Acum la Digi FM DOJA CAT - Vegas (From motion picture soundtrack Elvis)
Vrei să asculți mai ușor? Descarcă aplicația Digi FM

Dosarul morţilor suspecte de la Spitalul Sfântul Pantelimon. Cum justifică judecătorii decizia de a le pune în libertate pe cele două doctorițe

2024-08-19-7042
Maria Miron, de la spitalul Sfântul Pantelimon, este escortată de poliție în afara sediului Parchetului de pe lângă Tribunalul București, 19 august 2024. Inquam Photos / George Călin

Completul de Drepturi şi Libertăţi de la Curtea de Apel Bucureşti, care le-a pus în libertate pe cele două doctoriţe de la spitalul Sfântul Pantelimon, acuzate de omor cu premeditare, nu este de acord cu infracţiunea pentru care procurorii i-au inculpat pe cei doi medici, susţinând ca probele administrate până în prezent nu indică faptul că a fost comisă cu intenţie o infracţiune contra vieţii.

,,Acceptând că inculpata (…) ar fi redus doza de noradrenalină a pacientului (…), ceea ce reprezintă deficienţă a actului medical, deficienţă care i-a pus în pericol viaţa, Completul de Drepturi şi Libertăţi va analiza încadrarea juridică reţinută de Ministerul Public, respectiv tentativă la omor calificat cu premeditare. În dezacord cu Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, în baza probelor administrate până în prezent, ţinând cont de faptul că, deşi actele medicale ale celorlalţi pacienţi decedaţi în perioada 04-06.04. 2024, au fost ridicate de mai bine de patru luni, alături de listingurile injectomatelor aflate la nivelul secţiei ATI, Completul de Drepturi şi Libertăţi apreciază că o posibilă infracţiune contra vieţii nu a fost sub nicio formă comisă cu intenţie. S-a reţinut că mobilul comiterii infracţiunii a fost acela de eficientizare a activităţii secţiei ATI, în sensul eliberării paturilor, aspect cu care Completul de Drepturi şi Libertăţi nu este de acord”,  se arată în motivarea instanţei care i-a pus în libertate pe cei doi medici, potrivit News.ro. 

Judecătorii aduc şi argumente în susţinerea opiniilor lor. Ei invocă o discuţie telefonică între şefa de la ATI din spitalul Sfântul Pantelimon şi o altă doamnă, în care doctoriţa ,,este surprinsă de acuzaţia adusă de procurori”, în sensul că ar fi lipsit de logică să omori un om mai repede, în condiţiile în care în UPU sunt foarte mulţi bolnavi care, după ce paturile ATI se eliberează, sunt transferaţi la această secţie.

„În condiţiile în care nu rămân aproape niciodată paturi libere la secţia ATI, în condiţiile în care decesul unui pacient şi internarea altuia necesită mult mai multă muncă atât pentru medici, cat şi pentru asistenţi, în lipsa altui mobil, este evident că nu putem fi în niciun caz în situaţia vreunei infracţiuni comise cu intenţie. Or, în această situaţie, în condiţiile în care s-ar dovedi culpa inculpatei, acuzaţia ar putea fi doar de tentativă la infracţiunea de ucidere din culpă, care nu este pedepsită de legea penală română” se arată în motivarea instanţei.

Completul de judecători a analizat şi probele strânse de procurori cu privire la infracţiunea de omor calificat cu premeditare.

„Probele considerate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti ca ducând la suspiciunea rezonabilă că inculpatele ar fi săvârşit infracţiunea de omor calificat ar fi procesul verbal din data de 17.04.2024, de comparare a datelor stocate de injectomate cu menţiunile înscrise în foile de observaţie ale pacienţilor internaţi în secţia ATI, concluziile raportului de expertiză medico-legală şi declaraţiile martorilor … infirmieră … asistent medical … şi... infirmieră, toate date începând cu data de 29.05.2024. Instanţa de judecată constată că, dincolo de afirmaţiile unora dintre martori, „în rest nu există nicio probă din care ar rezulta săvârşirea infracţiunii de omor calificat, întrucât nimeni nu a observat să fi făcut altceva cu excepţia faptului că a intrat împreună cu celălalt medic în rezerva nr. 8, or, este evident că nu există norme interne în unităţile spitaliceşti care să interzică medicilor ATI să îşi viziteze pacienţii”, se arată în documentul instanţei.

În ceea ce priveşte pe a doua inculpată, probele privind săvârşirea infracţiunii de omor calificat ar rezulta din declaraţiile a doi martori.

„Toate aceste declaraţii pe care s-a bazat propunerea de arestare preventivă sunt contradictorii în privinţa aspectelor esenţiale, singura certitudine fiind aceea că inculpatele au intrat în salonul nr. 6. De altfel, declaraţiile pe care s-a bazat propunerea de arestare preventivă sunt total contradictorii cu declaraţiile anterioare ale aceloraşi martore, precum şi cu cele rezultate din convorbirile interceptate ale acestora”, precizează documentul citat.

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Vrei să asculți mai ușor?
Descarcă aplicația Digi FM
Recomandări DigiFM
PETRECEREA LUI DAN T 2025
Petrecerea lui DanT – DJ Mix 2026 - Part 12
Jeremy Scott - Backstage - September 2018 - New York Fashion Week: The Shows
Rapperul Offset a fost împuşcat. Fostul soț al lui Cardi B, internat...
NASA Artemis Moonshot
„Este o zi istorică”. Astronauţii din echipajul Artemis 2 au doborât...
Codruța Filip (4)
Codruța Filip, confesiuni în lacrimi după divorțul de Valentin...
Pe aceeași temă
Spitalul „Sfântul Pantelimon”, medicină, pacienți, sistemul sanitar
Procurorii extind ancheta în dosarul deceselor suspecte de la Pantelimon. Alţi doi medici au...
Bataie la spitalul Pantelimon
Bătaie în spital, între două familii din Pantelimon. Peste 400 de poliţişti şi jandarmi au...
INSTANT_DECLARATII_MS_SF_PANTELIMON_06_INQUAM_Photos_Octav_Ganea
Ministrul Alexandru Rafila vrea audit internațional la Spitalul Pantelimon: „Nu este vorba de...
Doctor,Prepares,Operating,Room,To,The,Beginning,Of,Surgery
Cine este medicul găsit inconștient într-o toaletă din Brașov, după ce și-a administrat o...
Te-ar putea interesa și
Ministerul Sănătății
Şeful Corpului de control de la Ministerul Sănătăţii a demisionat
BUCURESTI - SEFA ATI SF PANTELIMON - AUDIERI POLITIE - 13 AUG 20
Șefa ATI de la Spitalul Pantelimon a ajuns la audieri, la Serviciul Omoruri. Procurorii au...
medici spitalul sf pantelimon bucuresti (2)
Spitalul Sf. Pantelimon are un manager interimar. Chirurgul Constantin Răzvan Jitianu a...
Close-up,Of,Doctor,Working,On,Laptop,Computer,With,Digital,Tablet
Managerul Spitalului „Sfântul Pantelimon” a demisionat
Partenerii noștri
Digi24 Premierul slovac Fico pretinde că are imagini „secrete” din satelit cu conducta Drujba neavariată și îl acuză pe Zelenski că minte
Premierul slovac Fico pretinde că are imagini „secrete” din satelit cu...
DigiSport 10.000.000€ pentru transferul lui Ionuț Radu
10.000.000€ pentru transferul lui Ionuț Radu
PeRoz Patru zodii trec printr-o perioadă dificilă. Astrologii spun că este ultimul test înainte de abundență
Patru zodii trec printr-o perioadă dificilă. Astrologii spun că este...
Film Now Emma Watson, surprinsă în timp ce se săruta cu noul iubit. Cine e miliardarul cu care a fost pozată în tandrețuri în aeroport
Emma Watson, surprinsă în timp ce se săruta cu noul iubit. Cine e...
Digi World Poți fi dependent de scroll? Ce spune neuroștiința despre dopamină și rețelele sociale
Poți fi dependent de scroll? Ce spune neuroștiința despre dopamină și...
Stirile Kanal D Cu ce româncă celebră s-a iubit regizorul din spatele documentarului despre Melania Trump. A și fost logodit cu ea
Cu ce româncă celebră s-a iubit regizorul din spatele documentarului...
ProFM Alexandra Căpitănescu, înainte de Eurovision: lacrimi, rock și multă muncă
Alexandra Căpitănescu, înainte de Eurovision: lacrimi, rock și multă muncă
Digi Life Dormitul până târziu în weekend îți poate afecta sănătatea. Care este numărul exact de ore de somn recomandat
Dormitul până târziu în weekend îți poate afecta sănătatea. Care este...
Ultimele știri din matinal
stefania speak (12)
De ce are Speak peste 300 de perechi de sneakers: „A fost o traumă. Când eram mic, nu aveam...
damian draghici (1)
„Oricum o să mori, așa că fii autentic" – Damian Drăghici, sincer până la capăt la matinalul...
vlad craioveanu oana zamfir kira hagi (3)
Kira Hagi, despre iubire, bunici și teatru: Mă simt binecuvântată că port acest nume
antonia si liviu22
Antonia și Liviu Teodorescu, nebunie în studioul Digi FM: "A la long" - colaborarea pe care...
Ultimele știri
Atmosferă ca de Crăciun la munte, în prag de Paşte. La Voineasa şi în Munţii Şureanu ninge...
nazare
Ministrul Finanţelor susține că s-a terminat cu bunurile sechestrate „uitate” prin hârtii: „Nu...
Accident grav în județul Sibiu/ Foto: ISU Sibiu
Accident grav în județul Sibiu, cu şapte persoane implicate. A fost activat Planul Roşu de...
Lumânări arzând
Ce este și ce semnificație are Prohodul Domnului. Una dintre cele mai emoționante slujbe din...