Acum la Digi FM Alex Vidia BRUNO MARS - The lazy song
Vrei să asculți mai ușor? Descarcă aplicația Digi FM

Incendiu în parcul auto al unei societăţi comerciale din Oradea. Paznicul a făcut atac de panică

Pompieri la un incendiu
Foto: Captură video Digi24

Pompierii orădeni au acţionat, în noaptea de sâmbătă spre duminică, pentru stingerea unui incendiu de amploare, produs la o societate comercială de pe strada Gh. Mărdărescu.

Potrivit unui comunicat al ISU Bihor, apelul care sesiza producerea evenimentului în parcul auto al unei societăţi comerciale al cărei profil de activitate îl constituie transportul rutier de mărfuri a fost primit în jurul orei 1,10, relatează Agerpres. 

La faţa locului au fost trimise cinci echipaje de pompieri militari din cadrul Detaşamentului 2 Oradea, cu patru autospeciale de stingere şi cu ambulanţa SMURD a subunităţii.

În momentul sosirii forţelor de intervenţie flăcările se manifestau violent şi generalizat la patru autovehicule şi o semiremorcă, existând un risc ridicat de extindere a acestora la celelalte TIR-uri din parcul auto.

Pompierii au acţionat simultan pentru localizarea şi lichidarea incendiului, pentru protejarea autovehiculelor din proximitatea focarelor, reuşind să stingă incendiul şi să salveze zeci de autovehicule.

"Pompierii paramedici au acordat îngrijirile necesare paznicului firmei, care suferise un atac de panică. În urma evenimentului, a cărui cauză probabilă a constituit-o un conductor electric defect, au ars trei cap-uri tractor, o autoutilitară şi o semiremorcă încărcată cu marfă", a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Bihor, Camelia Roşca. 

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Vrei să asculți mai ușor?
Descarcă aplicația Digi FM
Recomandări DigiFM
NN_ed2_thumbnail_3_AVEM_tot_ce_ne_trebuie
Colectiv, 11 ani mai târziu: am învățat ceva? Plus Maradona, Becali...
oana zamfir vlad craioveanu antonia alex velea
Antonia și Alex Velea dau cărțile pe față: Avem acces necondiționat...
oana zamfir grasu xxl nicole cherry
Nicole Cherry și Grasu XXL aduc moștenirea Mariei Tănase la Digi FM...
zapada, padure, ger, iarna
Zăpadă de Crăciun și în orașe, nu doar la munte? Ce spun meteorologii...
Pe aceeași temă
TIMISOARA - EXPLOZIE - 15 OCT 2020
Incendiu violent lângă București! Două case au fost cuprinse de flăcări în Chiajna...
Incendiu puternic la un depozit de anvelope din Caransebeş/ Foto: ISU Caraş-Severin.
Incendiu puternic la un depozit de anvelope din Caransebeş. Mii de anvelope și mai multe...
Bucharest,,Romania,-,10.07.2022:112,Emergency,Number,On,A,Fire,Fighter
Incendiu devastator la un salon de evenimente din București. 12 autospeciale de pompieri au...
Aeroportul Otopeni
Incendiu la Aeroportul „Henri Coandă”, în toiul nopții. O femeie este suspectată că a provocat...
Te-ar putea interesa și
Bucharest,,Romania,-,10.07.2022:112,Emergency,Number,On,A,Fire,Fighter
Incendiu la Spitalul Judeţean Reţiţa. 16 pacienţi evacuaţi şi o persoană rănită pe Secţia...
CET Iași/ Foto: Facebook
22.000 de apartamente din Iași au rămas fără apă caldă și căldură după incendiul de la CET. Ce...
Incendiu pe o navă în Marea Neagră, la 14 mile de Sulina/ Foto: News.ro
Incendiu pe o navă în Marea Neagră, la 14 mile de Sulina. Opt marinari sunt daţi dispăruţi
Bucharest,,Romania,-,10.07.2022:112,Emergency,Number,On,A,Fire,Fighter
Incendiu la un spital din Braşov: o pacientă a murit. Polițiștii au deschis dosar penal. Focul...
Partenerii noștri
Digi24 Pe cine ar vota românii la alegerile din 2028. Evoluție neașteptată în preferințe, semnalată de către Remus Ștefureac, șeful INSCOP
Pe cine ar vota românii la alegerile din 2028. Evoluție neașteptată în...
DigiSport Turcia-Belgia / Armenia-Cipru, 19:00, DGS 1 și 2. Italia-Franța / Cehia-Spania / Anglia-Croația, 21:45, DGS 1, 2 și 3
Turcia-Belgia / Armenia-Cipru, 19:00, DGS 1 și 2. Italia-Franța /...
PeRoz 3 zodii cărora le surâde norocul pe 12 noiembrie 2026. O întâlnire neașteptată sau o propunere le poate schimba viața în bine
3 zodii cărora le surâde norocul pe 12 noiembrie 2026. O întâlnire...
Film Now Demi Moore a împlinit 64 de ani! Imagini dulci postate de fiica ei cea mică, Tallulah: Cea mai tare mamă!
Demi Moore a împlinit 64 de ani! Imagini dulci postate de fiica ei cea...
Digi World Știai? Motivul pentru care geamurile avioanelor au mici găuri la bază
Știai? Motivul pentru care geamurile avioanelor au mici găuri la bază
Stirile Kanal D O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o șoferiță care consumase alcool
O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o...
ProFM Cum arată Anca Badiu la 48 de ani și cu ce se ocupă. De ce s-a retras din lumina reflectoarelor fosta membră a trupei Class
Cum arată Anca Badiu la 48 de ani și cu ce se ocupă. De ce s-a retras din...
Digi Life 6 locuri spectaculoase din România pe care merită să le descoperi în această toamnă. Peisaje de poveste și destinații de neuitat
6 locuri spectaculoase din România pe care merită să le descoperi în...
Ultimele știri din matinal
oana zamfir doina lemny vlad craioveanu
Doina Lemny demitizează legendele despre Brâncuși: „Maria Tănase nu a fost iubita lui”
oana zamfir emilian oprea adela popescu vlad craioveanu
Adela Popescu, despre ce contează cel mai mult într-o căsnicie: „Să mă înțeleagă cum îl...
oana zamfir mircea bravo vlad craioveanu
Mircea Bravo a stat de vorbă cu câștigători reali la Loto: „Sunt oameni care în 6 luni și-au...
oana zamfir vlad craioveanu mikey hash
De la milionar pe YouTube, la navigator pe ocean. Mikey Hash, dezvăluiri la Digi FM despre...
Ultimele știri
The Duke and Duchess Of Rothesay Visit The Isles Of Mull And Iona - Day Two
Cum arată viața prinţului William la țară. A dezvăluit băutura sa preferată și slăbiciunea...
george simion (5)
George Simion, datorii de peste 12 milioane de lei după campania prezidențială. Cine sunt...
Portofel cu bani de salariu sau pensie, venituri, bancnote, fluturaș de leafă
INS: Îmbătrânirea populaţiei pune presiune pe piaţa muncii şi pe sistemul de pensii
grindeanu
Sorin Grindeanu, afectat de scandalul ținutelor de lux de la botezul din Timișoara: „Am...