Acum la Digi FM ANOTR - TALK TO YOU (Beatmix)
Vrei să asculți mai ușor? Descarcă aplicația Digi FM

Atenționare de vânt puternic și ploi până sâmbătă seara. La munte se ajunge la rafale de 70- 90 km/h

vremea, ploaie, persoana cu umbrela
Vreme ploioasă și vânt / Foto: Profimedia

O atenţionare de vânt puternic şi ploi care vizează mai multe regiuni din ţară a intrat în vigoare miercuri, 20 noiembrie, la ora 10.00 şi este valabilă până sâmbătă seară. Rafalele vor ajunge la 55-60 km/h în zonele joase şi vor depăşi 70 km/h la munte, izolat chiar 90 km/h. În Banat, Crişana, Maramureş, local în Transilvania, în nord-vestul Moldovei şi pe litoral este cod galben.

Potrivit ANM, în intervalul 20 noiembrie, ora 10.00 – 23 noiembrie, ora 20.00, vor fi precipitaţii moderate cantitativ în toate regiunile, ninsori la munte şi strat de zăpadă consistent, precum şi intensificări ale vântului.

În Oltenia, Muntenia, sudul Moldovei şi în Dobrogea va ploua şi pe arii restrânse vor fi şi precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare. În restul regiunilor, pe parcursul zilei de miercuri vor fi ploi, apoi vor predomina ninsorile. La munte va ninge şi local se va depune strat de zăpadă consistent.

Meteorologii avertizează că se vor acumula cantităţi de precipitaţii de 15-25 l/mp, iar cu precădere în vest şi la munte, pe arii restrânse, acestea vor depăşi 30 l/mp.

Local şi temporar vor fi intensificări ale vântului în toate regiunile, cu viteze în general de 50-60 km/h. La munte, rafalele vor depăşi 70 km/h, iar cu precădere în zona înaltă a Carpaţilor Meridionali, în noaptea de joi spre vineri (21/ 22 noiembrie) şi pe parcursul zilei de vineri (22 noiembrie) vor fi rafale de peste 90 km/h, viscolind ninsoarea şi spulberând zăpada.

În intervalul 20 noiembrie, ora 10 – 20 noiembrie, ora 20, este cod galben în mai multe regiuni.

La Bucureşti, sâmbătă e posibil să ningă

La Bucureşti, în cursul zilei de miercuri cerul va fi variabil, iar în noaptea de miercuri spre joi se va înnora şi temporar va ploua. Vântul va sufla slab şi moderat, cu uşoare intensificări în a doua parte a intervalului. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 15 grade, iar cea minimă va fi de 5-6 grade. La începutul intervalului va fi nebulozitate joasă şi posibil ceaţă.

Potrivit ANM, în ziua de joi şi vineri dimineaţă, vremea se va răci semnificativ faţă de ziua anterioară, cerul va fi variabil, cu înnorări ziua, când temporar va ploua, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi de 6-7 grade, iar cea minimă de -4 - -3 grade.

În intervalul 22 noiembrie ora 08:00 - 23 noiembrie ora 08:00, cerul va avea înnorări, mai accentuate seara şi noaptea, când temporar vor fi precipitaţii. Va ploua, însă spre sfârşitul intervalului, trecător vor fi şi precipitaţii sub formă de ninsoare. Vântul va sufla moderat, cu intensificări temporare noaptea. Temperatura maximă va fi de 13-14 grade, iar cea minimă de 1-2 grade.

În cursul zilei de sâmbătă, 23 noiembrie, cerul va fi variabil, iar vântul va sufla în general moderat. Temperatura maximă va fi de 6-7 grade.

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Vrei să asculți mai ușor?
Descarcă aplicația Digi FM
Recomandări DigiFM
NN_ed2_thumbnail_3_AVEM_tot_ce_ne_trebuie
Colectiv, 11 ani mai târziu: am învățat ceva? Plus Maradona, Becali...
oana zamfir vlad craioveanu antonia alex velea
Antonia și Alex Velea dau cărțile pe față: Avem acces necondiționat...
oana zamfir grasu xxl nicole cherry
Nicole Cherry și Grasu XXL aduc moștenirea Mariei Tănase la Digi FM...
zapada, padure, ger, iarna
Zăpadă de Crăciun și în orașe, nu doar la munte? Ce spun meteorologii...
Pe aceeași temă
vremea, meteo, toamna
Cum va fi vremea în următoarele două săptămâni, în fiecare regiune a țării. Diferențe enorme...
vremea ploioasa, ploaie, oameni cu umbrele
Cum va fi vremea în București în primele zile din noiembrie 2026
Vreme, ploi/ Profimedia
Ploi și vânt în Oltenia, Muntenia și Dobrogea, până miercuri seară. Ninsoare viscolită la munte
ploaie, umbrela, meteo, vremea (2)
Meteorologii anunță ploi până luni. La munte ninge și se depune strat de zăpadă de până la 30...
Te-ar putea interesa și
ploaie, umbrela, meteo, vremea (3)
Ploi moderate cantitativ și vânt în întreaga țară, în weekend. La munte se depune strat de...
vreme de toamna
Cum va fi vremea în noiembrie 2026. Ultima lună de toamnă începe cu temperaturi mai scăzute...
window porthole dormer window
Alertă meteo: ploi şi intensificări ale vântului în toată ţara. Vremea se răcește accentuat la...
Vreme ploioasă
Urmează ploi în mai multe regiuni începând de duminică şi până marţi noaptea. Zonele vizate...
Partenerii noștri
Digi24 Scandal uriaș de spionaj în SUA. Cine este Alice Huang, femeia care a avut o relație secretă cu șeful Nvidia și a trimis date în China
Scandal uriaș de spionaj în SUA. Cine este Alice Huang, femeia care a avut...
DigiSport OUT de la FCSB? Gigi Becali, gata să îl dea la arabi: "Trei milioane aruncate în foc"
OUT de la FCSB? Gigi Becali, gata să îl dea la arabi: "Trei milioane...
PeRoz A slăbit mult și a vrut să-și doneze hainele, dar a fost refuzată. Oana Roman, indignată: "În condițiile în care știau cine sunt"
A slăbit mult și a vrut să-și doneze hainele, dar a fost refuzată. Oana...
Film Now Michael Douglas, alături de „comorile” lui la gala „Art of Freedom”. Carys și Dylan, cum nu se poate mai mândri de tatăl lor
Michael Douglas, alături de „comorile” lui la gala „Art of Freedom”. Carys...
Digi World De ce sacrificau incașii copii pe vârfurile munților și ce pățeau aceștia înainte de moarte. Descoperire tulburătoare din cercetări pe mumii
De ce sacrificau incașii copii pe vârfurile munților și ce pățeau aceștia...
Stirile Kanal D O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o șoferiță care consumase alcool
O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o...
ProFM Katy Perry ar urma să „dezvăluie secrete despre căsătoria ei întunecată cu Russell Brand”. Posibil într-o carte sau într-un documentar
Katy Perry ar urma să „dezvăluie secrete despre căsătoria ei întunecată cu...
Digi Life Ce rol are consumul de fructe asupra adolescenților. O porție suplimentară poate face diferența
Ce rol are consumul de fructe asupra adolescenților. O porție suplimentară...
Ultimele știri din matinal
oana zamfir doina lemny vlad craioveanu
Doina Lemny demitizează legendele despre Brâncuși: „Maria Tănase nu a fost iubita lui”
oana zamfir emilian oprea adela popescu vlad craioveanu
Adela Popescu, despre ce contează cel mai mult într-o căsnicie: „Să mă înțeleagă cum îl...
oana zamfir mircea bravo vlad craioveanu
Mircea Bravo a stat de vorbă cu câștigători reali la Loto: „Sunt oameni care în 6 luni și-au...
oana zamfir vlad craioveanu mikey hash
De la milionar pe YouTube, la navigator pe ocean. Mikey Hash, dezvăluiri la Digi FM despre...
Ultimele știri
emil mitrache americanu
Îl mai știi pe Americanu’ din "La Bloc"? A fost la un pas de moarte, iar acum are o meserie...
Judo - Olympic Games Paris 2024: Day 7
Teddy Riner candidează la preşedinţia Franţei: „Lupta a făcut mereu parte din mine”, transmite...
Bucharest, Romania. 19th Oct, 2026: Sorin Costreie, proposed by prime minister-designate Luca Niculescu for the position of Minister of Education and Research, is heard in the specialized committees of the Senate and the Chamber of Deputies at the Romania
Ministrul Costreie: „Nu putem să avem o educaţie de calitate fără un mediu educaţional sigur...
oana zamfir vlad craioveanu medeea marinescu
Medeea Marinescu: „Cel mai greu rol este cel de mamă, e și cel cu care mă mândresc cel mai...