Acum la Digi FM Nono Semen VELVET - Rock Down To Electric Avenue
Vrei să asculți mai ușor? Descarcă aplicația Digi FM

Fostul ministru Dan Șova a fost condamnat la 4 ani de închisoare cu executare

dan-sova

Fostul ministru al Transporturilor Dan Șova a fost condamnat miercuri la patru ani de închisoare pentru corupție, în dosarul CET Govora. Decizia Curții de apel București nu este definitivă și poate fi contestată.

De asemenea, fostul director al CET Govora Mihai Bălan a primit trei ani de închisoare cu executare pentru abuz în serviciu.

Este vorba despre dosarul în care Dan Şova a mai fost condamnat în iunie 2018 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la trei ani închisoare, însă a fost eliberat din penitenciar după şase luni, când pedeapsa i-a fost anulată în baza unei decizii a Curţii Constituţionale, care a constatat nelegalitatea constituirii completurilor de 5 judecători de la Instanţa supremă, amintește Agerpres.

Dosarul a fost mutat la Curtea de Apel Bucureşti, iar la rejudecare instanţa i-a aplicat lui Şova o pedeapsă mai mare, respectiv 4 ani cu executare. Decizia nu e definitivă.

Acuzaţiile aduse lui Dan Şova în dosarul CET Govora

Potrivit DNA, în perioada octombrie 2011 - iulie 2014, Dan Şova a pretins sume de bani şi a primit în total 100.000 de euro de la un denunţător, în schimbul traficării influenţei sale reale pe care o avea pe lângă Mihai Bălan, director general al CET Govora la acea vreme, astfel încât acesta din urmă să asigure încheierea unor contracte de asistenţă juridică cu o anumită societate de avocatură, contracte de tip abonament lunar, la o valoare de 10.000 euro/lună.

Anchetatorii mai susţin că Mihai Bălan a produs un prejudiciu în dauna CET Govora de peste 1,3 milioane lei (suma totală decontată cu o frecvenţă lunară, în baza celor două contracte), concomitent cu obţinerea unor foloase necuvenite, în acelaşi cuantum, de către firma de avocatură.

DNA preciza că, în perioada decembrie 2011 - decembrie 2012, societatea de avocaţi a emis lunar către CET Govora facturi pentru activităţile de asistenţă juridică prestate. În aceeaşi perioadă, senatorul a încasat de la societatea de avocaţi suma totală de 60.000 de euro.

În cea de-a doua perioadă contractuală, Dan Şova a încasat un comision în valoare totală de 40.000 euro, indică procurorii. DNA menţionează că cea mai mare parte a banilor primiţi de Şova au fost orientaţi, în mod direct, către stingerea unei datorii provenite din cumpărarea de la fostul deputat Cristian Rizea a unui imobil situat în Bucureşti.

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Vrei să asculți mai ușor?
Descarcă aplicația Digi FM
Recomandări DigiFM
PETRECEREA LUI DAN T 2025
Petrecerea lui DanT – DJ Mix 2026 – Part 20
valentin chisoceanu serban trimbitasu
Șerban Trîmbițașu, previziuni despre piața imobiliară: „Acum și...
adrian asoltanie web
Cum să supraviețuiești „iernii economice”: Adrian Asoltanie te învață...
marius-popescu-2
Marius Popescu, expert în aviație, avertizează pasagerii: „Vreți să...
Pe aceeași temă
mario iorgulescu
Mario Iorgulescu a fost condamnat definitiv la 8 ani și 8 luni de închisoare
Dani Mocanu și fratele lui, Ionuț
Lovitură pentru Dani Mocanu și fratele lui, condamnați pentru tentativă de omor. Tribunalul...
Bill Cosby Preliminary Hearing
De la „tatăl Americii” la căderea în dizgrație: Bill Cosby, condamnat la plata a 19 milioane...
incaierare dani mocanu
Manelistul Dani Mocanu și fratele lui vor anularea condamnării pentru tentativă de omor. Au...
Te-ar putea interesa și
Lucian Duță
Înalta Curte a anulat condamnarea de șase ani de închisoare a fostului președinte al CNAS. A...
dani mocanu
Dani Mocanu și fratele lui nu au fost găsiți acasă când polițiștii au mers să-i ridice pentru...
Former French President Nicolas SARKOZY during the French championship Ligue 1 football match between Paris Saint-Germain and AJ Auxerre on 27 September 2025 at Parc des Princes stadium in Paris, France
Nicolas Sarkozy, primul fost şef de stat din UE care va ajunge după gratii. Luni află...
Nicolas Sarkozy
Nicolas Sarkozy, condamnat la 5 ani de închisoare. Fostul preşedinte francez, găsit vinovat de...
Partenerii noștri
Digi24 VIDEO Mesajul lui Nicușor Dan pentru ministrul Nazare și noua lui soție. Președintele și partenera sa au participat la nuntă
VIDEO Mesajul lui Nicușor Dan pentru ministrul Nazare și noua lui soție...
DigiSport FC Argeș - FC Botoșani, LIVE VIDEO, 15:00, Digi Sport 1. Piteștenii au 3 înfrângeri la rând
FC Argeș - FC Botoșani, LIVE VIDEO, 15:00, Digi Sport 1. Piteștenii au 3...
PeRoz Cele 3 zodii care își schimbă radical viața din 12 septembrie. Scapă de îndoieli sub influența Lunii în Balanță
Cele 3 zodii care își schimbă radical viața din 12 septembrie. Scapă de...
Film Now Paul Bettany, oprit și acum pe stradă pentru o scenă din „A Knight's Tale”. „Sunt într-un total dezavantaj”
Paul Bettany, oprit și acum pe stradă pentru o scenă din „A Knight's...
Digi World Descoperire surprinzătoare despre Mercur. Planeta a pierdut aproape 19 kilometri din diametrul său total de la formare
Descoperire surprinzătoare despre Mercur. Planeta a pierdut aproape 19...
Stirile Kanal D O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o șoferiță care consumase alcool
O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o...
ProFM Katy Perry, apariție discretă cu fiica ei după despărțirea de Orlando Bloom. Daisy Dove a împlinit recent 6 ani
Katy Perry, apariție discretă cu fiica ei după despărțirea de Orlando...
Digi Life 6 locuri spectaculoase din România pe care merită să le descoperi în această toamnă. Peisaje de poveste și destinații de neuitat
6 locuri spectaculoase din România pe care merită să le descoperi în...
Ultimele știri din matinal
oana zamfir vlad craioveanu mikey hash
De la milionar pe YouTube, la navigator pe ocean. Mikey Hash, dezvăluiri la Digi FM despre...
oana zamfir vlad craioveanu serban copot
Șerban Copoț, la Digi FM: Reuniunea istorică Animal X la Untold și adevărul despre hitul „Să...
selly
Selly, dezvăluiri la matinalul Digi FM: De ce nu îl aduce pe Eminem la Beach, Please și cât a...
alex stamate
Cine este Alex Stamate? Fenomenul viral care a răvășit TikTok-ul, dezbătut la matinalul Digi FM
Ultimele știri
mel gibson (10)
Imagini rare cu Mel Gibson și fiica sa. La 16 ani, Lucia este deja la fel de înaltă ca tatăl ei
Romanian PM Bolojan Holds Press Conference on Energy Projects, Bucharest, Romania - 08 Apr 2026
Bolojan: „Nu voi abandona țara. Îmi voi îndeplini responsabilităţile asumate până când voi...
2026 US Open - Day 14
Elena Rîbakina a cucerit US Open și e noul lider WTA! Premiul uriaș încasat după finala cu...
Winners Photocall - The 83rd Venice International Film Festival
„Eu contez”, filmul scris şi regizat de Alina Şerban, a obținut Premiul publicului la Veneția