Acum la Digi FM Alex Vidia MATT SIMONS - Catch and release (Deepend remix)
Vrei să asculți mai ușor? Descarcă aplicația Digi FM

Guvernul își asumă răspunderea pe eliminarea pensiilor speciale, dacă proiectul nu trece în plen

Robert Ionatan Sighiartău

Pensiile speciale vor fi eliminate, subliniază Robert Sighiartău. Liberalul a declarat că Guvernul își va asuma răspunderea pe proiectul PNL, dacă nu va fi adoptat marți în plenul Camerei Deputaților.

Sper ca mâine (marți, n.r.) să fie ziua victoriei și ziua decisivă în care vom elimina pensiile speciale așa cum am declarat și susținut noi, pentru că este proiectul PNL. Nu cred că va fi retrimis la comisie, depinde ce va face PSD-ul, oricum dacă mâine va fi retrimis la comisie, noi vom veni cu asumare privind eliminarea pensiilor speciale. Ceea ce îmi doresc eu cel mai mult este să eliminăm pensiile speciale ale parlamentarilor, să nu mai fie acuzați parlamentarii că au privilegii, mai ales că majoritatea dintre ei nu prea muncesc, a precizat Sighiartău.

Deputatul PNL a adăugat că ar trebui eliminate pensiile speciale pentru toate categoriile, mai puțin pe cele ale militarilor, deoarece își riscă viața pentru țară.

Așa cum am declarat și în Biroul Executiv Central, sunt de acord ca doar militarii să aibă pensii speciale, pentru că ei merg și își riscă viața în teatrele de operații și este diferit, în rest, cu conceptul de pensii speciale nu sunt de acord, să fie clar. Nici polițiștii nu ar trebui să beneficieze, a subliniat Sighiartău.

Reacția vine în contextul în care Ludovic Orban a declarat, joia trecută, că proiectul privind eliminarea pensiilor speciale ar trebui redezbătut în comisiile de specialitate și că PNL nu e de acord nu amendamentele formulate de Adrian Solomon, prin care sunt tăiate și pensiile sportivilor sau ale oamenilor de cultură. Proiectul urmează să fie dezbătut mâine, în plenul Camerei Deputaților.

Subiectele tale preferate sunt și la Știrile Digi FM. Ca să știi!

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Vrei să asculți mai ușor?
Descarcă aplicația Digi FM
Recomandări DigiFM
NN_ed2_thumbnail_3_AVEM_tot_ce_ne_trebuie
Colectiv, 11 ani mai târziu: am învățat ceva? Plus Maradona, Becali...
oana zamfir vlad craioveanu antonia alex velea
Antonia și Alex Velea dau cărțile pe față: Avem acces necondiționat...
oana zamfir grasu xxl nicole cherry
Nicole Cherry și Grasu XXL aduc moștenirea Mariei Tănase la Digi FM...
Karl Bushby speaking at a civic welcome in Queen Victoria Square as he arrives back home in Hull following his 28 year walk from Chile. Bushby, now 57, set off from the southern end of Chile in 1998, when he was 28, vowing to walk all the way home without
A călătorit 28 de ani pe jos în jurul lumii, iar acum s-a întors...
Pe aceeași temă
Alin Tișe
Alin Tişe conduce CJ Cluj și vrea să fie președintele PNL: "Partidul se îndreaptă într-o...
Legislative elections, Bucharest, Romania - 06 Dec 2020
Cum ar vota românii dacă duminică ar avea loc alegeri parlamentare. AUR se menține pe primul...
Ilie Bolojan
PNL votează Guvernul Luca Niculescu, dar trece în opoziție. Ce a decis partidul condus de Ilie...
ciuca
Instanța supremă a respins recursul PNL. Partidul trebuie să restituie peste 14 milioane de...
Te-ar putea interesa și
siegfried muresan (5)
Siegfried Mureşan: Acum înţelegem exact de ce a fugit Grindeanu de orice discuţie cu noi în...
ilie bolojan
Ilie Bolojan: "PNL ia în calcul încheierea unui acord politic bilateral cu premierul desemnat...
Bucharest,,Romania,-,October,14,,2024:,Panorama,With,The,Chamber
Liderul deputaţilor liberali: PNL e gata să renunţe la guvernare, nu blochează instalarea...
Sorin Grindeanu
Sorin Grindeanu: "Participarea PNL la guvernare nu este un favor făcut PSD, ci decizia corectă...
Partenerii noștri
Digi24 Un pianist care a căzut de pe un vas de croazieră a fost salvat de doi pescari după nouă ore în ocean, la zeci de kilometri de ţărm
Un pianist care a căzut de pe un vas de croazieră a fost salvat de doi...
DigiSport Marius Șumudică s-a autopropus la altă echipă și e pregătit să plece de la CFR Cluj
Marius Șumudică s-a autopropus la altă echipă și e pregătit să plece de la...
PeRoz Află când ți se schimbă norocul. Cea mai bună zi din această săptămână pentru fiecare zodie
Află când ți se schimbă norocul. Cea mai bună zi din această săptămână...
Film Now Penelope Cruz și soțul ei au ales Spania pentru a-și crește copiii. Pretenția pe care Javier Bardem o include în contractele sale
Penelope Cruz și soțul ei au ales Spania pentru a-și crește copiii...
Digi World De ce sacrificau incașii copii pe vârfurile munților și ce pățeau aceștia înainte de moarte. Descoperire tulburătoare din cercetări pe mumii
De ce sacrificau incașii copii pe vârfurile munților și ce pățeau aceștia...
Stirile Kanal D O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o șoferiță care consumase alcool
O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o...
ProFM Drama ascunsă a celei mai populare soliste. Sora ei mai mică verifica dacă mai e în viață: "A fost traumatizant"
Drama ascunsă a celei mai populare soliste. Sora ei mai mică verifica dacă...
Digi Life Ce rol are consumul de fructe asupra adolescenților. O porție suplimentară poate face diferența
Ce rol are consumul de fructe asupra adolescenților. O porție suplimentară...
Ultimele știri din matinal
oana zamfir doina lemny vlad craioveanu
Doina Lemny demitizează legendele despre Brâncuși: „Maria Tănase nu a fost iubita lui”
oana zamfir emilian oprea adela popescu vlad craioveanu
Adela Popescu, despre ce contează cel mai mult într-o căsnicie: „Să mă înțeleagă cum îl...
oana zamfir mircea bravo vlad craioveanu
Mircea Bravo a stat de vorbă cu câștigători reali la Loto: „Sunt oameni care în 6 luni și-au...
oana zamfir vlad craioveanu mikey hash
De la milionar pe YouTube, la navigator pe ocean. Mikey Hash, dezvăluiri la Digi FM despre...
Ultimele știri
ocean (5)
„Mulţumesc. Am crezut că o să mor!” Un pianist care a căzut de pe un vas de croazieră a fost...
david, chivu
Cristi Chivu şi David Popovici s-au întâlnit și au făcut schimb de cadouri după Inter Milano...
ursula, nicusor
Ursula von der Leyen, în vizită la Bucureşti. Se întâlnește luni cu preşedintele Nicuşor Dan...
Atac armat în Polonia (2)
Autorul atacului armat din Cracovia a murit la spital, anunță poliția poloneză