Acum la Digi FM Alex Vidia Maria - Casa noastra (Master)
Vrei să asculți mai ușor? Descarcă aplicația Digi FM

Gabriela Firea, reacție la acuzațiile care i se aduc în cazul azilelor groazei: „Am ajuns să fim persecutaţi că purtăm cruci la gât, cinstim icoane şi spunem Doamne ferește”

Gabriela Firea

Ministrul Familiei reacționează din nou pe Facebook în scandalul azilelor din Voluntari. Gabriela Firea scrie, din nou, că nu are nicio legătură cu acest caz și consideră că este victima unui atac politic. Susține că se va retrage din orice funcție publică, în situația în care va exista și cea mai mică acuzație care să o privească direct.

În mesajul său, care răspunde „minciunilor din aceste zile”, Gabriela Firea acuză USR că se cațără pe suferința oamenilor din zile. De asemenea, îl critică pe purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, Vasile Bănescu, fără să-i precizeze numele, după ce acesta a lansat la rândul său critici indirecte la adresa ministrului.

Potrivit Gabrielei Firea, „Dumnezeu nu are nevoie de purtători de cuvânt pentru a se exprima. Şi este tragic pentru întreaga societate creştină dacă am ajuns să fim persecutaţi că purtăm cruci la gât, cinstim icoane şi spunem Doamne ferește”.

Într-o intervenție la România TV, Firea a anunțat că va da în judecată toate publicațiile, site-uri și televiziuni, care „au diseminat minciuni” despre ea, consiliera și sora ei.

Iată mesajul integral al Gabrielei Firea:

„USR nu se poate abține și se cațără iarăși pe drama unor oameni. Așa au apărut acești politicieni în viața publică și tot așa vor să continue, câștigând capital din tragedii!

Acum acești politicieni îmi cer insistent demisia, dar sunt ultimii care pot face asta, nu au dreptul moral să ceară demisii atât timp cât susțin în funcție primarul general în mandatul căruia o femeie a murit sfâșiată de câini fără stăpân. Pe el și pe mâna lui dreaptă nu i-au considerat vinovați, morali sau direcți, pentru această tragedie! Nici pentru copilul lovit de o statuie în holul instituției, rămas cu sechele după accident.

Aceasta e miza lor, să-și susțină primarul general care trimite bilețele scrise de mână la Urbanism și incită la fals în documente, uzurpare de calități oficiale, care este declarat incompatibil și multe altele. A pierdut și ocazia de a tăcea pe un subiect tragic și care nu-l privea în niciun fel.

Este oribil ce s-a întâmplat în aceste cămine pentru bătrâni și pentru persoane cu dizabilități! Justiția și instituțiile care au atribuții să își facă treaba, să scoată la iveală responsabilii și să-i tragă la răspundere. Dacă există cea mai mică acuzație care mă privește direct, nu voi ezita să mă retrag! Până atunci, oare chiar crede cineva că eu aș fi putut închide ochii la asemenea suferințe dacă aș fi știut? Nu pot să înghit la nesfârșit toate acuzațiile nefondate și neverificate care mi se aduc în spațiul public, care îmi vizează întreaga familie.

Toată viața mi-am dedicat-o oamenilor! Am ajutat oameni ca simplu cetățean, ca jurnalist, în orice funcție publică pe care am deținut-o și stă mărturie toată activitatea mea, toată viața mea. „Oamenii pe primul loc!” nu a fost pentru mine un simplu slogan de campanie, ci un crez. Nu am ezitat vreodată să întind o mână de ajutor și îmi cunosc sufletul sute, mii de oameni pe care i-am sprijinit în toți acești ani.

Sunt un om cu iubire și frică de Dumnezeu. Familia mea este cu iubire și frică de Dumnezeu. Nu suntem niște farisei! Credința ne-o măsoară doar Dumnezeu, iar EL nu are nume și prenume pe pământ! Dumnezeu nu are nevoie de purtători de cuvânt pentru a se exprima. Și este tragic pentru întreaga societate creștină dacă am ajuns să fim persecutați că purtăm cruci la gât, cinstim icoane și spunem „Doamne ajută”!

Nu sunt un produs creat artificial, umflat cu pompa în campanii electorale prin sume enorme, inclusiv acum 3 ani, pentru “Noul București”, pe care nimeni nu le-a investigat. Cine mă cunoaște, cine a interacționat cu mine măcar puțin știe asta. Cu acordul meu nu se poate fura, nu se pot înșela sau abuza oameni! Tocmai de asta unora le este teamă de mine și de asta nu mă vor în funcții publice, dar asta e o altă discuție.

Trebuie să apăr tot ce am construit în acești ani, tot ce am făcut pentru români, pentru bucureșteni și tot ce vreau să fac în continuare. Este total nedrept să fiu scoasă țap ispășitor. În aceste zile sunt prezentate atât de amestecat imagini, informații, fapte din acest dosar doar pentru ca oamenii de acasă să nu mai înțeleagă nimic. De fapt să înțeleagă exact ce își doresc mințile cenușii care se folosesc politic de acest necaz.

Nu mă scuz, doar răspund concret tuturor minciunilor din aceste zile:

- Consiliera mea NU A FOST ANGAJATĂ, NICI ȘEFĂ de azil! Potrivit propriei declarații dată în dosar și care a fost prima ajunsă în presă, nu a avut cunoștință despre activitățile din centre, funcția în asociație a fost onorifică și nu a avut vreun beneficiu pentru asta.

- Sora mea NU A CONDUS VREODATĂ un serviciu social care avea atribuții în Voluntari sau Ilfov în cazul bătrânilor, a persoanelor cu dizabilități. Sora mea NU A FOST ANGAJATĂ, COLABORATOARE SAU ȘEFĂ DE AZIL cum mincinos s-a afirmat la unele posturi tv. Se ocupă de ani de zile de domeniul educativ al copiilor.

- NU AM FOST INFORMATĂ de consiliera mea că a făcut parte din asociația care ulterior a deschis două centre pentru persoane cu dizabilități.

- Inculpatul din acest dosar NU A FOST ȘOFERUL MEU. La Primăria Capitalei acest bărbat nu a fost șoferul meu, ci a lucrat ca șofer la Administrativ și pentru alte persoane. Eu am același șofer de 16 – 17 ani, pe care îl cunosc toate instituțiile, toți jurnaliștii, toată primăria, tot Parlamentul etc.

- Inculpatul din acest dosar nu are legătură de rudenie cu familia mea. NU ESTE FINUL nostru, NU ESTE NEPOTUL nostru.

- Inculpatul din acest dosar NU A FOST VREODATĂ membru al Partidului Social Democrat în vreo localitate din județul Ilfov sau București. Deci, NU AVEA CUM SĂ CONDUCĂ filiala TSD Ilfov nefiind membru de partid. Simpatizanți, voluntari sau oameni care bagă capul în poză cu liderii sunt mulți.

- Ministerul pe care îl conduc NU ARE ATRIBUȚII pentru acreditarea și/sau controlul căminelor de bătrâni și/sau a centrelor pentru persoane cu dizabilități. Domeniul de activitate al centrelor anchetate, îngrijirea persoanelor adulte cu dizabilități, nu intră în atribuțiile ministerului.

- M-am interesat și Primăria condusă de soțul meu NU ARE ATRIBUȚII pentru a verifica aceste centre și NU A FOST ANUNȚATĂ de situația acestor persoane. Este vânturată o hârtie trimisă către Serviciul Urbanism, dar care nu informa despre vreun om neglijat sau abuzat, ci despre lipsa acordului vecinilor pentru o astfel de activitate, care se solicita în cazul apartamentelor din blocurile de locuit, conform legii.

- NU AM FĂCUT PRESIUNI pentru a fi eliminate ONG-urile din monitorizarea acestor centre. NU AM FĂCUT PRESIUNI pentru a fi numite persoane în funcții în domeniul social, cu atribuții în domeniul adulților.

- Familia mea NU ARE AVERI ascunse. Tot ce am adunat este din funcțiile private și publice pe care le-am deținut. Nu din ilegalități!

Am încredere în Justiție! Am încredere că anchetatorii au identificat vinovații! Am încredere că Guvernul a luat cele mai bune decizii ca astfel de fapte condamnabile să nu se mai întâmple și voi sprijini aceste eforturi, acolo unde are atribuții instituția pe care o conduc.”

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Vrei să asculți mai ușor?
Descarcă aplicația Digi FM
Recomandări DigiFM
PETRECEREA LUI DAN T 2025
Petrecerea lui DanT – DJ Mix 2026 – Part 20
valentin chisoceanu serban trimbitasu
Șerban Trîmbițașu, previziuni despre piața imobiliară: „Acum și...
adrian asoltanie web
Cum să supraviețuiești „iernii economice”: Adrian Asoltanie te învață...
marius-popescu-2
Marius Popescu, expert în aviație, avertizează pasagerii: „Vreți să...
Pe aceeași temă
gabriela firea a devenit bunica (3)
Gabriela Firea a devenit bunică. Soția fiului cel mare a născut o fetiță: "Bine ai venit în...
ips teodosie sediul aur
BOR, după ce ÎPS Teodosie a sfințit sediul AUR Constanța: "Ne delimităm de orice act...
Gabriela Firea: „Bucureştiul rămâne capitala europeană a riscului seismic”
Arhiepiscopul Teodosie/ Foto: Facebook
ÎPS Teodosie, sancţionat cu „dojană scrisă” de către Sinodul BOR după ce l-a lăudat pe Călin...
Te-ar putea interesa și
banescu
Vasile Bănescu: „A reflecta la Naşterea lui Hristos nu e chiar totuna cu a vâna reduceri. Vine...
Facade,Of,The,Patriarchal,Cathedral,In,Bucharest,,Romania,-,Europe
Patriarhia: BOR apără valorile credinţei creştine şi ale democraţiei europene, spre binele...
banescu
Vasile Bănescu critică susținerea lui Călin Georgescu de către preoții Bisericii Ortodoxe...
The,Romanian,Orthodox,Patriarchal,Cathedral,(also,Known,As,The,Metropolitan
Biserica Ortodoxă Română nu recomandă susţinerea vreunui partid politic sau vreunei ideologii...
Partenerii noștri
Digi24 Doi români au mers 100 de kilometri pe o autostradă din Italia cu fiul mort în mașină
Doi români au mers 100 de kilometri pe o autostradă din Italia cu fiul...
DigiSport S-au despărțit după 30 de ani: ”Băieţi, vreau să vă mărturisesc ceva. Am divorţat de cea mai frumoasă femeie de pe planetă”
S-au despărțit după 30 de ani: ”Băieţi, vreau să vă mărturisesc ceva. Am...
PeRoz Bruce Willis, apariție emoționantă la nunta fiicei sale. Actorul bolnav de demență, surprins într-o poză care i-a impresionat pe fani
Bruce Willis, apariție emoționantă la nunta fiicei sale. Actorul bolnav de...
Film Now Un destin sfâșietor. Hayden Panettiere a murit la trei ani după fratele ei mai mic: "Am pierdut jumătate din suflet"
Un destin sfâșietor. Hayden Panettiere a murit la trei ani după fratele ei...
Digi World "Scutul" genetic împotriva obezității. Mutația rară care protejează și ficatul de acumularea grăsimii
"Scutul" genetic împotriva obezității. Mutația rară care protejează și...
Stirile Kanal D O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o șoferiță care consumase alcool
O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o...
ProFM Povestea mai puțin cunoscută a lui Natalie Imbruglia. A rămas fără bani și a locuit într-un subsol după succesul cu „Neighbours”
Povestea mai puțin cunoscută a lui Natalie Imbruglia. A rămas fără bani și...
Digi Life 16 metode care îți protejează și sănătatea și portofelul. Cum să cheltuiești mai puțin în fiecare săptămână
16 metode care îți protejează și sănătatea și portofelul. Cum să...
Ultimele știri din matinal
oana zamfir vlad craioveanu mikey hash
De la milionar pe YouTube, la navigator pe ocean. Mikey Hash, dezvăluiri la Digi FM despre...
oana zamfir vlad craioveanu serban copot
Șerban Copoț, la Digi FM: Reuniunea istorică Animal X la Untold și adevărul despre hitul „Să...
selly
Selly, dezvăluiri la matinalul Digi FM: De ce nu îl aduce pe Eminem la Beach, Please și cât a...
alex stamate
Cine este Alex Stamate? Fenomenul viral care a răvășit TikTok-ul, dezbătut la matinalul Digi FM
Ultimele știri
Princess Eugenie Of York Marries Mr. Jack Brooksbank
Alegere plină de semnificație în familia regală britanică. Ce nume special i-a dat prințesa...
shakira (7)
Shakira a ajuns în regiunea devastată de cutremurul din Columbia. Promisiunea făcută de...
President Trump Speaks At The Nassau County Police Academy Center
Popularitatea lui Trump a scăzut la 33%, cel mai redus nivel al preşedinţiei sale. Cea mai...
elicopter prabusit grecia
Luna de miere s-a transformat într-o tragedie. Doi britanici au murit într-un accident de...