât ANAF”
Partenerii noștri
DigiSport Karlo Muhar a spus totul, după ce Reghecampf l-a făcut căpitan la FCSB: ”Cea mai grea perioadă din viața mea”
Karlo Muhar a spus totul, după ce Reghecampf l-a făcut căpitan la FCSB...
PeRoz Banii încep să vină pentru 4 zodii după 10 octombrie 2026. Următoarele șase luni le pot schimba viața
Banii încep să vină pentru 4 zodii după 10 octombrie 2026. Următoarele...
Film Now Brooke Shields, în costum de baie fără bretele, la 61 de ani: "Cea mai frumoasă din lume". S-a aventurat în cascadele din Croația
Brooke Shields, în costum de baie fără bretele, la 61 de ani: "Cea mai...
Digi World Pământ şi Marte sunt vecine, dar s-au format în mod diferit. „O adevărată muncă de detectiv să afli ce s-a întâmplat atunci”
Pământ şi Marte sunt vecine, dar s-au format în mod diferit. „O adevărată...
Stirile Kanal D O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o șoferiță care consumase alcool
O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o...
ProFM Val de reacții după ce Bianca Censori a apărut într-o nouă ținută provocatoare. Topul nu i-a acoperit bustul generos
Val de reacții după ce Bianca Censori a apărut într-o nouă ținută...
Digi Life De ce ne place să ne speriem. Ce se întâmplă în creierul nostru atunci când urmărim un film de groază
De ce ne place să ne speriem. Ce se întâmplă în creierul nostru atunci...
elena mateescu
Șefa ANM, reacție după dezvăluirile Dianei Buzoianu legate de...
Ultimele știri din matinal
oana zamfir doina lemny vlad craioveanu
Doina Lemny demitizează legendele despre Brâncuși: „Maria Tănase nu a fost iubita lui”
oana zamfir emilian oprea adela popescu vlad craioveanu
Adela Popescu, despre ce contează cel mai mult într-o căsnicie: „Să mă înțeleagă cum îl...
oana zamfir mircea bravo vlad craioveanu
Mircea Bravo a stat de vorbă cu câștigători reali la Loto: „Sunt oameni care în 6 luni și-au...
oana zamfir vlad craioveanu mikey hash
De la milionar pe YouTube, la navigator pe ocean. Mikey Hash, dezvăluiri la Digi FM despre...
Ultimele știri
Australia's Ban On Social Media For Under-16s Looms
Turcia interzice accesul la rețelele sociale pentru copiii sub 15 ani. Legea a fost deja...
Amal și George Clooney
George Clooney, eclipsat de eleganța soției sale. Amal, spectaculoasă într-o rochie...
Donald Trump
Donald Trump, supărat că nu a primit Nobelul pentru Pace nici anul acesta: "O pată de neşters...
drapel steag ue uniunea europeana profimedia
Irlanda, care deține președinția UE, propune reducerea bugetului pe perioada 2028-2034...