Acum la Digi FM Alex și Antonia ANDIA - M-am trezit aici(BEATMIX)
Vrei să asculți mai ușor? Descarcă aplicația Digi FM

Ion Iliescu ar putea rămâne fără titlul de revoluționar

Romania Uprising Trial
Dosarul Revoluției a fost trimis iar în instanță. Acuzațiile care îi sunt aduse lui Ion Iliescu. Foto: Profimedia

Lui Ion Iliescu i-ar putea fi retras titlul de revoluționar. Secretariatul de Stat pentru Recunoașterea Meritelor Luptătorilor împotriva Regimului Comunist instaurat în România, aflat în subordinea Guvernului României, cere retragerea titlului de luptător pentru victoria Revoluției din 1989 pentru fostul președinte al țării, Ion Iliescu.

Potrivit documentului adoptat în 31 mai de Secretariatul de Stat pentru Recunoașterea Meritelor Luptătorilor împotriva Regimului Comunist instaurat în România, citat de MEDIAFAX, s-a luat în discuție adresa înaintată de Asociația 21 decembrie 1989 cu privire la îndeplinirea condițiilor de obținere a titlului de luptător pentru victoria Revoluției din 1989 - Luptător remarcat prin fapte deosebite de către Ion Iliescu.

Astfel, comisia a verificat documentele din dosarul administrativ și a constatat, atât din CV-ul public, cât și din presă, că Iliescu a intrat în Uniunea Tineretului Comunist în anul 1944 și în Partidul Comunist Român în 1953. Aici „a avansat în carieră, devenind secretar al Comitetului Central al Uniunii Tineretului Comunist din 1956 și membru al Comitetului Central al PCR. La 19 august 1956 a fost ales președinte al Comitetului de organizare a Asociațiilor Studențești, apoi al Consiliului (martie 1957). Ulterior a devenit șef de secție la CC al PCR (1965), prim-secretar al CC al UTC. La un moment dat a ocupat funcția de șef al Departamentului pentru Propagandă al Comitetului Central al PCR. A servit, mai târziu, ca ministru pentru problemele legate de tineret între 1967 și 1971, după care, timp de 6 luni a fost secretar al Comitetului Central al PCR. Între 1971 - 1974 a îndeplinit funcția de vicepreședinte al Consiliului Județean Timiș și din anii 1974 - 1979 a îndeplinit funcția de președinte al Consiliului Județean Iași”.

Potrivit Comisiei, având în vedere faptul că în 1971 a deținut funcția de secretar al Comitetului Central al PCR, coroborat cu funcția de conducere deținută la UTC al PCR „Comisia constată că sunt îndeplinite condițiile cerute de art. 8 alin. 2 din Legea nr. 341/2004 modificată prin legea 242 pentru a deține calitatea de LRM conform textului de lege. De prevederile prezentei legi nu beneficiază persoanele care sunt dovedite că în perioada 1945 - 1989 au deținut cel puțin o demnitate sau o funcție de conducere în cadrul organelor de conducere la nivel local, regional sau național ale Partidului Comunist Român, motiv pentru care, în unanimitate, decide demararea proccedurii administrative de anulare a certificatului LRM”.

Secretariatul de Stat pentru Recunoașterea Meritelor Luptătorilor împotriva Regimului Comunist instaurat în România începe, astfel, acțiunea de anulare a certificatului în instanța de contencios administrativ, iar ulterior pronunțării de către instanță a hotărârii judecătorești de anulare se va transmite adresă către Serviciul pentru revoluționari pentru retragerea titlului.

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Vrei să asculți mai ușor?
Descarcă aplicația Digi FM
Recomandări DigiFM
NN_ed2_thumbnail_3_AVEM_tot_ce_ne_trebuie
Colectiv, 11 ani mai târziu: am învățat ceva? Plus Maradona, Becali...
oana zamfir vlad craioveanu antonia alex velea
Antonia și Alex Velea dau cărțile pe față: Avem acces necondiționat...
oana zamfir grasu xxl nicole cherry
Nicole Cherry și Grasu XXL aduc moștenirea Mariei Tănase la Digi FM...
zapada, padure, ger, iarna
Zăpadă de Crăciun și în orașe, nu doar la munte? Ce spun meteorologii...
Pe aceeași temă
Parchetul București
Dosarul Revoluţiei se întoarce la Parchetul General. Instanța supremă a admis parțial cererile...
Radu Marinescu
Ministrul Justiţiei, întrebat dacă dosarele Revoluţiei şi Mineriadei vor fi îngropate după...
IMG_9383
Florin Negruțiu: „Ion Iliescu a furat României zece ani de istorie”
sicriul lui ion iliescu depus la cotroceni (2)
Ce conțineau pachetele date de pomană la înmormântarea lui Ion Iliescu. Zeci de persoane au...
Te-ar putea interesa și
ion iliescu si nina iliescu
Nina Iliescu, mesaj după înmormântarea lui Ion Iliescu: "Cea mai grea zi din viața mea. Port...
Nicușor Dan
Nicușor Dan, marele absent de la funeraliile lui Ion Iliescu. Unde se afla, de fapt...
iliescu
Fostul preşedinte Ion Iliescu, înmormântat cu onoruri militare la Cimitirul Ghencea Militar III
sicriul lui ion iliescu depus la cotroceni (2)
Oameni politici de prim rang, la ceremoniile prilejuite de înmormântarea fostului preşedinte...
Partenerii noștri
Digi24 Un pianist care a căzut de pe un vas de croazieră a fost salvat de doi pescari după nouă ore în ocean, la zeci de kilometri de ţărm
Un pianist care a căzut de pe un vas de croazieră a fost salvat de doi...
DigiSport Anunț clar! Gică Hagi a spus când va pleca de la echipa națională: ”Nu o să mă mai vedeți aici”
Anunț clar! Gică Hagi a spus când va pleca de la echipa națională: ”Nu o...
PeRoz Află când ți se schimbă norocul. Cea mai bună zi din această săptămână pentru fiecare zodie
Află când ți se schimbă norocul. Cea mai bună zi din această săptămână...
Film Now Michael Douglas, alături de „comorile” lui la gala „Art of Freedom”. Carys și Dylan, cum nu se poate mai mândri de tatăl lor
Michael Douglas, alături de „comorile” lui la gala „Art of Freedom”. Carys...
Digi World De ce sacrificau incașii copii pe vârfurile munților și ce pățeau aceștia înainte de moarte. Descoperire tulburătoare din cercetări pe mumii
De ce sacrificau incașii copii pe vârfurile munților și ce pățeau aceștia...
Stirile Kanal D O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o șoferiță care consumase alcool
O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o...
ProFM "Știe cum să aibă grijă de o femeie". Cine este bodyguard-ul lui Jennifer Lopez, bărbatul care a cucerit internetul
"Știe cum să aibă grijă de o femeie". Cine este bodyguard-ul lui Jennifer...
Digi Life Ce rol are consumul de fructe asupra adolescenților. O porție suplimentară poate face diferența
Ce rol are consumul de fructe asupra adolescenților. O porție suplimentară...
Ultimele știri din matinal
oana zamfir doina lemny vlad craioveanu
Doina Lemny demitizează legendele despre Brâncuși: „Maria Tănase nu a fost iubita lui”
oana zamfir emilian oprea adela popescu vlad craioveanu
Adela Popescu, despre ce contează cel mai mult într-o căsnicie: „Să mă înțeleagă cum îl...
oana zamfir mircea bravo vlad craioveanu
Mircea Bravo a stat de vorbă cu câștigători reali la Loto: „Sunt oameni care în 6 luni și-au...
oana zamfir vlad craioveanu mikey hash
De la milionar pe YouTube, la navigator pe ocean. Mikey Hash, dezvăluiri la Digi FM despre...
Ultimele știri
Târgul de Crăciun Craiova (2)
Începe Târgul de Crăciun de la Craiova. Programul din 2026 și principalele atracții din...
Meghan Markle, alături de mama ei, Doria, și de prințul Harry / Foto: Profimedia
Mama lui Meghan Markle a ajutat FBI-ul în ancheta care îl vizează pe fostul ei soț. Thomas...
President Donald Trump Meets With German Chancellor Friedrich Merz At The White House
Donald Trump, după ce republicanii au fost învinși în midterms: "America a făcut un pas uriaş...
targul de craciun din sibiu (2)
Când începe Târgul de Crăciun din Sibiu. Principalele atracții și data până la care poate fi...