Acum la Digi FM Lucian Mindruta LIVE - ON AIR
Vrei să asculți mai ușor? Descarcă aplicația Digi FM

Cum să te aperi de câinii agresivi. Sfaturile unui poliţist, expert în dresaj, care a salvat un om atacat de o haită de câini

Dog,Attacks
Câine. Foto: Shutterstock

Să ştii ce nu trebuie să faci niciodată atunci când te atacă un câine îţi poate salva viaţa. La fel de important este și felul în care reuşeşti să îţi păstrezi calmul, a declarat, pentru Agerpres, poliţistul Gabriel Nicolae Ivanov, specializat de aproape 25 de ani în dresajul şi comportamentul canin şi coordonator al singurei echipe operative canine din Poliţia Română, cea de la Sibiu. 

Decesul Anei Oros  a atras din nou atenţia asupra faptului că este important să ştim cum să ne comportăm cu câinii pe care nu îi cunoaştem.

În urmă cu doi ani, Ivanov a salvat viaţa unui bărbat, atacat de 12 câini pe un câmp din localitatea Poplaca, învecinată cu municipiul Sibiu. O vecină a filmat cu telefonul mobil intervenţia poliţistului, iar imaginile au devenit virale pe Internet.

"Am avut o situaţie în urmă cu doi ani de zile, la solicitarea unui vecin de al meu, în zona localităţii Poplaca din (judeţul n.r.) Sibiu, unde o persoană a fost atacată de 10-12 câini ciobăneşti. Am intervenit, am luat o bucată de obiect care m-a ajutat în situaţia dată, am atras câinii către mine în primul rând, dominând masculul alfa, am ajuns lângă persoana respectivă, am ridicat-o de jos pentru că era sfâşiată şi chiar avea pantalonii rupţi. Era muşcat de picior, l-am protejat şi l-am scos din zona de pază a câinilor, ducându-l într-o zonă de siguranţă, de unde l-am salvat", a relatat Gabriel Nicolae Ivanov.

Cei 22 de ani de experienţă în domeniul comportamentului câinilor l-au ajutat pe poliţist să reuşească să iasă teafăr cu bărbatul rănit, pe umeri, din mijlocul haitei de 12 câini. Înarmat doar cu un băţ de lemn, pe care nu l-a folosit pentru a lovi câinii, ci doar i-a ameninţat cu el, Ivanov a înfruntat câinele care conducea haita, strigând și la ceilalți 12, ceea ce ajută orice om într-o situaţie similară.

"În momentul respectiv am şi zbierat la ei, pentru că a început acea tendinţă de a fi hăituit, dar nu am pierdut contactul vizual cu masculul alfa şi băţul respectiv m-ar fi ajutat doar în situaţia în care ar fi dat să mă prindă de picior sau de o altă parte a corpului", a explicat poliţistul sibian.

Ivanov: În pimul rând, dacă te atacă un câine, nu trebuie să pierzi contactul vizual cu el

Dacă un om este atacat de un câine, este important să se uite la acel animal în permanenţă - acesta este primul sfat pe care îl oferă coordonatorul echipei operative canine de la IPJ Sibiu. "În situaţia în care te atacă un câine, în primul rând nu trebuie să pierzi contactul vizual cu acesta", spune Gabriel Nicolae Ivanov.

De asemenea, când eşti atacat de un câine, contează să agiţi mâinile, iar dacă ai un băţ la îndemână, să îl foloseşti fără a lovi direct acel patruped, ci doar să îl ţii la distanţă cât de mult poţi.

"În situaţia în care în apropiere ai obiecte pe care le poţi folosi, pentru a-l îndepărta, dar nu a-l lovi, poţi lua acele obiecte, poţi agita mâinile pentru a impune o stare de temere câinelui respectiv, ceea ce îl face să păstreze distanţa faţă de tine", este un alt sfat dat de poliţistul Ivanov.

Dacă o persoană are de-a face cu o haită de câini, trebuie să fie atentă în special la primul animal care atacă

Dacă avem de-a face cu o haită de câini, atunci trebuie să fim atenţi în special la primul câine care ne atacă, acela este "şeful" haitei, ceea ce specialiştii numesc "masculul alfa". Se poate ca şi o femelă să conducă o haită de câini şi să fie cea mai agresivă, nu neapărat un mascul.

"În situaţia în care vorbim de o haită de câini, atunci trebuie identificat acel câine care este şeful haitei sau masculul alfa, cum îi zicem noi, poate să fie o femelă, nu neapărat un mascul, cu care trebuie ţinut contactul vizual tot timpul", a arătat poliţistul Ivanov.

Ce să nu faci. Ivanov: „Nu fugim. În momentul în care fugim, deja noi devenim o pradă sigură pentru câini”

Coordonatorul echipei operative canine din IPJ Sibiu subliniază că este vital să nu fugim când ne atacă un câine sau o haită. Dacă o rupem la fugă când ne atacă un câine, atunci nu ne mai uităm în ochii lui şi animalul ne va considera o pradă şi îşi va activa instinctul de vânătoare.

"Nu fugim. În momentul în care fugim, deja noi devenim o pradă sigură pentru câini, pentru că se activează instinctul de vânătoare şi în niciun caz un om nu poate fugi mai repede decât un câine. În situaţia în care avem un gard sau un panou, chiar şi un copac în apropiere, indicaţia este să ne apropiem cu spatele de acesta şi să nu pierdem contactul vizual cu masculul alfa sau cu câinele respectiv care ne-a atacat", a subliniat Gabriel Nicolae Ivanov.

Păstrarea calmului cât de mult posibil poate face diferenţa dintre viaţă şi moarte pentru o persoană atacată de câini

Potrivit poliţistului specializat în comportamentul canin, păstrarea calmului cât de mult posibil poate face diferenţa dintre viaţă şi moarte pentru cineva care este atacat de câini.

"Sfatul meu, din experienţa pe care am acumulat-o până acum, ar fi să încercăm să ne menţinem calmul, pentru că una dintre sursele de agresivitate ale câinelui este ceea ce aude acesta de la persoane sau ceea ce simte. Este vorba despre acea emanare de adrenalină, este vorba de respiraţie şi chiar în unele situaţii, câinele având un auz foarte bun, partea de bătăi ale inimii, care poate crea o stare de agresivitate mai mare câinilor", a declarat Ivanov.

Un alt sfat oferit de poliţistul sibian este să nu ne așezăm jos, în faţa câinilor care ne atacă

Totodată, când suntem atacaţi de câini este important să strigăm după ajutor. Strigătele noastre îi pot şi descuraja pe câini, mai ales pe cei fără stăpân. Un alt sfat oferit de poliţistul sibian este că sub nicio formă nu trebuie să ne punem jos, în faţa câinilor care ne atacă.

"Pentru a ieşi din situaţia respectivă, trebuie în primul rând să strigăm după ajutor, să vedem dacă suntem auziţi sau nu (...) Ţipătul tău descurajează animalul, pentru că majoritatea câinilor fără stăpân au trecut prin situaţii grele de-a lungul vieţii, au fost bătuţi, au fost alungaţi, au trecut prin anumite traume care le-a marcat viaţa (...) Nu ne punem jos, pentru că în momentul în care ne punem jos aceştia vor avea tendinţa să vină, să te atace. Şi dacă avem un gard în spate este bine să mergem tot timpul cu spatele, lipit de gard, până ieşim din zona de pază a câinelui respectiv, pentru că fiecare câine sau fiecare haită de câini are o zonă de pază, o zonă în care aceştia mănâncă şi îşi desfăşoară viaţa de zi cu zi", a arătat coordonatorul echipei operative canine de la IPJ Sibiu.

„Foarte rar câinii fără stăpân sar direct. De regulă, sar direct cei care sunt specializaţi şi pregătiţi pentru aşa ceva”

El explică şi că nu toţi câinii sar direct pe victime, mulţi dintre ei prima dată se învârt în jurul persoanei atacate, pentru a o hăitui, "pentru a putea găsi o poziţie în care să poată ataca".

"Foarte rar câinii fără stăpân sar direct. De regulă, sar direct câinii care sunt specializaţi şi pregătiţi pentru aşa ceva. Dar de regulă, câinii fără stăpân te hăituiesc până găsesc vulnerabilitatea, pierde contactul vizual cu tine şi atunci te prinde de o zonă sensibilă să te trântească jos. Odată ce te-au pus jos, acolo apare marea problemă", a precizat Gabriel Nicolae Ivanov.

Cel mai dificil este atunci când eşti atacat de câinii de luptă, cei care sunt antrenaţi să fie agresivi

"Câinii de luptă sunt o eroare a activităţilor cu câini, din punctul meu de vedere. Această categorie de câini nu ar trebui să existe, pentru că în primul rând vorbim de suflete care cer afecţiune, nu trebuie să fie agresive. Dar în situaţia respectivă, câinii de luptă sunt învăţaţi să se lupte cu alţi câini, s-ar putea să nu avem o situaţie agresivă la persoane, s-ar putea să mergem cu câinele nostru pe stradă şi să ne trezim că nu atacă persoana, ci atacă câinele. Dacă e un câine foarte agresiv, un câine de luptă, atunci trebuie să intervii şi mecanic: ori lovit câinele respectiv, ori încercând să îl prinzi de părţile moi, spre exemplu gâtul sau să îi atingi ochii, ca să lase priza pe care o face dacă te-a prins", a explicat Gabriel Nicolae Ivanov.

Bărbatul care a fost salvat de el în februarie 2021 a scăpat doar cu câteva muşcături, după ce a fost atacat de o haită de 10-12 câini de la o stână de lângă Poplaca. Iar proprietarul stânei şi al câinilor a fost sancţionat contravenţional cu amenzi în valoare de 800 de lei, aplicate potrivit Legii nr. 61/1991 şi Legii nr. 407/2006, au informat atunci reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean.

La Sibiu există singura şcoală de dresaj pentru câinii din structurile Ministerului Afacerilor Interne şi singura unitate operativă canină din cadrul unui inspectorat judeţean de poliţie.

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Vrei să asculți mai ușor?
Descarcă aplicația Digi FM
Recomandări DigiFM
PETRECEREA LUI DAN T 2025
Petrecerea lui DanT – Mix Maraton 2026 - Part 7
Whimsical Whiskers: Hamster Harmony
„Veniți cu produsul în cutie, vi-l schimbăm." Povestea studentului...
Magnolia,Tree,Blossom,In,Springtime.,Tender,White,Flowers,Bathing,In
Vremea de Florii și Paște 2026: Prognoza oficială ANM pentru prima...
Madonna din turneul Blonde Ambition
35 de ani de la „Like a Prayer”: Cum a supraviețuit Madonna furiei...
Partenerii noștri
Digi24 Premierul slovac Fico pretinde că are imagini „secrete” din satelit cu conducta Drujba neavariată și îl acuză pe Zelenski că minte
Premierul slovac Fico pretinde că are imagini „secrete” din satelit cu...
DigiSport 10.000.000€ pentru transferul lui Ionuț Radu
10.000.000€ pentru transferul lui Ionuț Radu
PeRoz Patru zodii trec printr-o perioadă dificilă. Astrologii spun că este ultimul test înainte de abundență
Patru zodii trec printr-o perioadă dificilă. Astrologii spun că este...
Film Now Emma Watson, surprinsă în timp ce se săruta cu noul iubit. Cine e miliardarul cu care a fost pozată în tandrețuri în aeroport
Emma Watson, surprinsă în timp ce se săruta cu noul iubit. Cine e...
Digi World Poți fi dependent de scroll? Ce spune neuroștiința despre dopamină și rețelele sociale
Poți fi dependent de scroll? Ce spune neuroștiința despre dopamină și...
Stirile Kanal D Cu ce româncă celebră s-a iubit regizorul din spatele documentarului despre Melania Trump. A și fost logodit cu ea
Cu ce româncă celebră s-a iubit regizorul din spatele documentarului...
ProFM Alexandra Căpitănescu, înainte de Eurovision: lacrimi, rock și multă muncă
Alexandra Căpitănescu, înainte de Eurovision: lacrimi, rock și multă muncă
Digi Life Dormitul până târziu în weekend îți poate afecta sănătatea. Care este numărul exact de ore de somn recomandat
Dormitul până târziu în weekend îți poate afecta sănătatea. Care este...
Ultimele știri din matinal
antonia si liviu22
Antonia și Liviu Teodorescu, nebunie în studioul Digi FM: "A la long" - colaborarea pe care...
craioveanu marius sava c1b68d54-7272-45e1-b73f-427e6c013cd9
Mituri despre frig, alcool și somn + adevărul despre sforăit și apneea în somn | Dr. Marius...
bogdan farcas
Bogdan Farcaș, de la „mafiotul” din Clanul la Harap Alb: Pentru o scenă de 3 secunde, m-am...
tudor ionescu - flyproject
Tudor de la Fly Project dezvăluie cum a creat noul hit 'Lonely' și de ce singurătatea îl...
Ultimele știri
President Trump state visit to UK
Trump, atac frontal la NATO: „Un tigru de hârtie, fără SUA nu înseamnă nimic!” Ce a spus...
2024 Irish Arts Center Gala
Gest impresionant al lui Meryl Streep. Îndrăgita actriță a donat o sumă uriașă pentru Muzeul...
Chuck Norris makes a cameo on the TV show "Hawaii Five-0"
A murit Chuck Norris. Actorul american avea 86 de ani. Mesajul transmis de familia acestuia
Romania Politics
Bugetul de stat pentru anul 2026 a fost adoptat de Parlament. Bolojan: Centura de siguranţă pe...