Acum la Digi FM BLACK EYED PEAS - Where is the love
Vrei să asculți mai ușor? Descarcă aplicația Digi FM

Comisia Europeană asigură că nu intenționează să ceară suspendarea TikTok sau X pentru chestiuni electorale

Tiktok
Tiktok

Comisia Europeană a promis joi că nu are 'nicio intenție' să dispună suspendarea rețelei de socializare X pentru presupusă alterare a proceselor electorale, o astfel de măsură fiind un mecanism de 'ultimă instanță' la care ar putea recurge numai după epuizarea altor opțiuni mai puțin agresive și ea ar putea fi decisă numai de autoritățile statelor membre ale UE, transmite agenția EFE.

Magnatul american al tehnologiei, Elon Musk, un apropiat al viitorului președinte american Donald Trump, și-a manifestat susținerea față de partidul german de extremă dreapta Alternativa pentru Germania (AfD), poziție considerată de politicienii germani pro-europeni drept o ingerință electorală, potrivit Agerpres.ro. 

'Nu avem nicio intenție la Comisia Europeană să suspendăm vreo platformă. Dorim ca cetățenii noștri, companiile noastre, să poată folosi toate platformele, cu condiția să respecte legislația', a indicat joi, la o conferință de presă, purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene pentru afaceri digitale, Thomas Regnier.

Acesta a confirmat că există 'investigații în desfășurare cu privire la potențiale încălcări ale legislației digitale' împotriva unor platforme precum X sau TikTok, dar a subliniat că în orice caz vor fi utilizate 'mecanisme proporționale, înainte de a ajunge la o eventuală măsură extremă'.

'În ultimă instanță, Comisia (Europeană) ar putea cere unei autorități naționale să suspende o platformă', a spus același purtător de cuvânt.

El a subliniat că, dacă s-ar ajunge la acest punct, la care Bruxelles-ul nu intenționează să ajungă, sarcina blocării vreunei rețele de socializare va reveni 'autorităților naționale' din statele membre ale UE.

Dar o asemenea frână de urgență, a precizat reprezentantul Comisiei Europene, ar putea fi aplicată doar în cazul unui 'atac la adresa securității sau a vieții persoanelor, vorbim aici despre o amenințare fizică'.

Or, acum 'nu suntem în această situație, nici pentru X, nici pentru Tik Tok' în ceea ce privește posibilitatea alterării proceselor electorale, întrucât 'există alte mecanisme premergătoare, dacă într-o zi ajungem acolo', a concluzionat el.

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Vrei să asculți mai ușor?
Descarcă aplicația Digi FM
Recomandări DigiFM
NN_ed2_thumbnail_3_AVEM_tot_ce_ne_trebuie
Colectiv, 11 ani mai târziu: am învățat ceva? Plus Maradona, Becali...
oana zamfir vlad craioveanu antonia alex velea
Antonia și Alex Velea dau cărțile pe față: Avem acces necondiționat...
oana zamfir grasu xxl nicole cherry
Nicole Cherry și Grasu XXL aduc moștenirea Mariei Tănase la Digi FM...
zapada, padure, ger, iarna
Zăpadă de Crăciun și în orașe, nu doar la munte? Ce spun meteorologii...
Pe aceeași temă
benzinarie
Comisia Europeană avertizează că motorina va rămâne scumpă în 2027: "Iarna aceasta va fi...
Trendul de Halloween viral pe TikTok care îi poate traumatiza pe copii/ Foto: Captură video
Trendul de Halloween viral pe TikTok care îi poate traumatiza pe copii. Avertismentul...
inundatii romania
Bani de la Uniunea Europeană pentru România. Câte milioane de euro ajung la noi după...
comisia europeana
Comisia Europeană, apel către statele membre să reducă cererea de energie. „Ne confruntăm cu o...
Te-ar putea interesa și
euro
România a primit prima plată de 2,5 miliarde de euro în cadrul instrumentului de apărare SAFE
ambulanta atacata (2)
Ambulanță atacată cu topoare și bâte după un zvon viral de pe TikTok. Șoferul a ajuns pe masa...
The Royal Danish Couple Attend Denmark's Assumption Of The EU Presidency In Aarhus
Comisia Europeană acordă Ucrainei încă 3,47 miliarde de euro. Banii, pentru achiziţionarea de...
Ursula von der Leyen
Comisia Europeană ar putea anunța în septembrie o interdicție privind accesul copiilor la...
Partenerii noștri
Digi24 Reuniți la Moscova, Putin le-a făcut o propunere trimișilor lui Trump: Trupele ruse vor avea nevoie de 5 zile
Reuniți la Moscova, Putin le-a făcut o propunere trimișilor lui Trump...
DigiSport Surpriză de proporții! Pe cine vrea să numească Gigi Becali manager general la FCSB
Surpriză de proporții! Pe cine vrea să numească Gigi Becali manager...
PeRoz Mercur iese din retrograd și ia cu el toată nefericirea. Două zodii care revin la viață din 13 noiembrie 2026
Mercur iese din retrograd și ia cu el toată nefericirea. Două zodii care...
Film Now Test crucial pentru Johnny Depp. Ce salariu a primit actorul pentru filmul care l-ar putea readuce în elita Hollywoodului
Test crucial pentru Johnny Depp. Ce salariu a primit actorul pentru filmul...
Digi World Ce aduci pe tălpile pantofilor fără să-ți dai seama. De ce nici să stai desculț în casă nu e sănătos
Ce aduci pe tălpile pantofilor fără să-ți dai seama. De ce nici să stai...
Stirile Kanal D O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o șoferiță care consumase alcool
O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o...
ProFM "M-a sărutat pasional, mi-au căzut foile din mână. Nu știam cine era". Un actor de top, surprins de Madonna la un casting de film
"M-a sărutat pasional, mi-au căzut foile din mână. Nu știam cine era". Un...
Digi Life Adio, apă! O nouă tehnologie stinge incendiile cu unde sonore. Cum funcționează sistemul
Adio, apă! O nouă tehnologie stinge incendiile cu unde sonore. Cum...
Ultimele știri din matinal
oana zamfir doina lemny vlad craioveanu
Doina Lemny demitizează legendele despre Brâncuși: „Maria Tănase nu a fost iubita lui”
oana zamfir emilian oprea adela popescu vlad craioveanu
Adela Popescu, despre ce contează cel mai mult într-o căsnicie: „Să mă înțeleagă cum îl...
oana zamfir mircea bravo vlad craioveanu
Mircea Bravo a stat de vorbă cu câștigători reali la Loto: „Sunt oameni care în 6 luni și-au...
oana zamfir vlad craioveanu mikey hash
De la milionar pe YouTube, la navigator pe ocean. Mikey Hash, dezvăluiri la Digi FM despre...
Ultimele știri
F1 Grand Prix of Mexico
E campion mondial de Formula 1 la numai 20 de ani, dar Kimi Antonelli dă asigurări că e "și...
Alexandru Stoica
Ministrul Dezvoltării anunță impozite reduse cu până la 50% pentru localitățile care aleg...
mihai stoica (1)
MM Stoica pleacă de la FCSB după aproape două decenii. Gigi Becali a confirmat despărțirea...
Călin Georgescu
Călin Georgescu, trimis în judecată în dosarul de înșelăciune. E în arest preventiv din 29...