Acum la Digi FM Alex și Antonia AKON - Don-t matter
Vrei să asculți mai ușor? Descarcă aplicația Digi FM

Cea mai căutată destinaţie de vară din 2023 de către turiştii români

Best,Beaches,Of,Skopelos,Island,-,Kastani,With,Crystal,Turquoise
Grecia. Shutterstock

Grecia, ca destinaţie turistică, fie că e vorba despre insule sau staţiunile de pe continent, s-a aflat în sezonul estival al acestui an în topul preferinţelor turiştilor români, agenţiile având în multe cazuri toate locurile vândute înainte de începutul verii.

Vânzările pachetelor de vacanţă pentru Grecia au debutat încă de la începutul anului, ajungându-se ca în luna mai să nu mai existe oferte, a declarat Mădălina Balaiban, proprietarul Hello Holidays.

"Dacă este să vorbim despre destinaţia anului 2023, atunci putem spune că aceasta a fost Grecia. Aici discutăm nu doar despre Grecia insulară, ci şi despre cea continentală. De menţionat ar fi că vânzările pentru Grecia au debutat într-un volum extrem de mare, iar la început de lună mai deja aveam stop sales pe foarte multe dintre unităţile de cazare. Vânzări în volum mare s-au realizat cu foarte multe luni înainte de începerea efectivă a sezonului, lucru care ne-a demonstrat reîntoarcerea early booking-ului", a afirmat Mădălina Balaiban, într-un info-trip organizat în Valencia, Spania, transmite Agerpres.

La începutul verii, au fost cazuri în care agenţii de turism au început să caute pachetele de vacanţă pentru Grecia, având toate perioadele vândute până în septembrie.

"Grecia a mers foarte bine, dar Grecia e iubită de români. Şi au mers foarte bine toate destinaţiile pe Grecia, nu pot spune că a fost una care nu a mers. A fost un challenge vara aceasta să mai găseşti un loc undeva pe Grecia, oriunde, că a fost vorba de continent cu vacanţă mai ieftine, sau pe insule, unde sunt preţuri mai mari. Toată Grecia s-a vândut foarte bine. Eu în luna mai nu mai aveam niciun loc pentru luna septembrie, am vândut tot. Abia începuse sezonul şi aveam vândut 100%. Am suplimentat", a declarat Claudia Simion director vânzări al agenţiei Mix Tour.

Şi în Sibiu Grecia a fost la mare căutare, turiştii fiind atraşi şi de ofertele de zboruri charter de pe aeroportul din localitate.

"La noi în Sibiu este clar că a crescut numărul de turişti anul acesta şi s-a mers foarte mult pe Creta, unde au fost două avioane pe săptămână, ceea ce nu credeam că va duce Sibiul vreodată. Dar au fost pline cap-coadă, din iunie până în septembrie. În plus s-a mai vândut Antalya, care e clasică", a afirmat Alina Deaconu, manager al agenţiei Dream Travel.

Au existat şi turişti împătimiţi ai sejururilor all-inclusive din Turcia care au preferat în acest an Grecia, dar care şi-ar fi dorit să găsească acelaşi specific, cu toate serviciile incluse.

"Am mai avut turişti care au renunţat la Turcia şi au mers în Grecia, dar care fac comparaţii cu serviciile din Antalya. Toţi care merg în alte părţi vor condiţiile din Turcia. În plus, românii sunt foarte gurmanzi. Am avut turişti care mi-au cerut clar că vor să meargă la un hotel în care să nu mai plătească nimic acolo, chiar dacă merg pe plajă. Când vorbim de Grecia, am observat că oamenii au început să ceară şi oferte pe continent în ultima vreme. Dar tuturor le-am spus: "Dacă vă aşteptaţi să găsiţi condiţiile din Turcia, nu veţi găsi'. Să nu veniţi să-mi faceţi reclamaţie, pentru că vă spun de pe acum că nu veţi găsi condiţiile din Turcia la all-inclusive nicăieri în lume", a afirmat Mihaela Popa, manager la agenţia de turism Mihai As.

Landscape,With,Porto,Katsiki,Beach,On,The,Ionian,Sea,,Lefkada

Ofertele pentru Revelion

Şi în ceea ce priveşte oferta de iarnă sunt destinaţii pentru care nu se mai găsesc pachete de vacanţă, fie că este vorba de sărbătoarea de 1 Decembrie sau de Revelion.

"Pentru produsul de iarnă, respectiv minivacanţa de 1 Decembrie şi de Revelion, am conceput programele încă de la sfârşitul lunii august şi multe dintre acestea se află deja în stop sales, fie că vorbim despre România sau de programe în afara ţării. O altă categorie de programe este cea de pelerinaje. Există o delimitare clară între circuitele clasice şi acestea. La pelerinaje optăm pentru ghizi specializaţi pe acest tip de călătorie şi care au cunoştinte despre teologie şi locurile sfinte", a afirmat Mădălina Balaiban.

Veniturile Greciei din turism au înregistrat un record în primele şapte luni ale anului

Veniturile Greciei din turism au înregistrat un record în primele şapte luni din 2023, conform datelor oficiale, în timp ce există o cerere solidă pentru călătorii în perioada toamnei, inclusiv în noiembrie.

Datele sprijină estimările că pe ansamblul acestui an vor fi aproximativ 35 milioane de vizitatori străini, iar veniturile din turism vor depăşi 20 de miliarde de euro, depăşind precedentul nivel record, de 18,17 miliarde de euro, stabilit în 2019.

Conform unui studiu, Banca Centrală a Greciei estimează în acest an venituri din turism de 21 miliarde de euro, un avans de 15,6% faţă de 2019 (când s-au realizat venituri de 18,17 miliarde de euro) şi de 19,1% comparativ cu 2022 (când s-au realizat venituri de 17,63 miliarde de euro).

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Vrei să asculți mai ușor?
Descarcă aplicația Digi FM
Recomandări DigiFM
NN_ed2_thumbnail_3_AVEM_tot_ce_ne_trebuie
Colectiv, 11 ani mai târziu: am învățat ceva? Plus Maradona, Becali...
oana zamfir vlad craioveanu antonia alex velea
Antonia și Alex Velea dau cărțile pe față: Avem acces necondiționat...
oana zamfir grasu xxl nicole cherry
Nicole Cherry și Grasu XXL aduc moștenirea Mariei Tănase la Digi FM...
zapada, padure, ger, iarna
Zăpadă de Crăciun și în orașe, nu doar la munte? Ce spun meteorologii...
Pe aceeași temă
Grecia
Țara europeană, iubită de români, care oferă până la 10.000 de euro celor care se mută în zone...
Șase persoane au murit după prăbuşirea unei clădiri rezidenţiale cu două etaje într-o zonă turistică din centrul Atenei
Șase persoane au murit după prăbuşirea unei clădiri din centrul Atenei. Patru dintre victime...
West Nile/ Profimedia
Grecia se confruntă cu unul dintre cele mai grave focare de virus West Nile din ultimii ani...
amal (13)
Amal Clooney s-a întâlnit cu liderii Greciei. Recuperarea sculpturilor Partenonului, printre...
Te-ar putea interesa și
Momentul în care un avion militar s-a prăbușit în timpul unui show aerian din Grecia/ Profimedia
Momentul în care un avion militar s-a prăbușit în timpul unui show aerian din Grecia. Mii de...
avion (2)
„E o nebunie pe cer, nu mai e loc!”. Controlorii de trafic aerian din Grecia sunt copleşiţi în...
elicopter prabusit grecia
Luna de miere s-a transformat într-o tragedie. Doi britanici au murit într-un accident de...
Shower,Head,With,Water,Splashing,Out,On,Blue,Background,,Copy
Tragedie în vacanță, pe o insulă din Grecia. Un adolescent de 17 ani a murit electrocutat la...
Partenerii noștri
Digi24 Rusia cere retragerea unei țări europene din NATO pentru a pune capăt războiului din Ucraina. Ce pretenții mai are Putin
Rusia cere retragerea unei țări europene din NATO pentru a pune capăt...
DigiSport Elveția U20 - România U20, 20:00, LIVE TEXT, pe digisport.ro. "Tricolorii" debutează în Elite League
Elveția U20 - România U20, 20:00, LIVE TEXT, pe digisport.ro. "Tricolorii"...
PeRoz Fiica lui Catherine Zeta-Jones a făcut senzație într-o bluză transparentă din dantelă. Mama ei o purtase în 1996
Fiica lui Catherine Zeta-Jones a făcut senzație într-o bluză transparentă...
Film Now "Tata nu este Dumnezeu". Fiul lui Jack Nicholson, mărturisiri surprinzătoare despre relația cu legendarul actor
"Tata nu este Dumnezeu". Fiul lui Jack Nicholson, mărturisiri...
Digi World Dormi 7-8 ore pe noapte, dar tot ești obosit? Explicația unui specialist și sfaturile lui pentru un somn mai odihnitor
Dormi 7-8 ore pe noapte, dar tot ești obosit? Explicația unui specialist...
Stirile Kanal D O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o șoferiță care consumase alcool
O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o...
ProFM Îți mai amintești de excentricul solist Jamiroquai? Cum arată și ce face Jay Kay la 56 de ani. A lăsat în urmă viața plină de excese
Îți mai amintești de excentricul solist Jamiroquai? Cum arată și ce face...
Digi Life Ciocolata neagră ar putea încetini îmbătrânirea. Substanța din cacao care are efecte surprinzătoare asupra organismului
Ciocolata neagră ar putea încetini îmbătrânirea. Substanța din cacao care...
Ultimele știri din matinal
oana zamfir doina lemny vlad craioveanu
Doina Lemny demitizează legendele despre Brâncuși: „Maria Tănase nu a fost iubita lui”
oana zamfir emilian oprea adela popescu vlad craioveanu
Adela Popescu, despre ce contează cel mai mult într-o căsnicie: „Să mă înțeleagă cum îl...
oana zamfir mircea bravo vlad craioveanu
Mircea Bravo a stat de vorbă cu câștigători reali la Loto: „Sunt oameni care în 6 luni și-au...
oana zamfir vlad craioveanu mikey hash
De la milionar pe YouTube, la navigator pe ocean. Mikey Hash, dezvăluiri la Digi FM despre...
Ultimele știri
ciucu
Primarul Capitalei spune că va fi de acord cu majorarea tarifului STB doar după restructurarea...
A petrecut noaptea singură într-o cabană abandonată și a avut parte de o experiență terifiantă/ Profimedia
A petrecut noaptea singură într-o cabană abandonată și a avut parte de o experiență...
Close-up of Romanian money.
Irlanda şi România au avut cele mai puternice creşteri economice din UE în T3, arată Eurostat
Jury Deliberates In The Russell Brand Rape Trial
Alte şase femei îl acuză pe Russell Brand de comportament sexual inadecvat. Actorul a fost...