Acum la Digi FM TIESTO - The Business
Vrei să asculți mai ușor? Descarcă aplicația Digi FM

Bărbatul suspectat că a provocat un incendiu la Palatul Parlamentului a fost reținut

barbatul care a dat foc casei poporului a fost prins

Bărbatul suspectat că a aruncat cu benzină la intrarea vizitatorilor de la Camera Deputaţilor, în Sala Constantin Brâncuşi, a fost reţinut pentru 24 de ore. 

”Bărbatul în cauză a fost reţinut pentru 24 de ore, urmând ca, în cursul zilei, de astăzi să fie prezentat în faţa magistraţilor, cu propunere legală”, anunţă, miercuri dimineaţă Poliţia Capitalei, potrivit News.ro.

Bărbatul a fost căutat, marţi, mai mult de zece ore, după ce a aruncat cu benzină la intrarea vizitatorilor de la Camera Deputaţilor, în Sala Constantin Brâncuşi, şi apoi a dispărut.

Bărbatul suspectat că a provocat un incendiu la Palatul Parlamentului a fost reținut/ Foto: News.ro

El a fost identificat şi ulterior prins şi dus la audieri.  

Autorităţile au anunţat că fapta de care este bănuit este ”distrugerea, degradarea sau aducerea în stare de neîntrebuinţare a unui bun, săvârşită prin incendiere, explozie ori prin orice alt asemenea mijloc şi dacă este de natură să pună în pericol alte persoane sau bunuri”.

MAI a precizat anterior că această faptă se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani.

 

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Vrei să asculți mai ușor?
Descarcă aplicația Digi FM
Recomandări DigiFM
NN_ed2_thumbnail_3_AVEM_tot_ce_ne_trebuie
Colectiv, 11 ani mai târziu: am învățat ceva? Plus Maradona, Becali...
oana zamfir vlad craioveanu antonia alex velea
Antonia și Alex Velea dau cărțile pe față: Avem acces necondiționat...
oana zamfir grasu xxl nicole cherry
Nicole Cherry și Grasu XXL aduc moștenirea Mariei Tănase la Digi FM...
Karl Bushby speaking at a civic welcome in Queen Victoria Square as he arrives back home in Hull following his 28 year walk from Chile. Bushby, now 57, set off from the southern end of Chile in 1998, when he was 28, vowing to walk all the way home without
A călătorit 28 de ani pe jos în jurul lumii, iar acum s-a întors...
Pe aceeași temă
Bucharest,,Romania,-,10.07.2022:112,Emergency,Number,On,A,Fire,Fighter
Incendiu devastator la un salon de evenimente din București. 12 autospeciale de pompieri au...
Aeroportul Otopeni
Incendiu la Aeroportul „Henri Coandă”, în toiul nopții. O femeie este suspectată că a provocat...
Bucharest,,Romania,-,10.07.2022:112,Emergency,Number,On,A,Fire,Fighter
Incendiu la Spitalul Judeţean Reţiţa. 16 pacienţi evacuaţi şi o persoană rănită pe Secţia...
iran, sua
SUA ar putea ataca Iranul în acest weekend, afirmă un diplomat american
Te-ar putea interesa și
EU President Ursula von der Leyen Visits Sydney
Ursula von der Leyen, „profundă alarmată de o nouă escaladare din partea Rusiei în Marea...
CET Iași/ Foto: Facebook
22.000 de apartamente din Iași au rămas fără apă caldă și căldură după incendiul de la CET. Ce...
Incendiu pe o navă în Marea Neagră, la 14 mile de Sulina/ Foto: News.ro
Incendiu pe o navă în Marea Neagră, la 14 mile de Sulina. Opt marinari sunt daţi dispăruţi
toma cuzin, firicel din las fierbinti
Toma Cuzin, Firicel din „Las Fierbinți”, reținut de poliție după un accident rutier. Actorul...
Partenerii noștri
DigiSport Dennis Man a încasat 16.000.000 de euro!
Dennis Man a încasat 16.000.000 de euro!
PeRoz Soția lui Matt Damon a suferit un anevrism cerebral. La doar o săptămână de la operație, l-a susținut la Oscaruri. „O eroină”
Soția lui Matt Damon a suferit un anevrism cerebral. La doar o săptămână...
Film Now Cum arată azi actrița din „Matilda”. Mara Wilson, alături de „unchiul Danny” la 30 de ani de la lansarea filmului: „Vă iubesc pe toți”
Cum arată azi actrița din „Matilda”. Mara Wilson, alături de „unchiul...
Digi World De ce sacrificau incașii copii pe vârfurile munților și ce pățeau aceștia înainte de moarte. Descoperire tulburătoare din cercetări pe mumii
De ce sacrificau incașii copii pe vârfurile munților și ce pățeau aceștia...
Stirile Kanal D O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o șoferiță care consumase alcool
O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o...
ProFM Gina Pistol a dat din casă! Ce obicei al lui Smiley o scoate din sărite după aproape 10 ani împreună: „Nu ne înțelegem deloc”
Gina Pistol a dat din casă! Ce obicei al lui Smiley o scoate din sărite...
Digi Life Bei un singur pahar după cină și îți ajuți rinichii! Băutura recomandată de specialiști care poate reduce riscul de pietre la rinichi
Bei un singur pahar după cină și îți ajuți rinichii! Băutura recomandată...
markle
Tatăl lui Meghan Markle, arestat de FBI în Florida. E vizat de acuzații...
Ultimele știri din matinal
oana zamfir doina lemny vlad craioveanu
Doina Lemny demitizează legendele despre Brâncuși: „Maria Tănase nu a fost iubita lui”
oana zamfir emilian oprea adela popescu vlad craioveanu
Adela Popescu, despre ce contează cel mai mult într-o căsnicie: „Să mă înțeleagă cum îl...
oana zamfir mircea bravo vlad craioveanu
Mircea Bravo a stat de vorbă cu câștigători reali la Loto: „Sunt oameni care în 6 luni și-au...
oana zamfir vlad craioveanu mikey hash
De la milionar pe YouTube, la navigator pe ocean. Mikey Hash, dezvăluiri la Digi FM despre...
Ultimele știri
Fosta locuință a Agathei Christie/ Profimedia
În acest apartament imagina crimele. Fosta locuință a Agathei Christie este scoasă la vânzare...
Internazionali BNL D'Italia 2026 - Day Thirteen
Jannik Sinner, mesaj de mulțumire la finalul colaborării cu Darren Cahill: Îţi datorez o parte...
President Trump Meets With His Cabinet At The White House
Trump contestă rezultatul alegerilor din SUA după victoria zdrobitoare a democraților: „Sunt...
Kopenhagen, Dänemark, 01.10.2025: Schloss Amalienborg: Abendessen für Vertreter Europäische Politische Gemeinschaft (EPG
Chişinăul se aşteaptă la mai multe tentative ale Rusiei de a destabiliza situaţia din...