Acum la Digi FM THE WEEKND - Save Your Tears
Vrei să asculți mai ușor? Descarcă aplicația Digi FM

45 de afgani au fost evacuați sâmbătă din Afganistan. Ei vor ajunge în România

Avion militar pe aeroport, la îmbarcare în aeronava din Kabul, Afganistan
Foto: Profimedia Images

45 de cetățeni afgani au fost evacuați sâmbătă din Afganistan. Ei se află în Pakistan și vor ajunge în România, anunță reprezentanții Celulei de criza interinstituțională coordonată de ministrul de Externe, Bogdan Aurescu.

Pe lista cu persoane evacuate sunt colaboratori ai trupelor române în teatrul de operațiuni din Afganistan, studenți cu burse în România, alte categorii vulnerabile precum jurnaliști, activiști pentru drepturile omului, magistrați și membri de familie ai acestora. 

În dimineața zilei de 4 septembrie, în urma eforturilor Celulei de criză interinstituționale, inclusiv prin Ambasada României la Islamabad, 45 de cetățeni afgani au părăsit teritoriul Afganistanului și se află în siguranță pe teritoriul pakistanez. Cetățenii afgani au fost preluați de un reprezentant al Ambasadei României la Islamabad si transportați într-o locație unde vor rămâne până la definitivarea procedurilor specifice în vederea continuării deplasării către România, au anunțat reprezentanții MAE. 

Totodată, Ministerul de Externe precizează că, tot ca urmare a demersurilor Celulei de criză interinstituționale, în cursul zilei de 3 septembrie cinci cetățeni afgani, din categoria persoanelor esențiale pentru România, au fost evacuați din Afganistan și se află în siguranță în Pakistan, urmând să își continue deplasarea către România după finalizarea procedurilor specifice. 

Alte șase persoane de cetățenie afgană au fost sprijinite în vederea evacuării prin emiterea de către Ambasada României la Islamabad a vizei de intrare în România. 

Până în prezent au fost evacuați din Afganistan 61 de cetățeni afgani. 

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Vrei să asculți mai ușor?
Descarcă aplicația Digi FM
Recomandări DigiFM
NN_ed2_thumbnail_3_AVEM_tot_ce_ne_trebuie
Colectiv, 11 ani mai târziu: am învățat ceva? Plus Maradona, Becali...
oana zamfir vlad craioveanu antonia alex velea
Antonia și Alex Velea dau cărțile pe față: Avem acces necondiționat...
oana zamfir grasu xxl nicole cherry
Nicole Cherry și Grasu XXL aduc moștenirea Mariei Tănase la Digi FM...
zapada, padure, ger, iarna
Zăpadă de Crăciun și în orașe, nu doar la munte? Ce spun meteorologii...
Pe aceeași temă
minister-rus-externe-profimedia
Reprezentanta României la Moscova, convocată la Ministerul de Externe al Rusiei. Precizările...
MAE
Ce sunt atacurile cibernetice DDoS, care au vizat site-uri ale MAE, devenite inaccesibile...
Oana Ţoiu/ Profimedia
Tensiuni uriașe în Coaliție! Sorin Grindeanu a cerut control la MAE, dar Ilie Bolojan s-a...
Trump Signs an Executive Order Renaming the United States Department of Defense the US Department of War
Trump a lăudat trupele britanice după ce a stârnit indignare cu comentariile sale care...
Te-ar putea interesa și
afganistan
Forţe speciale britanice au aplicat în Afganistan o „politică deliberată” de „ucidere a...
Explozie devastatoare la Islamabad/ Profimedia
Explozie devastatoare la Islamabad. Cel puțin două victime după o deflagrație în fața unui...
Seismograph,And,Earthquake.a,Seismograph,Records,The,Seismic,Activity,Of,An
Cel puţin 20 de morţi în urma unui cutremur cu magnitudinea 6,3 produs în Afganistan
Pakistanul susţine că are ”informaţii credibile” că India va ataca în decurs de 36 de ore/ Profimedia
Pakistanul şi Afganistanul au ajuns la un acord privind „încetarea imediată a focului”
Partenerii noștri
Digi24 Scandal uriaș de spionaj în SUA. Cine este Alice Huang, femeia care a avut o relație secretă cu șeful Nvidia și a trimis date în China
Scandal uriaș de spionaj în SUA. Cine este Alice Huang, femeia care a avut...
DigiSport Situație rară în Europa! 13 schimbări în 90 de minute și două cartonașe mov: s-a activat protocolul
Situație rară în Europa! 13 schimbări în 90 de minute și două cartonașe...
PeRoz A slăbit mult și a vrut să-și doneze hainele, dar a fost refuzată. Oana Roman, indignată: "În condițiile în care știau cine sunt"
A slăbit mult și a vrut să-și doneze hainele, dar a fost refuzată. Oana...
Film Now Michael Douglas, alături de „comorile” lui la gala „Art of Freedom”. Carys și Dylan, cum nu se poate mai mândri de tatăl lor
Michael Douglas, alături de „comorile” lui la gala „Art of Freedom”. Carys...
Digi World De ce sacrificau incașii copii pe vârfurile munților și ce pățeau aceștia înainte de moarte. Descoperire tulburătoare din cercetări pe mumii
De ce sacrificau incașii copii pe vârfurile munților și ce pățeau aceștia...
Stirile Kanal D O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o șoferiță care consumase alcool
O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o...
ProFM Katy Perry ar urma să „dezvăluie secrete despre căsătoria ei întunecată cu Russell Brand”. Posibil într-o carte sau într-un documentar
Katy Perry ar urma să „dezvăluie secrete despre căsătoria ei întunecată cu...
Digi Life Ce rol are consumul de fructe asupra adolescenților. O porție suplimentară poate face diferența
Ce rol are consumul de fructe asupra adolescenților. O porție suplimentară...
Ultimele știri din matinal
oana zamfir doina lemny vlad craioveanu
Doina Lemny demitizează legendele despre Brâncuși: „Maria Tănase nu a fost iubita lui”
oana zamfir emilian oprea adela popescu vlad craioveanu
Adela Popescu, despre ce contează cel mai mult într-o căsnicie: „Să mă înțeleagă cum îl...
oana zamfir mircea bravo vlad craioveanu
Mircea Bravo a stat de vorbă cu câștigători reali la Loto: „Sunt oameni care în 6 luni și-au...
oana zamfir vlad craioveanu mikey hash
De la milionar pe YouTube, la navigator pe ocean. Mikey Hash, dezvăluiri la Digi FM despre...
Ultimele știri
emil mitrache americanu
Îl mai știi pe Americanu’ din "La Bloc"? A fost la un pas de moarte, iar acum are o meserie...
Judo - Olympic Games Paris 2024: Day 7
Teddy Riner candidează la preşedinţia Franţei: „Lupta a făcut mereu parte din mine”, transmite...
Bucharest, Romania. 19th Oct, 2026: Sorin Costreie, proposed by prime minister-designate Luca Niculescu for the position of Minister of Education and Research, is heard in the specialized committees of the Senate and the Chamber of Deputies at the Romania
Ministrul Costreie: „Nu putem să avem o educaţie de calitate fără un mediu educaţional sigur...
oana zamfir vlad craioveanu medeea marinescu
Medeea Marinescu: „Cel mai greu rol este cel de mamă, e și cel cu care mă mândresc cel mai...